Arhive pe etichete: poet

clarificări 0001

Standard

N-am avut nicicând aroganţa de-am zice „poet”, nici pretenţia de a fi perceput aşa. Poezia şi poetul sunt două noţiuni diferite.

poetul şi spaima din măduva rostirii

Standard
e spaimă duhul din măduva osului de cuvânt
ea-i face fosforescent înţelesul ca
linia întreruptă a drumului
când o străbate cu repeziciune felia
tăiată în noapte cu farul
 
săbiile alea cu laser a căror mâner e-ntre dinţi
îşi au toate tecile lor bătute cu pietre
preţioase pe sub coperţi câteodată pe sub
condamnarea aruncării cu pietre a tăcerii
sau o adevărată camuflare roşie-n obraji
a mincinoaselor minţi
 
e spaimă întinderea alegerii după-nţeles
ratare din prima-n a doua zicea
poetul cu dinţii clănţănindu-i de
nu mai putea de-atâta tremurare s-aleagă corect
trup suflet şi duh cuvânt cu vorbă
ce i-a rămas în gât
răstirii i s-a ‘ndesat măduva-n os de schelet chircit
ce tace din toate-ncheieturile
putinţei prea mari de-a rosti orice
orice şi oricât…
 

poetul şi nespusele lui frici

Standard
poetul (nu) se teme de cuvinte
el şi-a mântuit înfricarea
el merge cu bicicleta mereu înainte
peste ape(l) având mereu acolo-ntre coarnele ei
farul aprins
 
el e-mpins să-mpingă de ele
să tragă de ele cum trag vâslele de apă
şi întind copiii joaca pe
corzile gumei de mestecat
 
după ce-o termină de savurat
până prind miros opririle a mere
o adună-ntre degete şi-o lipeşte când
de marginea interioară a mesei când
de chenarul interior al fricii
amprentând în ea un bileţel de curaj
ca pe-o firmitură din masa copioasă
pe care-şi (de)scrie (ne)înfricarea
bucată cu bucată
 
el dezamorsează mina 0.5 (sau chiar altă cifră)
şi calcă neînfricat peste fiecare pastă
anume ca să explodeze
şi să-mproaşte în ochii voştri zăcământul ei de tărie
de comerţ între gânduri de-argint
ba chiar cu schije de aur şi diamante
care de repede ce plonjează
nu le vede decât ochiul ce devorează
lumina minelor lui
cu pupila neagră – cosmic universală
gaura neagră scobită înadins
în drumurile stelelor din noi
 

Atelier Facebook: „Poezie vs. Versificaţie”: Pentru iubitorii de poezie. Pentru cei ce-şi doresc mai mult decât versificaţie „creştină” :)

Standard

p vs v

Vă invit să ÎMPĂRTĂŞIM poezia pe care o considerăm valoroasă, poezia proaspătă scrisă de noi sau de alţii, sau chiar şi acele ÎNCERCĂRI pe care un adevărat critic literar nu le-ar numi „poezie”, dar care reprezintă totuşi pentru scriitor un pas înainte, un important pas înainte…

Facebook: https://www.facebook.com/groups/281266985275473/

„Un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un
poet poate fi mai bun decât sine însuşi sau mai slab
decât sine însuşi.” – Nichita Stănescu, Gând 12

căzuţi la datorie

Standard
am ridicat glasul Dumnezeule
glasul gândului meu să văd de nu s-a ascuns cumva
pe sub el praful de stele
al gândului tău
 
sălăşluieşti în gând ca într-un trup
a cărui membre sunt cuvinte vii cu care
pleci şi stai şi iar revii
ce faci acolo sau ce meştereşti
de ce nu ai un trup al tău nu vreau să ştiu
cu trupul istoriei te-mbraci
cu trupul ei ce-i mort şi nici nu e şi-i viu
 
tu-mbraci o lume ce nu e într-o lume care este
ba nu ba nu îmbraci gândul ăsta-n culoare
şi te foloseşti de poet
ca de un drum dinspre A către Zet
 
