Arhive pe etichete: perspectivă

ne-simplu

Standard

Eu văd!
Uite prima mea orbire!

„Poezia nu-i decât instrumentul unui funebru narcisism!” (E.C.)

Standard

tu eşti arbustul
tu eşti cărarea
tu eşti cercul din jurul lui
tu eşti omul ce se învârte
tu eşti poezia scrisă
tu eşti coada în jurul
căreia creşte altă coadă

tu eşti podul
tu eşti malul
tu eşti malul
tu eşti omul de deasupra
ce trece
tu eşti paşii rămaşi în urmă
şi întoarcerea capului

tu eşti fotograful de pe
bancă
şi poza
tu eşti lumina
negativul, developarea
tu eşti râul ce curge
sub trecere
şi peştii

tu eşti nebunul şi nebunia

Publicitate

întunecare

Standard

intunecare

 

vedere de la…

Standard
tu locuieşti în gazde străine
şi prin ele câteodată 
mă scuipi
las’ să mă scuipe
zice inima-n mine
poate-am orbit
poate nu mai văd bine
(sau simt de-mprumut
reîntoarsă la lut)
scuipă-mă-n ochi 
de-a dreptul cu tină 
să văd pământul 
pământesc peste ei
mustind o neagră 
străină lumină…
 

privire în sfârşit

Standard
la finalul nesfârşitei Lui priviri Dumnezeu şi-a aşezat punctul
nici mai mare nici mai mic nu părea c-ar fi diferit 
de orice punct obişnuit pe care aş putea să mă cocoţ
munte pe care să-l escaladez
pod peste apele curgătoare
ale privirilor de zi cu zi
*
picioarele atârnând să (mi) crească asemenea gâtului
lung de ştecher
şi să se-nfigă în privirea Lui ca într-o priză
ochiul să (mi) se facă verde atunci ca ledul de la CD-player
când e pornit ca bobocul fraged
când se conectează la primăvară
 
 

(în) lipsa unui scaun de munte

Standard
când te urci pe-un scaun
eşti mai sus cu-n scaun decât podeaua…
*
nici nu-i de mirare şi nici degeaba nu-şi chema Dumnezeu
oamenii pe munte
şi nu doar pe munte ci pe munte sus
*
conta mai puţin cât le lua ca să ajungă acolo
detalii de paranteză de şters de ignorat
de trecut peste ca peste pietre
ca peste bălţi
ca peste prundul ce îţi udă paşii
scările ce te-nalţă să vezi
în miniatură marea lume ce te-nghite cu apropierea-i
ce te copleşeşte (atunci) când îţi lipseşte
scaunul muntelui şi înălţarea
*
totuşi (atunci) când ajungi în vârf
se cade privirea s-o laşi în jos

nasturele (the button)

Standard
Aceeaşi viaţă şi… nefericire
Aceeaşi viaţă şi… hop, mirare, curiozitate, bucurie.
… cand de-o parte, cand de cealaltă: butonul atitudinii.

orbite dezacordate

Standard

eu nu-s de acord cu Pământul

mereu mă contrazic cu el despre noapte şi seară

eu zic că-i întuneric când închid ochii,

el zice că-i închide când lumina stă să răsară


mă contrazic cu el din orice

chiar şi cu privire(a) la dezacord

eu mă uit la el cu ochii închişi,

el îmi caută privirea ca un nărod


eu nu-s de acord cu Pământul

însă el mă subjugă şi mă robeşte;

iar eu ca să mă răzbun pe robia lui ce mă doare

îl calc în picioare


el mă învârte pe leagănu’ lui

– dar eu nu-s de acord nici cu asta –

… zice că simte-ntr-o parte un gol,

acolo unde cândva i-a fost coasta


aşa mă porecleşte de-o vreme

„coastă străină de mine”

eu îl contrazic mai departe,

până dincolo de viaţă, în moarte

superioritate

Standard

„… lumină şi lor” – adică ce, la mine-i soare şi lună şi bec ?

ps. (poate fi dezordine si cu becu’ aprins 🙂 )

alternativă

Standard

… ne tot mirăm de mirarea lor: perspectivei lor largi le oferim ca alternativă perspectiva noastră îngustă (inCorectă şi-adâncă)

ochi nou lângă brut vechi

Standard

„vezi tu…

eu de azi te vad cu alţi ochi

cu aceeaşi privire…” – GM

pe

Standard

pe termen lung

pe termen scurt

pe bune

perechile s-au despărţit

petalele s-au ofilit

pesemne că au adormit

pe-o laviţă de glume

pe care am cules-o strâmb

pe termen scurt

pericol

pe geam se zbat aripi de gând

pe termen lung

plângând

poem privirii

Standard

 

te văd cu alţi ochi  

nu ştiu de unde am aşa de mulţi

tu foi de calendar

multe perechi

în fiecare zi

te văd altfel

şi mă întreb când te-ai schimat

sau eu

cum pot

şi cine m-a’nvăţat?

Unde se-ascund?

Cum ies şi cine leagă

privirea-n ei

iar ochii

cum de ştiu să te priveasc’aşa?

coşmarul unei rădăcini

Standard

 o rădăcină ruptă de tulpină

îşi suspina pierdutul viitor

fără să ştie ce e-o floare-n glastră

şi nici că poate fi ce n-a mai fost

 

pierdută-n tina ca de-nmormantare

în negrul şi adancul ei lăcaş

a tresărit sub razele de soare

confuză de coşmarul spulberat