sevă de arbore genealogic

de apă sunt oamenii cu multe forme

după chipul dumnezeului de afară

şi nu-s de apă că apa stă dreaptă oriunde

oricând i se liniştesc valurile

i se calmează unda nervoasă

dar ei n-au colţul drept

nici drept reper nivelul mării

acolo… în piept

 

uneori

năvalnici ca apele sunt fiii urmaşii

urmaşii izvoarelor până-n liniştea deltei

alteori

nici nu se aude năvălirea

în liniştea ca de mormând nu-i niciun zgomot

şi-n zgomot nicio curgere din tată în fiu

sevă de arbore genealogic pustiu

 

de apă (ne) sunt oamenii vitali

din ei se evaporă oxigenul sufletului nostru

şi tot cu ei ne spălăm pe mâini înainte de cină

– o mână spală pe alta – şoptim

aruncând câţiva stropi umani peste scânteile umane

ce nemaipomenit ca o sfinţire îmbibată de vină

ne ard şi ne udă

…la rădăcină

 

 

Publicitate

fotosinteza cuvântului

Lumina Ta e oxigenul meu (?)

prin frunza foii ca din gură-n gură

fotosinteza asta tot mereu mă taie pe din două

mă fisură

cu ascuţişul ei de Prometeu

*

în jarul arderii necontenit

asemenea bunicii şi poveştii

adorm în largul zâmbet pironit de transparenţa vorbei

ce deschisă m-a’ntâmpinat şi m-a uimit cu aerul oxigenat

ce a trezit

lumina Ta pe limba mea

în ochiul ramură cu frunză-n ea

sau un plămân cu pleoapa tot aşa

Lumina Ta cu vorba ei

 

life bubbles

Apa inconjoara bula de aer 🙂 Noi avem nevoie si de una si de alta. Traim in celula apei si in celula rotunda a aerului. I se vede rotunjimea in poza.
Am citit azi marturisirea de credinta a nu stiu cui. „Cred in crestinism tot asa cum cred in rasaritul de soare. Nu doar pentru ca il vad, ci si pentru ca vad totul prin lumina lui”

Paharul asta, cu cateva inghitituri de apa, parca e un ochi spre dependenta noastra de viata.

life bubbles, originally uploaded by calatorru.

pe-un şerveţel (haos club)

la masa împletită pe marginea cafelei

cu colţuri rotunjite şi-aromă de-amintire

pe-o muzică flămândă ‘n urechiile lungite

un curcubeu  din cană se-mprăştie-n simţire

în calendar e-nfiptă întâia zi din lună

iar ghiocei aşteaptă pe mese schimbul vremii

am prins de sentimente cu şnurul pe măsură

un gest de primăvară rupt de pe buza verii

se-nchide şi deschide portiţa între boală

şi strada îmbulzită umbrită de spital

în doctori şi pe holuri răsună o clipită

pendulă între plajă şi-al sănătăţii val…

vibrează cu lumină doar glasul tău pe masă

tresare atunci povestea ţinîndu-şi respiraţia

şi din plămânii zilei oxigenaţi cu viaţă

se-agaţă-n scris pe masă un bulgăr’ de cărbune

eliberând cu-n deget

când veştile mai rele, când veştile mai bune