Arhive pe etichete: patima

regele foc al cunoaşterii

Standard
până-n jarul ce trebuie dus altei lumi
fără trebuie
ce ştiu eu ce prometeu te-a învăţat (deja) focul
ce-i jarul şi arderea, mistuirea cenuşă
dorul de-a arde de-a lungul munţilor
sacrii de-a lungul mormanelor de minute
clipite cu ochii închişi pe care încercăm să ne căţărăm
viaţa
te-ai născut ţinând în mână focul – cu jarul sub unghii
în joacă…
 
s-a picurat în tine focul de apă
cu tot cu era lui îngheţată contradictoriu
şi straniu
ce ştiu eu e reminişcenţa unei scântei veşnice
din erele unei memorii ce nu-mi aparţine
decât prin dăruire
şi mă veghează de parcă ar fi ultimul răsărit posibil
ultimul leagăn al scânteii
înainte de consumare
să-i poarte vântul unei priviri cenuşa pe braţe
ca pe pruncii unei poveşti încă nescrise
– imposibil de citit în întunericul nescrierii ei –
 
păr de foc cu crengile mâinilor prin el
cu pere inelare împodobire
să fie furate cândva de dincolo de gard
doar din dorinţa de a arde deodată şi simultan
cu fitilul faptei şi la lumina
strălucirii ei să ardă povestea
prin lemnul de soc al fluierului cu care scriu
prin deschiderea de soc a gurii cu care cânt
prin ochiul de soc al privirii cu care arunc mai departe
lumina de teamă a groazei de a o ţine doar pentru mine
prin tunelul de soc al misterului ce ne protejează
de cunoaşterea rece
 

patimă-n jar: lumină-n fum

Standard

mă-nec în fumul patimilor ude care nu ard nici nu se sting în mine
lumina le e neagră par a spune…

: 100 de ani vechi sau chiar mai mult
vetust
un demodat ieşit din uz

patimă, jar, lumină, fum…

(cuvinte numărate şi stoarse de-nţelesuri de marii poeţi ai literaturii române – nepotrivite în gura mea de nepoet al secolului de acum)

azi patima e drog şi înrobirea e floare pe un munte alb de gheaţă
nelanţul dintre oameni doar îi leagă
prin obiceiul stilului de viaţă
omegă – alfă sub grămăjoara unor nasturi de cămaşă
ce zace piramidă sub o umbră
deschiderea ar sta să prindă viaţă
dar pe cămaşă ea-i o simplă dungă purtată-n grabă
către dimineaţă

durerea apusului

Standard
sunset

Photo by Calatorru

amarnic surâde înserarea
peste pocalul zâmbitor în delir
căzută pe gânduri în adâncul ei marea
îşi aruncă valurile spre ţărm – elixir

şi culege spumoasa licoare
sandalele supuse sub paşi
pe ţărmul nepăsător stăpân peste mare
ce i se-aşează pătimaşă sub paşi

elixirul ei spumoasa-i dorinţă
li se-aşează-nainte covor
plimbărilor lor prin nisipul fierbinte
vorbelor râsetelor
sclipirii din ochi ce aprinde
până-n inimi fior

surâde amarnic cu lacrima mare
pocalul robit de mersul rotund
orizontu’ i se-ntinde-nainte
iubirea-i rămâne străină
şi-atunci se aruncă spre zori
dezlănţuindu-şi pasiunea arzând