clarificări 0001

N-am avut nicicând aroganţa de-am zice „poet”, nici pretenţia de a fi perceput aşa. Poezia şi poetul sunt două noţiuni diferite.

poetul şi spaima din măduva rostirii

e spaimă duhul din măduva osului de cuvânt

ea-i face fosforescent înţelesul ca

linia întreruptă a drumului

când o străbate cu repeziciune felia

tăiată în noapte cu farul

 

săbiile alea cu laser a căror mâner e-ntre dinţi

îşi au toate tecile lor bătute cu pietre

preţioase pe sub coperţi câteodată pe sub

condamnarea aruncării cu pietre a tăcerii

sau o adevărată camuflare roşie-n obraji

a mincinoaselor minţi

 

e spaimă întinderea alegerii după-nţeles

ratare din prima-n a doua zicea

poetul cu dinţii clănţănindu-i de

nu mai putea de-atâta tremurare s-aleagă corect

trup suflet şi duh cuvânt cu vorbă

ce i-a rămas în gât

răstirii i s-a ‘ndesat măduva-n os de schelet chircit

ce tace din toate-ncheieturile

putinţei prea mari de-a rosti orice

orice şi oricât…

 

Publicitate

poetul şi nespusele lui frici

poetul (nu) se teme de cuvinte

el şi-a mântuit înfricarea

el merge cu bicicleta mereu înainte

peste ape(l) având mereu acolo-ntre coarnele ei

farul aprins

 

el e-mpins să-mpingă de ele

să tragă de ele cum trag vâslele de apă

şi întind copiii joaca pe

corzile gumei de mestecat

 

după ce-o termină de savurat

până prind miros opririle a mere

o adună-ntre degete şi-o lipeşte când

de marginea interioară a mesei când

de chenarul interior al fricii

amprentând în ea un bileţel de curaj

ca pe-o firmitură din masa copioasă

pe care-şi (de)scrie (ne)înfricarea

bucată cu bucată

 

el dezamorsează mina 0.5 (sau chiar altă cifră)

şi calcă neînfricat peste fiecare pastă

anume ca să explodeze

şi să-mproaşte în ochii voştri zăcământul ei de tărie

de comerţ între gânduri de-argint

ba chiar cu schije de aur şi diamante

care de repede ce plonjează

nu le vede decât ochiul ce devorează

lumina minelor lui

cu pupila neagră – cosmic universală

gaura neagră scobită înadins

în drumurile stelelor din noi

 

Atelier Facebook: „Poezie vs. Versificaţie”: Pentru iubitorii de poezie. Pentru cei ce-şi doresc mai mult decât versificaţie „creştină” :)

Vă invit să ÎMPĂRTĂŞIM poezia pe care o considerăm valoroasă, poezia proaspătă scrisă de noi sau de alţii, sau chiar şi acele ÎNCERCĂRI pe care un adevărat critic literar nu le-ar numi „poezie”, dar care reprezintă totuşi pentru scriitor un pas înainte, un important pas înainte…

Facebook: https://www.facebook.com/groups/281266985275473/

„Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un
poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab
decât sine însuşi.” – Nichita Stănescu, Gând 12

căzuţi la datorie

am ridicat glasul Dumnezeule

glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva

pe sub el praful de stele

al gândului tău

 

sălăşluieşti în gând ca într-un trup

a cărui membre sunt cuvinte vii cu care

pleci şi stai şi iar revii

ce faci acolo sau ce meştereşti

de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu

cu trupul istoriei te-mbraci

cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu

 

tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este

ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare

şi te foloseşti de poet

ca de un drum dinspre A către Zet

 

Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată

şi traduci din Scripturi cu-nviere

şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei

şirul gândurilor tale să-l pierzi

să cădem pe gânduri odată cu tine

din coaja cuvintelor până-n miez

 

căzuţi la datoria aceasta scăpăm

de datoria altor gânduri şi de dobândă

sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă

 

poetul

umblă şi acum cu detectorul de metale peste tot umblă

ca un nas de câine dresat cu marele magnetofon apăsat sub butoane

de banda lui magnetică magnetizat

*

e ne bun pentru altceva decât pentru umblet

să detecteze cu aparatul lui sofisticat nişte mine în nişte tine

nişte ceva într-un ceva crăpat

*

neînvins de sinele lui însuşi are doar o singură competiţie – a sa

se caută cu detectorul de metale

prin culegerea lui de-a se afla

*

se găseşte pe sub ascunzişuri se găseşte de cumpărat

se găseşte în licitaţii în amintiri în găsiri în uitat

*

se culege ca pe-o vie în floare şi se-ascunde prin beciuri sub bolte de ani

apoi se cântă prin megafoane din ecou în secundă

turnat în pahar neîncăpător în taler cu bani

*

din umbra lui răsare alt umblet cu un detector de metale drept rădăcină

umbra-i pare luminoasă senină

risipită comoara ce-a adunat

 

într-un om (neştiut şi haihui)

n-a ştiut niciodată să scrie cuvintele lui înşirate haihui

n-aveau formă de scris n-auziseră niciodat’ poezie

*

‘i-era rău şi vărsa ne-ncetat în cofraje betoane cu firul armat

ce-l aprindeau scânteile orişicui explodând primăveri şi haihui

*

nu ştia că nu ştie ignorant şi netot scria cu picioarele mersuri

agăţa cu privirea durerile-n cot

şi-şi vedea (de) scrisul frumos deformat ca pe firul ascuns în betonul armat

*

se pregătea de nu-ştiu-care război dintre însuşi şi-a fi

între vechi şi cei noi

săpa ziua-n tranşee adânci printre-a scrisului curcubeie şi stânci

şi tânjea dup’ acasă cu mersu’ napoi

cum tresare pământul sub ploi…

*

târziu într-un târziu a’nvăţat cratimă să scrie orice

şi-a făcut-o dictare şi-i dicta-nencetat alfabetul trăirii

neegalat ea-l scria timidă cu tăcerile ei de-l cânta până şi frunza

de tei

*

şi doru-l citea stând sub numele lui la umbra cuvântului

neştiut şi haihui ajuns o mulţime de mulţimi pe ţărmuri de mări

apropieri împletind depărtări

*

n-a ştiut niciodată c’o s-ajungă aici

tot scriind deformat cu mersul şontâc mânat prin curcubeie şi stânci

agăţat într-un cot ce-l durea ca o coardă sensibilă

într-un fruct ce-l mănânci…

de dragoste (poetică)

se aburise peretele cănii stătea condensul ca o pată pe ea

mânerul î(m)i ţinea mâna dată uitării printre celelalte găsiri

sorbitura nu se găsea

*

păienjeni de scris îşi făcuseră plasă cineva desenase pe ea elefanţi

oasele nu miroseau deloc a mireasă umerii nu erau

adormiți nici bufanți

*

ca o memorie lumina ferestrei copia totul aproape fidel

şi-o dădea înapoi cu sclipire de veste:

uite-i condensul uite-i păienjenii uite-l pe el

*

el stătea plictisit şi mort de lumină părând că aşteaptă contururi de stea

că pregăteşte ‘nvierea-n ultima sorbitură să se scurgă în bătaia de inimă

în învingerea ei ce pulsează în ea

*

se aburise peretele mâinii condensul dintre moarte şi zi

îşi urca igrasia pe litere ca o căţărare de munte 

a unor copii

*

nu se (mai) scurgea prin mână simţirea nu rupeau elefanţii tăcerea din salt

igrasia-şi creştea încet igrasia în liniştea ferestrei

de transparent bazalt

moştenire

bunicul meu n-a fost poet, sau poate nu ştiu eu…

mi-e dor de el, de mâna aspră-n care prea târziu m-a adunat

a scris o carte-ntreagă de război, cu poezii pe care le-a închis adânc în piept, şi-acuma eu le scot şi le culeg, cu teamă, din noroi, fricos să nu le spăl odat’ cu el, să nu le pierd

e tot ce mi-a rămas de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet

fărămiţată poezia lui, de-un glonte ce a rupt tot ce-a atins, crescut-a şi în florile de pe mormânt şi în parfumul lor, ce dus de vânt se-adună tot, în suflet şi în gând…

e tot ce-am moştenit de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet…