impresie

„N-am stăpân !”… mi-ai răspuns…

eu am zâmbit şi m-am uitat încă o dată pe lista chiriilor tale…

dreptatea Lui

– Ce faci aici de-un ceas jumătate? Iată că deja-i nouă şi ceva!

Am o ofertă pentru tine, te du ca să munceşti în via mea.

 

Când va veni spre seară timp prielnic te-oi bucura de-o zi de muncă iar,

Cu banul tău primit într-un chip vrednic vei fi un tată bun în casa ta.

 

Şi bucuros porni spre vie omul. Cu gând cinstit, ca să câştige-un ban.

Iar cel cu via, în piaţă iar; în ceas de-amiază,

Ca un gospodar.

 

– Drept ca să-ţi spun, nu mai trăgeam nădejde c-o să găsesc aici pe cineva.

Iată că-i miezul zilei, mai e vreme, te du şi tu la muncă-n via mea!

 

Şi tot aşa, trimise omu-n vie, şi pe la trei, şi seara-n asfinţit.

O oră doar au mai muncit spre seară, trimişii cei din urmă ce-au venit.

 

Toţi bucuroşi că nu au stat degeaba, c-au câştigat un ban muncit cu greu.

E drept că tuturora gospodarul atunci când i-a trimis, le-a zis: un leu.

 

Trudind în arşiţă, sub greul zilei cei ce de dimineaţă au pronit

Au socotit că lor le-a fi mai bine, că doar, o zi întreagă au muncit.

 

Cei ce-au venit în urmă, acum îs primii. Primesc un leu, atât cât li s-a spus.

Iar cei dintâi stau şi-şi aşteaptă rândul, dar plata lor nu-i cu nimic mai sus.

 

– Dar nu-i corect deloc- se-aprinse unul,

Nădăjduiam c-o să primesc mai mult. În lumea asta chiar că nu-i dreptate,

Doar am trudit din zori până-n apus…

Strângând din buze, cu priviri plecate, cu cât i s-a promis, cu-atât s-a dus.

 

Văzând ce se întâmplă, muncitorii, s-au luat la ceartă pentru dreptul lor.

Şi toţi în cor, aprinşi în glas şi-n faptă au trimis vorbă după negustor.

 

Prietenii mei – le spuse negustorul –

Constat că dacă eu sunt bun voi sunteţi răi.

Mă port cu voi pe cât de drept se poate, cuvântul ce l-am spus mi-l ţin precis;

Acuma fiecare îşi primeşte atât cât la venire i s-a zis.

 

Cu banul meu eu pot să fac ce-mi place, aşa cum tu poţi face cu al tău.

Iar de numiţi voi asta nedreptate, precis că mă priviţi cu un ochi rău!

______________________ 

Ani-au trecut, şi anii iute vin!

De s-a’ntâmplat sau nu povestea aceasta, contează cât se poate de puţin.

Învăţătorul lumilor din astre, în vremea ce-a umblat-o printre noi

Când ne vorbea de lucrătorii-n vie, de fapt El nu vorbea decât de noi.

Şi eu şi tu, târziu sau mai devreme,

Suntem chemaţi să luăm al viţei rod

Iar plata ne-o va împărţi Stăpânul viei

Dupa dreptatea Lui de Voievod.

Atunci se va vedea cine-au fost primii

Şi tot aşa şi cei în urm’ajunşi

Dar via e a Lui

La fel şi plata

Atunci se va vedea ce nu se vede

Cinstiţii vor ieşi atunci în faţă

şi tot la fel va fi cu cei ascunşi.

Publicitate

sub cărămizile zidului meu

„nelegiurile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru, păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să vă asculte!”

„…apoi a luat o paine, a frant-o şi le-a dat-o zicand: …acesta este trupul Meu care se frange pentru voi.”

„…a început să se înspăimante şi să se mahnească foarte tare…apoi a mers puţin mai încolo, S-a aruncat la pămant şi se ruga ca dacă este cu putinţă să treacă de la El ceasul acela.”

„…caci El este Pacea noastră, care din doi a făcut unul şi a surpat zidul de la mijloc care-i despărţea.”

„a şters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră şi ne era potrivnic, şi l-a nimicit pironindu-l pe cruce.”

„Isus a strigat iarăşi cu glas tare şi şi-a dat duhul. şi îndată perdeaua dinlăuntrul Templului s-a rupt în două, de sus pana jos…”

cu spatele zidit de meşterii ocării
îmbrăţişand mereu rebelul NU
m-am depărtat de ochii îndurării...
...atunci în noaptea freamătului măsliniu
dorind să-mi scapi umerii de povară
pe umerii Tăi goi ai luat-o Tu.

cumplitul zid al despărţirii
ce eu l-am făurit din piatră grea
Te-a afundat în iarba Nopţii arsă
căzand deasupra ai căzut sub ea.

şi spatele Tău una cu zidul s-a făcut
dar ca să-l rupi fărame sub ciocan
Te-ai ridicat trădat şi părăsit
ca să te-apleci din nou sub bici roman

nici biciul aspru n-a putut să-l sfarme
lăsand urme adanci pe unde Te-a umblat
şi-au fost tăiate sforile din astre
cazand sub crucea grea din nou te-ai ridicat!

abia cand fierul a-nflorit cu zgomot
în crăpăturile 'nroşite'n palma Ta 
pămant şi stanci, dureri şi trup şi patimi
viaţă şi zid şi tot, se destrăma...

înloCuire

Puse pe listă, le-am numărat: zece

Una mai grea ca cealaltă

Ochii, privirea, gândurile toate

Neliniştite s-au trezit, speriate.

Erau pe deal cinci mii

Fără femei,

Fără copii.

Când le-ai zis să ia şi peştele şi pâinea

Şi să le-o dea,

Au zis că n-au, că-i prea puţin,

Că orişicât ai încerca nu s-ar putea…

Câţi le-au citit,

Câţi le-au privit,

Câţi le-au gândit din foi

La număr nu sunt multe

Şi nici pe-o limbă ne-nţeleasă

Că’ncepe de sus, că’ncep de jos,

Eu nu le pot purta. Încercaţi voi!

Din mine ţi le-am pus în mână

La început erau din piatră moartă

Dar au făcut din mine piatră vie.

Tu-ai coborât pe deal…

Şi paşii mei şi paşii lor spre Tine suie

Şi când le-ai luat, în mână ţi-au fost cuie.