Arhive pe etichete: oglindire

bălăceală

Standard
se bălăceşte ochiul în privire
în ochi lumea
se răsfrânge-n culoare
în culori (sălăşluiesc) diferenţe
în diferenţe e cuibărită varietatea
în varietate (stă) frumuseţea
în frumuseţe-i magnetul
în magnet legile pământului
în pământ nemuritorul suflet
în suflet visul
în somn intermitenţa
în pauze dialogul
în dialog vorbirea
în cuvinte se bălăcesc dicţionare
în ele conflictele îşi găsesc împăcarea
în împăcări primăvara oglindeşte
din profil anul
în an trecerea
în treceri amintirea
în amintiri zâmbeşte memoria
iar în memorie întreaga viaţă
cu tot cu viitoare ei oglindire
profilul ei din cealaltă parte
steaua ce străluceşte moartă
urmarea faptului c-a fost
lumina ochiului tău ce citeşte
oglindirea aceasta fugară
umplere de albii
fluvii de umplere
 
Publicitate

potrivire

Standard

Nu vorbele în sine mă dor, ci adevărul lor.

cam aşa arată:

Standard

un desfăşurător cu liniuţe

cu cifre însemnând spaţiile goale

mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo

aiurea

oglindă înrămată-n calendare

aripa de Unu de Trei şi de Doi

Standard
o pată de soare îşi bate aripa în privirea întinsă a apei din baltă
de pe mal le admir dialogul risipa
iubirea lor lină şi caldă
*
prin paiele vechi ciuntite de vreme şi-a răsfirat degetele o mână de iarbă
apucă de piept anotimpul probleme
şi-l mănâncă cu iarba-i înaltă
*
doar banca tăcută cu umerii ţepeni ‘şi-adâncește-n crăpături nebunia
de zici că-i un creier ce tot mai gândește
şi crăpată-n urechi ‘ie solia
*
peste pata de soare aripă întinsă în leagănul vremii un gând se dă huţa
pluteşte-n milenii de lungi balansoare
şi se-ntoarce la locu-i fuguţa:
*
lovită în creştet fu ziua aceea
trei plusuri de lemn pe-un deal căpățână
trei ceasuri de pleoape închise au văzut lumina rătăcind ca nebună
cu spatele ‘ntors către Cel Negreşit
ce s-a adunat pe Sine cu noi:
în minusul nostru întins ca o baltă
să-şi scalde aripa de Unu de Trei şi de Doi
 
 
 

poem scheletic

Standard

cântă o muzică în oglindă

se aude până la subsolul blocului

prin sita difuză de aerisire

ca o completare ce umple rarefierea aerului


respir muzica cu urechile larg deschise ale plămânilor

devenit dependent

ca un om ce-i aproape să se sufoce

ce-i departe de respirare


după ce-i consum oxigenul

o dau înapoi frunzelor

care o dirijează spre scoarţa interioară a copacului

ca spre o aerisire

ca spre-o oglindă

singurul loc în care se simte „acasă”


muzica este sufletul oaselor mele

pe care le văd în oglindă

– structura interioară a notelor

din care se compune

când copacii cresc în copaci

Standard

painting, originally uploaded by calatorru.

câteodată cerul se face pământ
… cuvântul se face trup şi locuieşte printre oameni….
literele se fac cuvânt şi locuiesc una lângă alta în armonie
… cateodată

izbeşte în privire

Standard

mă bat durerile în ochi izbeşte în privire răul

din pumni a mai rămas un ciot şi din înalt s-a scurs tot hăul


e inima burete de piatră îmbibată din care ies năvalnic fântânile izvoare

de unde năvăleşte atîta-nrâurare? de ciot de rău de sursă tocată şi sfărmată


din care negre valuri de umbră de pădure mai creşte floarea albă a speranţei

cine colac îşi creşte-n mîntuire?

ochii mă dor din cioturi – izbite de orbite, oglinda mă arată mă condamnă