salt peste îndoială

alergarea cere

vamă spre trudire

timpul nu se-ntinde paşilor covor

dimineaţa-şi lasă

zorii să deşire

ochii neagă zvonul dat urechilor

(peste gardul zilei se cocoţă noaptea

ucenicii simt treceri spre abrupt

moartă-n crăpătura cuiului din cruce-i

Raza răsărită din Necunoscut)

cine-a pus grădina asta de măsline

între noi şi viaţă ca o ‘mpiedicare ?

fug, aleargă-n graba veştii dimineaţă

sar peste grădină, sar peste frustrare

(paşii-n rostogol-uri

sar chiar peste fugă

graba regăsirii e ca o ştafetă

cu gura căscată mormântul se miră

cum îi sar intrarea

paşii ce în fugă

îndoieli deşiră)

Publicitate

simone, simone

am un cuţit şi mi-am mai luat şi sabie

de-ar fi să mori, în moarte vom fi una !

te apăr Doamne chiar cu preţul vieţii

oricât de-nverşunat-ar fi furtuna

Tu m-ai privit cu calm până-n credinţă

şi m-ai strigat de două ori pe nume

în jurul meu ai pus o rugăciune

ca să-l îmbraci pe ciur în neputinţă

ne-aruncă viaţa-n stânga şi în dreapta

cu legănarea ei de mamă aspră

brutală lopătare gură cască

spre pleava şi spre grâul din trăire

mai strigă-mă de două ori pe nume

şi nu te prinde-n vorba mea nătângă

îmi port bravura-n scris de mână stângă

Tu cerne-ţi împrejur o mijlocire

Luca 22.31