Eu văd!
Uite prima mea orbire!
iul.29
ne-simplu
Eu văd!
Uite prima mea orbire!
Eu văd!
Uite prima mea orbire!
tu eşti arbustul
tu eşti cărarea
tu eşti cercul din jurul lui
tu eşti omul ce se învârte
tu eşti poezia scrisă
tu eşti coada în jurul
căreia creşte altă coadă
tu eşti podul
tu eşti malul
tu eşti malul
tu eşti omul de deasupra
ce trece
tu eşti paşii rămaşi în urmă
şi întoarcerea capului
tu eşti fotograful de pe
bancă
şi poza
tu eşti lumina
negativul, developarea
tu eşti râul ce curge
sub trecere
şi peştii
tu eşti nebunul şi nebunia
tu locuieşti în gazde străine şi prin ele câteodată mă scuipi las’ să mă scuipe zice inima-n mine poate-am orbit poate nu mai văd bine (sau simt de-mprumut reîntoarsă la lut) scuipă-mă-n ochi de-a dreptul cu tină să văd pământul pământesc peste ei mustind o neagră străină lumină…
la finalul nesfârşitei Lui priviri Dumnezeu şi-a aşezat punctul nici mai mare nici mai mic nu părea c-ar fi diferit de orice punct obişnuit pe care aş putea să mă cocoţ munte pe care să-l escaladez pod peste apele curgătoare ale privirilor de zi cu zi * picioarele atârnând să (mi) crească asemenea gâtului lung de ştecher şi să se-nfigă în privirea Lui ca într-o priză ochiul să (mi) se facă verde atunci ca ledul de la CD-player când e pornit ca bobocul fraged când se conectează la primăvară
când te urci pe-un scaun eşti mai sus cu-n scaun decât podeaua… * nici nu-i de mirare şi nici degeaba nu-şi chema Dumnezeu oamenii pe munte şi nu doar pe munte ci pe munte sus * conta mai puţin cât le lua ca să ajungă acolo detalii de paranteză de şters de ignorat de trecut peste ca peste pietre ca peste bălţi ca peste prundul ce îţi udă paşii scările ce te-nalţă să vezi în miniatură marea lume ce te-nghite cu apropierea-i ce te copleşeşte (atunci) când îţi lipseşte scaunul muntelui şi înălţarea * totuşi (atunci) când ajungi în vârf se cade privirea s-o laşi în jos
eu nu-s de acord cu Pământul
mereu mă contrazic cu el despre noapte şi seară
eu zic că-i întuneric când închid ochii,
el zice că-i închide când lumina stă să răsară
mă contrazic cu el din orice
chiar şi cu privire(a) la dezacord
eu mă uit la el cu ochii închişi,
el îmi caută privirea ca un nărod
eu nu-s de acord cu Pământul
însă el mă subjugă şi mă robeşte;
iar eu ca să mă răzbun pe robia lui ce mă doare
îl calc în picioare
el mă învârte pe leagănu’ lui
– dar eu nu-s de acord nici cu asta –
… zice că simte-ntr-o parte un gol,
acolo unde cândva i-a fost coasta
aşa mă porecleşte de-o vreme
„coastă străină de mine”
eu îl contrazic mai departe,
până dincolo de viaţă, în moarte
„… lumină şi lor” – adică ce, la mine-i soare şi lună şi bec ?
ps. (poate fi dezordine si cu becu’ aprins 🙂 )
… ne tot mirăm de mirarea lor: perspectivei lor largi le oferim ca alternativă perspectiva noastră îngustă (inCorectă şi-adâncă)
„vezi tu…
eu de azi te vad cu alţi ochi
cu aceeaşi privire…” – GM
pe termen lung
pe termen scurt
pe bune
perechile s-au despărţit
petalele s-au ofilit
pesemne că au adormit
pe-o laviţă de glume
pe care am cules-o strâmb
pe termen scurt
pericol
pe geam se zbat aripi de gând
pe termen lung
plângând
o rădăcină ruptă de tulpină
îşi suspina pierdutul viitor
fără să ştie ce e-o floare-n glastră
şi nici că poate fi ce n-a mai fost
pierdută-n tina ca de-nmormantare
în negrul şi adancul ei lăcaş
a tresărit sub razele de soare
confuză de coşmarul spulberat