Arhive pe etichete: piatra

conjugare imposibilă

Standard
mi-am luat zâmbetul de pe faţă
am făcut din el bulgăre
l-am făcut piatră
şi l-am aruncat cât am putut de departe
cât am putut eu de departe
 
pe urmă mi-am văzut de drum şi de treburi
deşi nu pe-de-antregul şi nu-n întregime
fiindcă am lăsat coada ochiului întredeschisă
ca o umbră memorabilă a aruncării
ca o memorie a ochiului însuşi
 
peste tot pe unde m-am dus am găsit
grămăjoare de pietre
fresce epice cu bulgări aruncaţi de la unii la alţii
sau aruncaţi pur şi simplu de uzură
ca o năpârlire de zâmbet
 
am încercat atunci să prind sufletul de frunzele lui invizibile
şi să mi-l smulg din piept ca pe un hrean şi
să-l arunc cât pot eu de departe
– cum am făcut cu zâmbetul mai demult –
să-l mototolesc în palme şi-apoi să-l netezesc uşor
ca pe-o hârtie şifonată
ca pe cea mai de valoare bancnotă a mea
ca pe-o scrisoare de la mine la mine
ca pe-o negare de verb „a putea”
 
…însă n-a fost să fie aşa
 

prima zi

Standard

fă din răsadul mormântului un loc de pelerinaj

rostogoleşte piatra sau mai bine rosto-goleşte piatra

şi rupe sigiliul de la gură

unora gura le este un mormânt deschis

altora le miroase a-nviere

şi-ntreaga săptămână-i duminică

ca ‘ntr’o ureche

Standard
piatră de culoare albastră
moale ca o apă
din spaţiu
rupe dunga-n onduleuri
pe nicovala zgomotoasă
a radioului

geneză tăcută

Standard
din ce-i făcută piatra şi de ce-i tare?
ea-i un fel de mâncare apelor şi pentru moale e dezertare
dar iarba? pare a fi alcătuită din verde
iar verdele-i o parte de lumină ce are primăvara rădăcină
aeru-i tare dacă ai aripi…
mintea ne zboară cu-aripa afară…
iarba ne creşte de dă peste pleoapă şi cu pietre dintre măselele apei ne-adapă
doar tăcerea pluteşte o frunză de zgomot
pe-ntinsa ei scufundare în sus
dac-ar ştii ne-ar da naştere nouă
da’ nu ştie să spună şi nu are de spus

despre carieră

Standard
sunt o piatră şi-un pietrar
sunt şi daltă şi granit
şi lovesc şi sunt lovit
de la flacără spre jar

sunt legat de alte pietre
şi sunt rupt prin dezlegare
orice crăpătură doare
şlefuirea creşte-n mine îmbinare

materialul meu e brut
forma-i inegală brută
piatra nu-i moale de lut
împietrirea mea nu-i mută

nu voi fi nicicând perfect
chiar de-am număr scris pe mine
Tu mă pui în locul drept
în mortarul de iubire ce mă ţine

sunt şi piatră şi pietrar
îmi dă colţul peste colţuri
flacăra mă arde-n jar
printre pietre fără flori printre bolţuri

Tu mă duci spre ce-o să fiu
carieră mult prea dură
piatră într-un zid ce-i viu
încă de granit şi zgură

ritual

Standard

a tăiat-o la-nceput menirea caldă clocotindă sub pământ

ca-ntr-un cuib lipsit de aripi ce zboară către-nalt către afară cu avânt

muntele nesimţitor la stele a ascuns-o-n inima lui stând

îngropată-n frunze şi surcele

fără nume fără viaţă fără cânt

dalta i-a schimbat destinul sumbru-n învierea adusă de pietrari

când scoţând din munte inima lui tare

au jertfito-n muncă pe altar (tot din mână-n mână ca-ntr-o legănare)