Arhive pe etichete: oglinda

piatră de betel

Standard
încep să mijesc adevărul acesta: tu
eşti mai grozav decât… ce faci ?
dumnezeule dă-te jos din ceruri
pentru ce te-ai cocoţat acolo de zici că te-am speriat
prinde capătul ăsta de funie ce-s eu
bucata asta de treaptă…
 
când mă simt apăsat îmi simt rostul
iar când sunt călcat în picioare
poate că se-ntâmplă numai şi numai
ca să urci şi să cobori tu
 
magazinul din colţ nu mai vinde pietre de betel
iar pe mine nimeni niciodată nu m-a strigat iacov
n-am şchiopătat din şold şi
nu m-am luat la trântă cu îngerii
însă încep să mijesc adevărul acesta
 
 

cam aşa arată:

Standard

un desfăşurător cu liniuţe

cu cifre însemnând spaţiile goale

mâzgălituri şi-ncercuieli pe ici pe colo

aiurea

oglindă înrămată-n calendare

oglinda

Standard

Nu te am decât atunci când te-arăt…

nimeni altcineva nu poate fi noi

Standard
nimeni nu poate fi eu
(doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât)
ţine-mi puţin inima grea
vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede
vindecă-i sufletul cu atingerea ta
nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva…
ca nu cumva
 
iarna se scurge prin ochi către lacuri
am plâns ieri o ploaie de vară
mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă
iară
cu zâmbetul tău o fac să dispară
şi-o şterg ştrengăreşte
cu guma de şters
ca pe-o cărare de rid
sau o privire aruncată ‘napoi
peste mers
 
suntem amândoi la mine în suflet
te-am adus acolo ca pe-o captivă
simte-te simte-te ca la tine acasă
ca în lumea ta primitivă
 
agată-ţi fularul de orice bătaie
şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme
nu nu-i o şcoală cu tablă
şi n-o să-ţi dau teme
zâmbește  cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapet
şi lasă-te alintată de lene
 
aş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă arde
şi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiul
dar roşul e incandescenta atingere carne
iar limbile focului fragile de sticlă
vezi sufletul meu cum te prinde în braţe
şi cu-n zâmbet de dans te ridică!?
 
nimeni nu poate fi tu
nici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mână
leag-o cumva cu privirea-ţi nebună
şi aşeaz-o la locul ei undeva
sub vindecarea răsfirării de degete
ca nu cumva…
ca nu cumva
 

dialog vizual

Standard

şi-a ascultat mesajele-n oglindă, conturul lor pe limba ochiului

pe unda unui gând şi-a unui ţel înscris instantaneu pe-o hartă vis


şi-a ascultat mesajele-n oglindă cu degetul în aburul întins

o mască şi un zid ca un străin vorbind cu un tâlmaci nărod


nesătulă  guma de şters mânâncă şi roade desenul cu tot cu oase –

lângă el un pescar şi-a îmbibat momeala (firul privirii) în oglindirea unei lumi

în geana lumii trezită de cascada ce curge repede rece şi cald

încrucişat, îmbrârligat, precis


în loc de peşti se prind în fir impresii şi-n oglindirea lor sunt două feţe

ce trag, se ceartă şi se-aprind, se bat pe-acurateţe