nimic nu sunt şi sunt nimic o vorbă-n plus o linie+n minus şi-s slab cu pielea mea de osşi stau cu mersu’ dus-întorsşi-s gol ca să te fac să viicum toamna-ntinsă pe câmpii se urcă-n pom*mi-s dragi golirile de tot(cu aromă demiseacă de butoi)de mă alung suntem iar doişi mă împing mereu pân’ spre de tot ca să-ţi fac loc*aşa mă regăsesc că suntcând mi-oglindesc nimicul cu zulufimă laud cu ce n-am cum lunile îşi numără zi după ziîntregul anmă laud cu ce nu-s privind ‘napoi pe unde-am fost unde m-am dushabar nu am ce sunt ştiind ce-am fost nu-l mai îmbrac pe „sunt” în nici un rost…*asta e clar nimic nu sunt cristal de geam curat prin care nu se vede deformat în care ochii nu se-ndoaie nu se frângîn tot ce nu-s descopăr tot ce sunt*şi rupt şi slab şi jos uşor să pot să zbordecor fiind mereu în alt decorcu tot dicţionaru-n buzunar traduc traducdicţionaru’ tăuşi-i mai uşor să zbor… e mai uşor*(în carnea mea de lut cu gust stătutţi-ai pus aroma ta de vintu scump ai cumpărat tot golul meuca să ai loc să-l faci să fie plino să mă umflu-n pene cu ce nu-scu tot ce-ai cumpărat cu ce-ai aduscu ce-ai umplut ce-ai adunat ce-ai pus…mereu o să mă laud cu ce nu-s!)
călătorru' 