orbecăitul mers al mâinii

tactila privire o aruncam

prin vălul de-ntuneric ca un orb

faţă de tot ce-i nevăzut

cu mâinile credinţei bâjbâiam şi încercam

să-ţi pipăi faţa Dumnezeule

făr’ să mă ard dacă se poate şi

fără să mă tai

să nu-mi rănesc cumva atigerea-n

tiptila pipăială a cuvintelor ce-ţi ies din gură

sau para de foc ce ţi-o culegeam dintre pleoape

de parcă

toamna ‘mbelşugată a găsirii era aceea

 

însă ce pot vedea nişte degete-n noapte

sau ce-ar putea atingerea s-audă ?

 

în nevăzut ca un arcaş

şi-acum mi-arunc, mi-azvârl’ şi gândul şi privirea

şi-apoi mă duc să dibui ce-am lovit, ce-am nimerit

trăgându-mă de firul cu care de săgeată sunt legat

pân’ ce-n cămări pe raft

stau perele de foc ale privirii

cu care înlocuiesc şi-aici şi-acol’

şi-acum şi-atunci văzând şi nevăzând

prin vălul dintre tot ce-i în afar’ şi tot ce-a năvălit în ochi

în ochiul viu faţă de tot ce-i nevăzut

cu pere-n colţul gurii si sătul

setos

de dulcile poveşti cu care mâinile din când în când

îl zăpăcesc

 

Publicitate