…nevrednice de laudă, nevrednice de aprecieri, nepotrivite cu parerile altora, cu parerile majorităţii, nevrednice nici măcar de aprecierea mea 🙂
oare cele mai puţin bune şi plăcute (evident raportate la anumite standarde personale, sociale, morale) nu sunt tot ale mele? e drept că nu trebuie să fac din posesia lor o scuză pentru a nu le corecta dacă pot, sau imbunătăţi, însă fiecare din noi e o însumare a părţilor tari şi a părţilor slabe.
odată cu şlefuirile vieţii calificativele pe care le atribuim acestora se schimbă, şi ceea ce consideram cu ani în urmă ca fiind slab si nevrednic, constat că nu e chiar atat de slab nici chiar atat de nevrednic. ochiul care priveşte (al meu şi al altora) e altul, s-a schimbat unghiul, contextul, gandul, trăirea, şi ce i se părea nu i se mai pare, ce credea că nu e se dovedeşte totuşi a fi.
scriu pentru voi cei care cu regularitate sau fără, intraţi pe blogul meu şi citiţi ceeea ce scriu. scriu şi pentru mine, ca să nu uit că dacă cele pe care le scriu se lagă împreună într-un fel de „sită a celor nevrednice” – o îmbinare cu multe goluri (lipsuri), se întamplă aşa pentru ca prin „sita” acesta să se cearnă acele scrieri valoroase (raportate la o valoarea literară şi la părerea personală a fiecăruia ). dacă se întamplă aşa sunt mulţumit şi bucuros 🙂
deşi aprecierile noastre diferă, perspectivele noastre diferă (mai mult sau mai puţin), oricat de pe gustul sau pe negustul cuiva ar fi ceea ce imi trece mie prin minte si suflet, ceea ce sunt eu in stare să leg în cuvinte E AL MEU.
sunt „mărgăritarele” mele, oricat de banale ar părea cuiva
e poezia mea – atat cat sunt eu in stare să scriu poezie 🙂
e „dictionarul” prin care îmi traduc eu viaţa cu multiplele ei stări
conştient sunt că oricum aş fi, ÎNTOTDEAUNA voi fi doar pe placul unora
conştient sunt că părerile nostre NICIODATĂ nu vor fi pe deplin deopotrivă
conştient sunt că ceea ce dezamăgeşte 100% pe cineva poate fi „cireasa de pe tort” pentru altcineva
de cand scriu aici devin din ce in ce mai conştient că deşi părerea mea despre scrierile mele e cea mai importantă (pentru mine – nu ştiu dacă voi faceţi la fel), mă interesează şi părerile voastre
conştient sunt că paşii în spate pot însemna elan pentru înainte
voi lăsa deci prin sita celor nevrednice să se cearnă ceea ce e vrednic. vrednic in ochii MEI, vrednic în ochii TĂI, vrednic în ochii LUI (şi deşi părerea Lui am lăsat-o la urmă, conştient sunt că dintre toate părerile, exprimate sau neexprimate, a Lui e cea mai importantă), doar că e greu accesibilă cateodată, mai ales cand e vorba de detalii 🙂
Nu ştiu de ce, sufletul mi-l simt încătuşat
Legat ca-n nişte lanţuri ale îngrădirii.
Să merg să-ţi spun,
Să-ţi scriu tot ce gândesc aş vrea,
Şi pana s-o înmoi din nou în cerneala iubirii!
Şi cu ea să pictez hieroglife ciudate,
Ciudate pentru ochiul ce nu poate vedea.
Şi cu buclele vorbei să creez nestemate
Preţuite, iubite, doar de inima ta.
Şi nu-mi pasă că alţii le-or numi simple pietre
Ce-mi pasă, ce mă-ncântă e ochiu-ţi, şi-n el
De văd un licăr simplu, atâta îmi ajunge.
Şi-n ochiul meu răsare un licăr, ca şi el.
călătorru' 