Arhive pe etichete: poeme

„Cartea este un cadou pe care-l poți deschide de mai multe ori!”

Standard

LCochiulinplus.jpg9

…dacă aici pe blog nu, (unde găsiți aproape tot ce am fost eu în stare să scriu)…atunci unde? 🙂 …vă invit mai aproape! pe cei care vreți, puteți, doriți… 🙂

trosnirea pupei

Standard

am Înțeles!
astăzi se scrie altfel
se scrie cu futui și curve
junk food-ul limbii care ne crește
e trupul, scheletul și măduva
poemelor de azi
nuduri de femeie alb-negru

„mi-ai intrat în palme ca uleiul
scurs din motorul în reparații…”
„aripa ta e crescută prin mine…?
cum de împărțim același zbor,
același aer?”

să porți versuri de-astea pe buze
e să umbli gol de conținutul ultimelor reviste
ultimele faruri în noapte rătăcind
în lumina apusă a ce-știi-cărui
naufragiu…

de parcă atunci când trosnea pupa
sub sărutul furtunii
sau brațul Titanicului era rupt
de încordarea de gheață a întâlnirii
nu se-nălța de pe dirijarea aceea haotică
a multor brațe
același cântec de lebădă…

să pierzi o noapte albă
înseamnă să nu știi niciodată
ce tablou ar fi putut ajunge…
înseamnă
să rămânem dincoace de zidul fricii

în umbra gândului că modernismul altora
fiind a fost mai modern decât al nostru

când fiecare deget își are altă amprentă
și fiecare ochi alt iris
când orice inimă dansează
muzica-i proprie
mai ales atunci când nu știe
și-n fiecare zi o stea își trimite spre noi
și de jur împrejur
explozia de bucurie că s-a născut
…și pentru hoți și pentru curve…

ce naufragiu!

dezordine poetică

Standard
sunt poezii învăţate de-a valma ritualuri înşirate pe bănci
un popcorn ordonat jucăuş ca şi vrabia
înghesuit în căldura anotimpurilor şi fugărit parcă de-ale vieţii lungi fălci
*
vin simţirile ca printre gări trenu’
trec lăsând un aer răvăşit după ele unele par încrucişate ca ghemu’
altele rămân mereu paralele
*
doar aşteptarea nu mai pleacă acasă nu ştiu ce cuib îşi face bând ceaiul
sorbitura ei lungă o înfige cu paiul
în şirul minutelor mele o lasă…
*
dau înapoi pelicula minţii cu tot ce găsesc de popcorn acolo
ordinea se frânge şi ea pe din două
nu se mai regăseşte şi nu se mai ştie
în dezordonata învălmăşeală de poezie…

poeme mincinoase

Standard

adevărul poemelor mele a murit

s-a înecat pe malul foii de plumb din care-şi făcea Bacovia ţigările şi pâinea pe care-o fuma în anotimpul plumburiu al ploii

adevărul poemelor mele s-a înecat în moartea ce răsare plumburiu ca un zâmbet, plombat pe faţa unor cuvinte inutile

adevărul poemelor mele s-a îngropat – aşa cum praful s-aşterne pe timp îşi aşează moartea înghiţiturile fără să se înece, făr’ să se sature

am îngropat adevăru-n poeme:

să testez învierea – făr’ să am dreptul. ştiam de mai demult că plumbu-i greu, că-n fiecare zi moare o zi

istoria-şi îneacă malul prezent cu apele şi valurile ei şi le îngroapă în albumul de plumb al uitării

am îngropat adevăru-n poeme:

aceleaşi poeme din care cresc pomii în nisipul din care se-agaţă geamurile-n crengi

ferestrele învierii pe care le sparg copiii cu joacă, cioburile din care-mi înseilez poemele mincinoase