Arhive pe etichete: pasi

orbecăitul mers al mâinii

Standard
tactila privire o aruncam
prin vălul de-ntuneric ca un orb
faţă de tot ce-i nevăzut
cu mâinile credinţei bâjbâiam şi încercam
să-ţi pipăi faţa Dumnezeule
făr’ să mă ard dacă se poate şi
fără să mă tai
să nu-mi rănesc cumva atigerea-n
tiptila pipăială a cuvintelor ce-ţi ies din gură
sau para de foc ce ţi-o culegeam dintre pleoape
de parcă
toamna ‘mbelşugată a găsirii era aceea
 
însă ce pot vedea nişte degete-n noapte
sau ce-ar putea atingerea s-audă ?
 
în nevăzut ca un arcaş
şi-acum mi-arunc, mi-azvârl’ şi gândul şi privirea
şi-apoi mă duc să dibui ce-am lovit, ce-am nimerit
trăgându-mă de firul cu care de săgeată sunt legat
pân’ ce-n cămări pe raft
stau perele de foc ale privirii
cu care înlocuiesc şi-aici şi-acol’
şi-acum şi-atunci văzând şi nevăzând
prin vălul dintre tot ce-i în afar’ şi tot ce-a năvălit în ochi
în ochiul viu faţă de tot ce-i nevăzut
cu pere-n colţul gurii si sătul
setos
de dulcile poveşti cu care mâinile din când în când
îl zăpăcesc
 

neadevărul unui orb (sau al unei orbiri)

Standard
păşeşte câte o treaptă concretă spre noi
că-i mult prea străin şi-i mult prea departe
abstractul Tău scris pe foile albe
iar ochii de privire ni-s goi
*
când să vedem nu mai este nimic de văzut
poate doar lipsa rămasă în loc
întoarsă cu spatele apropierea s-a abstractizat
rotundul nostru dialog s-a făcut colţuros
spre pătrat
*
eşti Interogatorul de dincolo de geam?
odihna unui scaun şi-a unei cafele
amintirea unui telefon rămasă în gând
şi lista lungă de-ntrebări ce-o găsesc printre ele?
*
mi s-a concret de atâta abstract
fruct necules de brumă pe toamnă
…când s-o coace a gata pleoapa mea albă
călcat-n picioare sub treapta de pas?
…în loc de oftat mai bine o palmă
 

într-un om (neştiut şi haihui)

Standard
n-a ştiut niciodată să scrie cuvintele lui înşirate haihui
n-aveau formă de scris n-auziseră niciodat’ poezie
*
‘i-era rău şi vărsa ne-ncetat în cofraje betoane cu firul armat
ce-l aprindeau scânteile orişicui explodând primăveri şi haihui
*
nu ştia că nu ştie ignorant şi netot scria cu picioarele mersuri
agăţa cu privirea durerile-n cot
şi-şi vedea (de) scrisul frumos deformat ca pe firul ascuns în betonul armat
*
se pregătea de nu-ştiu-care război dintre însuşi şi-a fi
între vechi şi cei noi
săpa ziua-n tranşee adânci printre-a scrisului curcubeie şi stânci
şi tânjea dup’ acasă cu mersu’ napoi
cum tresare pământul sub ploi…
*
târziu într-un târziu a’nvăţat cratimă să scrie orice
şi-a făcut-o dictare şi-i dicta-nencetat alfabetul trăirii
neegalat ea-l scria timidă cu tăcerile ei de-l cânta până şi frunza
de tei
*
şi doru-l citea stând sub numele lui la umbra cuvântului
neştiut şi haihui ajuns o mulţime de mulţimi pe ţărmuri de mări
apropieri împletind depărtări
*
n-a ştiut niciodată c’o s-ajungă aici
tot scriind deformat cu mersul şontâc mânat prin curcubeie şi stânci
agăţat într-un cot ce-l durea ca o coardă sensibilă
într-un fruct ce-l mănânci…

O mână spală pe alta

Standard
Nu există creştere fără schimbare
Nu există schimbare fără pierdere
Nu există pierdere fără durere!
***
Existând schimbare există creştere
Existând creştere există câștig
Existând câștig există bucurie!

