Arhive pe etichete: ploaie

cântec

Standard

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
își freca degetele-i lungi de fața-mi
lasciv și zâmbind mă mângăia
zâmbind îi arătam colții și viața…

mâna ei lungă de pe umăr curgea
printre degetele mele prelinsă
și prin tricou și prin piele-ncerca
o joacă pervers-înadinsă…

eu nu puteam face nimic
pășeam prin trupul ei mai aproape
îi treceam printre coaste și prin buric
și deveneam curgere, ape…

azi m-a prins ploaia și m-am lăsat prins
a alergat înadins după mine
demult eram de dorul ei aprins
și-aprins rămân sub recile-i suspine…

f3bf765e22e89a93324dc7bcbf510bac

set fire to the rain

Standard

a luat foc ploaia de la ceva chibrituri imposibile

eu am aprins-o cu frecarea palmelor îngheţate

tu i-ai dat foc cu sfredelul acela al privirii

în iasca uscatului suflet

el şi ea s-au încălzit pe-o parte

pe partea interioară a ploii

cu spatele la indiferenţă umăr în umăr

cum stau anii unul lângă altul în sprijinul istoriei…

au dat foc ploii

acestei mirişti de nori

verticalei foi a cerului

nouă (ne)înţelegere

Standard
plouă cu mânie şi
nu mai pot suporta frigul
nici îmbibarea ce creşte pe mine
plouă mereu nesfârşit şi azi
today to you to me too much
de rag norii cu tunet
scânteiază privirea abrupt
cu conotaţii pe-nţelesul meu
…mă bucur ca mi-e frică
ca să mi se facă mai cald
să-mi leg ochii de streaşini
umbra de-o umbră de curcubete
pe nişte maluri vii de naufragiu
între cântăreli aleatorii
ce-am dat pe ce-am luat
pierdutul cu găsitul
izvorul şi crăpătura
nici nu mă (mai) mir că plouă
ce nu-nţeleg acum e adăpostul…
 
 

ploaie într-un oraş nou (ştii tu care)

Standard
din câmpul cu roate creşte oraşul cu rădăcinile lui de beton
din coarde de tobe pe înserate
răsare o dimineaţă de simţuri învălmăşite amestecate
ca urmele ploii pe stradă ca stropii mulţimii de pietoni
*
rămân zâmbetele minte şi priviri printre geamuri
se beau şi se cântă instrumentele-n ele
cuvintele se-ntreabă de-s efemere sau există şi pentru ele un cer
spre care să se răstească să spere…
*
popasuri îşi gată umbletul trecerea şi-şi pupă obrajii plecării-venire
în filmul acesta actor-spectatorii joacă scena aceea
de vorbă de dialog devenire
*
roată creşte câmpul-oraş şi-l ară turiştii cu vizita lor
şi prind rădăcini de chei interfon
dimineţile ce răsar în oglinzi sub ploile reci
de rece beton
*
istoria aceasta născută pe foaie ca-ntr-un certificat viitor
se delectează în privirile tale ce se-ntind s-o citească şi rotund se îndoaie
ca un câmp
ca un oraş
ca o ploaie

temelii de lumină

Standard
cand plouă se văd rădăcinile cerului
înfipte cumva nevăzut în sămanţa în samburele pămantului
şi-n ochiul meu sunt înfipte cand plouă
lacrimile lui în lacrimile mele
ca o-mpreunare de degete ca o-mprietenire de vorbe
de rasete
*
rădăcinile florilor de pom sau rădăcinile petalelor de parfum
nu se văd în ochiul închis al pămantului
ci-n creşterea lor în cerul de deasupra
*
nevăzutele rădăcini ale cerului cresc flori în noi:
pămantul peste care din cand în cand plouă…
*
plouă cu vorbe cu fapte cu ganduri
plouă-n autobuze şi-n staţii plouă
în mersuri în opriri şi-n tăceri plouă
în zi şi în noapte plouă în ploi
şoapte în şoapte-n oglinzi
ploi în care se văd răspicat
rădăcinile nevăzute ale cerului…

plouă

Standard
se sparg în nisipul transparent prin care nu-mi pot strecura mâna (doar ochiul)
se sparg prelungirile norilor

străine-n noua țară își caută refugiu în locurile cele mai smerite
în tot mai joasele adăposturi

eu nu (le) deschid nici nu număr strigătul bătăilor lor
doar le privesc refugierea ca pe niște dâre de lumină
prin timpul fără de spațiu al anotimpului al încremenirii ce se dăruiește prafului
undeva prin muzeele vieții

tu lași lumina ochiului tău să se spargă de tabloul acesta:
se sparg prelungirile privirilor tale
asemenea prelungirilor de odinioară ale norilor

