taci! – m-am răstit şi vocea mea a căzut de pe umerii ei ca o rochie hai, vino odată! – abia mi s-au căţărat afară din gură vorbele c-a şi-nrobit-o dialogul nostru nu tăcea, …vai, nu tăcea! urcă şi-acum spre mine furnica ei şoaptă din zală în zală pupila neagră a altei stele nu prea distinge cine pe cine ‘nrobeşte se vede doar lung şirul furnicilor cărând povara…
poetul (nu) se teme de cuvinte el şi-a mântuit înfricarea el merge cu bicicleta mereu înainte peste ape(l) având mereu acolo-ntre coarnele ei farul aprins el e-mpins să-mpingă de ele să tragă de ele cum trag vâslele de apă şi întind copiii joaca pe corzile gumei de mestecat după ce-o termină de savurat până prind miros opririle a mere o adună-ntre degete şi-o lipeşte când de marginea interioară a mesei când de chenarul interior al fricii amprentând în ea un bileţel de curaj ca pe-o firmitură din masa copioasă pe care-şi (de)scrie (ne)înfricarea bucată cu bucată el dezamorsează mina 0.5 (sau chiar altă cifră) şi calcă neînfricat peste fiecare pastă anume ca să explodeze şi să-mproaşte în ochii voştri zăcământul ei de tărie de comerţ între gânduri de-argint ba chiar cu schije de aur şi diamante care de repede ce plonjează nu le vede decât ochiul ce devorează lumina minelor lui cu pupila neagră – cosmic universală gaura neagră scobită înadins în drumurile stelelor din noi
Se leagă pumnii între ei de uşă
Nestingheriţi de adormita noapte
Prin crăpături făcute în tăceri
Cu somn prin păr bătăile tot cheamă…
În cufundarea-n somn nu mai e loc de prieteni
Nepotrivirea populează scena
Nevoile-mbulzite bat în uşă
Primind doar glasul stins
Ca un fitil in fum de lumânare
Ca bocna de pămant care e nins
Învinge pân’ la urmă îndârjirea
Iar prietenia îşi înclină capu’
Ştiind că ea domneşte-n lume ca o mare
Pe care a plutit şi de-astă dată
Victorioasă stăruinţa cea supărătoare.
„Chiar dacă nu se va scula pentru că-i este prieten, totuşi, măcar pentru stăruinţa lui supărătoare, tot se va scula şi îi va da tot ce-i trebuie. De aceea şi Eu vă spun: cereţi şi vi se va da, căutaţi şi veţi găsi, bateţi şi vi se va deschide!” – Luca 11:8-9
„Alungă teama din mine, alungă dacă nu cursa din ea
Curajul nu-i deloc absenţa fricii. E încăpăţânarea de-a’nainta!”
Dai de-un loc, apuci o lopată
Din picioare, foame şi fier
Tot ce ştii
Faci o groapă.
Mormânt pentru aşteptările tale
Cuib de bolovani
Setea arde
În tine ţi-e fruntea sudoare
Băltoacă
Pământ plin de gropi
Ele lipsă de tine
Trudă deşartă
Coli de ţărână
Nu mă sperie volumele voastre
Locul în care vă odihniţi praful
mi-e mână.
O să vă sap, o să vă sap,
o să vă sap
Să fie fântână!
călătorru' 