cu ochii (s)p(r)e stradă

Standard
se izbesc oamenii de amândouă malurile
de ambele maluri de stradă
sunt singur
şi mă înec în marea de oameni
mă izbesc de valurile lor
pe care nu le mai pot înghiți
*
în deriva aceasta malul nu mi-e de nici un folos
de nici un prieten
pluta fanteziei mult prea instabilă
singura nemişcată e deriva
singurul punct sigur precum o ancoră
îmbrăţişată de delăsătoarea ei coborâre
*
e plin de intersecţii-n intersecţie
e un ochi de priviri intersectate fără ciocnire
în care scânteile sunt nişte întâlniri aparte
pe care marea (de oameni) nu le poate stinge
*
sunt ude străzile şi pline
ca nişte albii goale
din mal în mal mă las purtat de propria-mi purtare
în naufragiul acesta al singurătăţii
aglomerate

* poza de aici


tulburare

Standard
ce ropot de ploaie
de vară sunt paşii Lui peste pietre
iar vorba-i un fel de curcubeu ce-nfioară
şoptită ca raza amurgului către seară
în nopţile albastre şi senine de vară
a visului şi-a durerilor noastre
a clipelor negre şi-albastre
 
oloagă umblarea tace de lene
şi îngerul tace lenevind tulburarea
doar ziua cu ziua si ziua cu seara
se-ntrec între ele alergându-se alene
 
de ce-i sună paşii ca moneda căzută
de ce-i cade vorba la mine în creştet
cu gura căscată privirea mea mută
urcă spre îngerul-Om ce-mi vorbeşte
 
la ce îmi mai trebe tulburările ude
mi-e sufletul tot o undă şi-un foşnet
umblările toate prin mine zălude
se scoală şi umblă cu trosnet
 
şi fac ce de mult n-am făcut
niciodată
pe pietrele lespezi ca ploaia de vară
paşii Lui de ai mei ca spiţa de roată
în mersuri îi leg să-i scap de povară
cu patul în mână  şi inima ceară
aprinzându-se toată
 

(te) Poartă

Standard
ca sa vezi stelele tre’ să părăseşti ziua (sau lumea)
să mergi dintr-un oraş în altul
de pe-o coastă pe alta
spre inimă
*
pământul te poartă – intră
în legănarea lui rotundă şi inconştient de invizibilă
în leagănul acesta al călătoriei…
*
au îngheţat zâmbetele-n poze
radiind atâta căldură
eu în rama unei ferestre sunt tablou(l)
pe care-l văd alţii…

singurătăţi bătătorite

Standard
într-un tarziu s-a apucat să ningă
ningea cu ganduri albe dorinte înstelate-n dăruire
de parcă iarna toată’ntr-o privire
ne-mbrăţişa cu gandurile-i calde
*
sub strangerea ei mută şi deplină
am început să tremur ca un suflu
oricat de strălucit-ai fi lumină
prinde-ţi căldura măduvă… un cuplu
*
strivesc sub paşi un univers de stele
în galaxia unei străzi înguste
bătătorind singurătăţi prin ele
(sub paşii vieţii repezi ca o dungă)
o cale prin zăpada încă blandă
*
nu se mai vede-n urma mea nimica
de mergem împreună mană-n mană
steluţele par vii mai sclipitoare
trăiesc sub paşi şi parcă nu se strică
*
într-un tarziu a început să ningă
…departe în cupola mea de sticlă
nu auzeam a cerului gandire
bătătorită-n mii de paşi şi-n umblet
nici gerul cum troznea ca foc subţire…

mărgele de gheaţă

Standard
scară de grăunţe
braţe de iubită
degete de floare
scriere pripită:

ca o dimineaţă venită spre seară
ca o ‘mbrăţişare grăbită fugară
ca nişte mărgele făcute din gheaţă
răsăritu’ apune orice dimineaţă
*
joacă de lumină agăţată-n ceară
joacă de cuvinte între „cand” şi  „iară”
joacă făr’ de reguli car’ s-o îngrădească
născută-ntre doruri adormită-n coastă
*
scară de iubire între aici ş’ acolo
trecere grăbită de la noi spre voi
lină liniştită
unu înspre doi…
*
ciuguleşte ziua ciocul nopţii parcă
paşii-mi duşi de valuri frunze-mi par o barcă
iau dintre clipite grăunţele-n mană
şi le-arunc la păsări negre pe sub lună
*
valuri mari de oameni mi le strang la guler
gerul ciuguleşte al căldurii fluier
urc cu scrisu’ scara treaptă după treaptă
ea mă urcă altfel fără să mă-ntrebe
nu mă menajează nici nu mă aşteaptă…

