poetul şi spaima din măduva rostirii

e spaimă duhul din măduva osului de cuvânt

ea-i face fosforescent înţelesul ca

linia întreruptă a drumului

când o străbate cu repeziciune felia

tăiată în noapte cu farul

 

săbiile alea cu laser a căror mâner e-ntre dinţi

îşi au toate tecile lor bătute cu pietre

preţioase pe sub coperţi câteodată pe sub

condamnarea aruncării cu pietre a tăcerii

sau o adevărată camuflare roşie-n obraji

a mincinoaselor minţi

 

e spaimă întinderea alegerii după-nţeles

ratare din prima-n a doua zicea

poetul cu dinţii clănţănindu-i de

nu mai putea de-atâta tremurare s-aleagă corect

trup suflet şi duh cuvânt cu vorbă

ce i-a rămas în gât

răstirii i s-a ‘ndesat măduva-n os de schelet chircit

ce tace din toate-ncheieturile

putinţei prea mari de-a rosti orice

orice şi oricât…

 

Publicitate