uitarea ca o noapte

stafiile-nserării se leagănă în hinte

şi trag de pleată pomii ca nişte supărate

prin nevăzuta ceartă doar frunzele uitării

dansează un dans haotic

aleargă disperate

 

cu mâinile lor ferme mă-mping

ca pe-o privire

sub pleoapa de crepuscul deschisă peste noapte

şi prin pupila neagră ce freamătă de şoapte

duc vestea mai departe

legat mă dau de ştire

 

Publicitate

nu-i o întâmplare!

au ieşit cu câinii la plimbare

pe sub semnul lesă peste pragul zilei

cărarea prin parcuri nu-i o întâmplare

ramura de vreascuri nu-i pădurea toată

lipsa

e o parte care-i şi bogată

*

câinii-şi plimbă-n lesă mâna ce îi ţine

nu-i o întâmplare libertatea

asta

adunate toate

minusuri străine se cunosc a fi…

şi cu asta basta!