(pe) calea lui Kain

Standard
ce urme adânci inegale şi repezi
ce mulţi au călcat pe urmele tale
şi-au făcut din ele obiceiuri în viaţă
şi cale

începutul ei şi lumea-s deodată
deşi n-a pornit chiar odată cu tine
te-ai ridicat pe câmp într-o groapă
să zideşti dintr-un frate ruine

n-ai păzit intrarea la uşă
berbecul de care n-ai avut grijă cu coarnele-ntoarse
ţi-a’mprăştiat fumu’ mancarea ţi-o arse
respingerea faţa şi-a’ntors către tine

ţi-ai adunat faţa de pe jos toată ruptă
mânia ai lăsat-o să fiarbă
a crescut repede neagră o iarbă
în care fir cu fir se tot luptă

salt peste îndoială

Standard

alergarea cere

vamă spre trudire

timpul nu se-ntinde paşilor covor

dimineaţa-şi lasă

zorii să deşire

ochii neagă zvonul dat urechilor


(peste gardul zilei se cocoţă noaptea

ucenicii simt treceri spre abrupt

moartă-n crăpătura cuiului din cruce-i

Raza răsărită din Necunoscut)


cine-a pus grădina asta de măsline

între noi şi viaţă ca o ‘mpiedicare ?

fug, aleargă-n graba veştii dimineaţă

sar peste grădină, sar peste frustrare


(paşii-n rostogol-uri

sar chiar peste fugă

graba regăsirii e ca o ştafetă

cu gura căscată mormântul se miră

cum îi sar intrarea

paşii ce în fugă

îndoieli deşiră)

love-ituri

Standard

Tu ne loveşti atunci când ne faci bine

şi-aştepţi să-ntoarcem celălalt obraz

în rana tăieturii dureroase

ţi-aşezi răsad pe-a timpului pervaz


pe urmă zile una după alta le-aşezi deasupra tăvălug

s-acopere răsadul, să-l îngroape

şi-ţi laşi tăcerea neagră ca o noapte să ningă-ntreagă pe deasupra lui


sub stratul rece al tăcerii Tale

noi îngheţăm de spaima sperieturii

trosnesc crăpările sentimentale

ca geamurile-n faţa loviturii


Tu ne loveşti ca să ne faci un bine

cum cuiu-şi creşte floarea sub ciocan

şi ca unirea lui să ţină bine

mai baţi un cui împodobit cu şpan

robinetul

Standard

74424580.jpg

la capătul îndepărtat şi negru nu curge nici o rază

cei de la administraţia luminii au închis robinetul

nu se vede decat un strop  ce stă să cadă fără să se ştie ce o să întample după…

ochii se opresc în colţul stang, apoi în cel drept, nepricepuţi la socoteli;

pas cu pas stropul e stropi

robinetul o roată pe care merg

ce se învarte prinsă de paşi

lăsand prin palnia capătului îndepărtat şi negru să curgă materia primă a celor de la administraţia luminii

tot mai mult

ca o pecete a întâlnirii

Standard
77163344.jpg
 
Netulburat încă de zgomotul maro al întrerupătorului
Holul se pierdea pe sine în umbră.
Silueta lui lungă dintr-o dată căpătă contur
fiind invadat de ploaia tăcută a luminii.
Oamenii care i-au călcat plăcile mari nu se mai văd,
au rămas doar urmele paşilor lor
Un amestec de noroi, pământ şi apă,
modelat după forma mersului lor
şi lipit acolo pe piatră, ca o pecete a întâlnirii.
Tăcerea e fărămiţată de zgomote mici, învălmăşite...

tu şi eu…

Standard
de ce mergi?
alerg dupa tine…
se rastoarna pasii in alergare, se impart impiedicarile
printre pleoapele inchise dispar
de ce mergi?
curios uit usile
arunc calendarele`n puzzle, ma fac pas
mi s/a parut ca aud urme de mana
sau brat la brat
sunt pasii nostrii!