la mormântul celei de-a treia zile

murită moartea s-a culcat şi ea
ca dup-o lungă zi de tras la coasă
şi a rămas doar visul după ea
o aburindă umbră copioasă

veniţi la-nmormântarea ei vecinii
oniric conversau doar cu privirea
nu îndrăzneau ca să rostească ştirea
întrezărind de altfel viitorul:
ca un coşmar de pom visând toporul

s-arunce peste ea stropi de ţărână..
şi ce cuvinte ar putea s-aleagă?
– înmormântarea asta-i diferită
şi luminoasă
ca o zi l’amiază
e diferită ziua dintr-o mie –

plângeau cu toţii hohotind
..de bucurie

Publicitate

plângere

niciodată pomii nu se plâng că le intră părul în ochi

– cel puţin eu nu i-am auzit –

nici pietrele nu se plâng că sunt călcate în picioare

de-un munte de oameni

sau că-s valuri deşertului;

*

în schimb am auzit vântul

plângând(use) pomilor şi pietrelor

că s-a săturat să le fie păr

– şi mai ales să le intre în ochi –

aşa cum ploaia câteodată îşi plânge şuviţele