cer de toamnă

Standard

peste vară, peste groasa căldură din aer

pluteşte un cer tomnatic de veche Golgoltă

o armură cu solzi ascuţiţi ce leagă pămantul cu apă

şi nu-mi lasă privirea să zboare


dincolo, undeva acolo e-o graniţă nevăzută şi tare

e-o baltă albastră născută din crăpăturile seninului

furişată din lumină-n culoare

şi-o toamnă ce cotropeşte pomii şi oile

lăsand în urmă noroiul ei galben călcat în picioare

şi ploile


se scurge ceva de deasupra

o fi instalatorul care şi-a lăsat cheile pe masă

şi-a plecat fără să strangă

fără să-ncuie

cu vara sub braţ – neterminată, nătangă

ca scrisul inegal de mana stangă …

ninSoare de primăvară

Standard

plouă cu aripile merilor

plouă des şi de jur împrejur

plouă

ca semn că primăvara minte

zborul acela din împărăţia scrisului

Standard

a plouat într-o jumătate de coajă de porumbel

într-o jumătate de cuib de turturea,

atât cât a mai rămas pe foaia ruptă-n grabă


am înmuiat pe rând fiecare vârf de deget

în micul ocean

şi am spălat scrisul pe care mi-am propus să-l aştern

ca pe un aşternut cald lângă ramurile drepte ale foii

acolo lângă jumătatea de cuib

şi jumătatea de coajă


pe urmă l-am întins pe unde-am putut

sub razele lunii, în cuptorul nopţii

pe ecranul zorilor şi pe fiecare rază de soare

să i se usuce pe formă curăţarea

din jumătatea cojii de porumbel

să i se imprime în înţelesuri lumina

razele soarelui prăfuite şi ruginite de timp

coaja ramurilor întortocheate ce cresc din trunchiul caietului


în împărăţia scrisului cultiv ploi

mlădiţe de caiet

pe care semăn şi le asemăn cu oglinzile altor împărăţii

până le înverzesc crengile negre şi albastre

crengile întortocheate, trunchiate şi vreascuri

în care să-şi poată aşeza şi împleti cuibul

zborul acela din împărăţia scrisului

cu jumătatea aceea de coajă

în care plouă adeseori

şi în care îmi înmoi fiecare vârf de deget

spre curăţire

ploile fricii

Standard

mă tem de ploile ce vor veni ca nişte profeţii încă nescrise

căzând de-a dreptu-n zile fistichii, să spele praful de-mpliniri promise


mi-e frică de tulpinile cu ţepi, cu spini închişi, cu ascuţirea-n sevă

ce-or înflori luând ploile în piepţi, ca-ntinsul unei mâini de veche Evă

***

din păcătosul fruct nu beau un strop, să nu îşi poarte curgerea prin mine

las fricile să-mi curgă lin pe chip, să sape-n riduri zâmbet, nu ruine

falling

Standard

coboara des ploaia marunta ca praful de nori

coboara zilnic, ritmic, constant

s-o fi indragostit de pamant

si i se strecoara sub piele

…riscant

plouă dimineaţa

Standard

Negre pătrate în colţ

emană un sunet din ele

pe albul imens al cortinei

de suflet flămând şi intens

nemâncat de zile 

cu sete mi-e dor

de ploaia dimineţii

cu aripi

tu înger plăpând

deviez în intersecţie vântul

cu vorbe întorc pe dos pătratele negre

cortina o trag pe urechi

cum trage din foi de tutun

 fumul

 viaţa din om

dimineaţa cu un cui fără chef

uit de tot

fără vlagă păşesc timid

 în universul dur.

mâini murdare

Standard

în semiluna fertilă
în seminoaptea lumii încă necoaptă
le-a intrat sub unghii
s-au murdărit pe mâini
legând laolaltă lutul şi varul
s-a revărsat peste ei o mare de vorbe – să-i spele
neînţelesele ploi ale iubirii Tale – şi harul

în coptura lumii,
în amiaza zilei brusc înnegrită
palmele Tale întinse păreau murdare
ţinând laolaltă dreptatea şi harul
s-a turnat peste Tine un puhoi de osandă – şi cuie:
era neînţeleasa Ta semnătură peste foile eliberării noastre
de degete ‘ntinse – şi ură

mica lume mare (a lui Noe)

Standard

75488590.jpg

m-am apucat să fac o ciudăţenie

şi nu-n ascuns, ci public, sus pe deal

în oglindirile din ape şi din stele

aud cum fluviile se varsă toate peste mal…

însă doar eu aud şuvoi ce vine

cuvintele ce mi le-a spus s’atat de vii

din zorii zilei pană-n adormire

clădesc un antidot al ploii ce va fi

mi-e atat de greu să le explic ce-i aia ploaie

valuri de rouă care vin de sus

însă la vorbe dacă nu-s în stare

să las ca faptele-mi să spună ce-au de spus

că deja picură… a nerăbdare

norii gândurilor noastre

Standard

Norii gândurilor noastre înnegresc a vieţii rază
şi cereasca ei căldură
care se revarsă-n zâmbet
 ne îngheaţă în privire.
Umbra-i început de noapte,
libertatea-i îngrădire.

Vorba curge greu şi parcă `n-urma ei doar ran`apare,
viaţa pare fără noimă.
Şi-ncet, făr` a da de ştire,
bezna se revarsă-n alţii semănând nefericire.

Dac-am fi singuri pe lume condamnaţi am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
gându` nost` l-am bate-n cuie.
G
ândul ne-ar fi lumea toată.

Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare,
norii se prefac în picuri,
sau dispar in depărtare..
Norii curg ca nişte raze stropi de binecuvântare.