Tu parcurgi emausul în trei oameni deodată
şi traduci din Scripturi cu-nviere
şi te faci nevăzut la fel cum te faci că vrei
şirul gândurilor tale să-l pierzi
să cădem pe gânduri odată cu tine
din coaja cuvintelor până-n miez
 
căzuţi la datoria aceasta scăpăm
de datoria altor gânduri şi de dobândă
sub crucea ta cu lemn de jug şi blândă
 

poetul

Standard
umblă şi acum cu detectorul de metale peste tot umblă
ca un nas de câine dresat cu marele magnetofon apăsat sub butoane
de banda lui magnetică magnetizat
*
e ne bun pentru altceva decât pentru umblet
să detecteze cu aparatul lui sofisticat nişte mine în nişte tine
nişte ceva într-un ceva crăpat
*
neînvins de sinele lui însuşi are doar o singură competiţie – a sa
se caută cu detectorul de metale
prin culegerea lui de-a se afla
*
se găseşte pe sub ascunzişuri se găseşte de cumpărat
se găseşte în licitaţii în amintiri în găsiri în uitat
*
se culege ca pe-o vie în floare şi se-ascunde prin beciuri sub bolte de ani
apoi se cântă prin megafoane din ecou în secundă
turnat în pahar neîncăpător în taler cu bani
*
din umbra lui răsare alt umblet cu un detector de metale drept rădăcină
umbra-i pare luminoasă senină
risipită comoara ce-a adunat
 

într-un om (neştiut şi haihui)

Standard
n-a ştiut niciodată să scrie cuvintele lui înşirate haihui
n-aveau formă de scris n-auziseră niciodat’ poezie
*
‘i-era rău şi vărsa ne-ncetat în cofraje betoane cu firul armat
ce-l aprindeau scânteile orişicui explodând primăveri şi haihui
*
nu ştia că nu ştie ignorant şi netot scria cu picioarele mersuri
agăţa cu privirea durerile-n cot
şi-şi vedea (de) scrisul frumos deformat ca pe firul ascuns în betonul armat
*
se pregătea de nu-ştiu-care război dintre însuşi şi-a fi
între vechi şi cei noi
săpa ziua-n tranşee adânci printre-a scrisului curcubeie şi stânci
şi tânjea dup’ acasă cu mersu’ napoi
cum tresare pământul sub ploi…
*
târziu într-un târziu a’nvăţat cratimă să scrie orice
şi-a făcut-o dictare şi-i dicta-nencetat alfabetul trăirii
neegalat ea-l scria timidă cu tăcerile ei de-l cânta până şi frunza
de tei
*
şi doru-l citea stând sub numele lui la umbra cuvântului
neştiut şi haihui ajuns o mulţime de mulţimi pe ţărmuri de mări
apropieri împletind depărtări
*
n-a ştiut niciodată c’o s-ajungă aici
tot scriind deformat cu mersul şontâc mânat prin curcubeie şi stânci
agăţat într-un cot ce-l durea ca o coardă sensibilă
într-un fruct ce-l mănânci…

de dragoste (poetică)

Standard
se aburise peretele cănii stătea condensul ca o pată pe ea
mânerul î(m)i ţinea mâna dată uitării printre celelalte găsiri
sorbitura nu se găsea
*
păienjeni de scris îşi făcuseră plasă cineva desenase pe ea elefanţi
oasele nu miroseau deloc a mireasă umerii nu erau
adormiți nici bufanți
*
ca o memorie lumina ferestrei copia totul aproape fidel
şi-o dădea înapoi cu sclipire de veste:
uite-i condensul uite-i păienjenii uite-l pe el
*
el stătea plictisit şi mort de lumină părând că aşteaptă contururi de stea
că pregăteşte ‘nvierea-n ultima sorbitură să se scurgă în bătaia de inimă
în învingerea ei ce pulsează în ea
*
se aburise peretele mâinii condensul dintre moarte şi zi
îşi urca igrasia pe litere ca o căţărare de munte 
a unor copii
*
nu se (mai) scurgea prin mână simţirea nu rupeau elefanţii tăcerea din salt
igrasia-şi creştea încet igrasia în liniştea ferestrei
de transparent bazalt

moştenire

Standard

bunicul meu n-a fost poet, sau poate nu ştiu eu…

mi-e dor de el, de mâna aspră-n care prea târziu m-a adunat

a scris o carte-ntreagă de război, cu poezii pe care le-a închis adânc în piept, şi-acuma eu le scot şi le culeg, cu teamă, din noroi, fricos să nu le spăl odat’ cu el, să nu le pierd

e tot ce mi-a rămas de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet

fărămiţată poezia lui, de-un glonte ce a rupt tot ce-a atins, crescut-a şi în florile de pe mormânt şi în parfumul lor, ce dus de vânt se-adună tot, în suflet şi în gând…

e tot ce-am moştenit de la bunicul meu, ce nu ştiu de a fost sau nu poet…