încep să mijesc adevărul acesta: tueşti mai grozav decât… ce faci ?dumnezeule dă-te jos din ceruripentru ce te-ai cocoţat acolo de zici că te-am speriat prinde capătul ăsta de funie ce-s eubucata asta de treaptă…când mă simt apăsat îmi simt rostul iar când sunt călcat în picioare poate că se-ntâmplă numai şi numai ca să urci şi să cobori tumagazinul din colţ nu mai vinde pietre de beteliar pe mine nimeni niciodată nu m-a strigat iacov n-am şchiopătat din şold şi nu m-am luat la trântă cu îngeriiînsă încep să mijesc adevărul acesta
nimeni nu poate fi eu(doar eu pot fi eu şi (nu) doar atât)ţine-mi puţin inima grea vezi să nu-i spargi oglinda care mă vede vindecă-i sufletul cu atingerea ta nu-ţi răsfira degetele ca nu cumva…ca nu cumvaiarna se scurge prin ochi către lacuri am plâns ieri o ploaie de vară mă-ncearcă-n cabina de probă o lacrimă iarăcu zâmbetul tău o fac să disparăşi-o şterg ştrengăreştecu guma de ştersca pe-o cărare de ridsau o privire aruncată ‘napoipeste merssuntem amândoi la mine în suflet te-am adus acolo ca pe-o captivăsimte-te simte-te ca la tine acasă ca în lumea ta primitivăagată-ţi fularul de orice bătaie şi scoate-ţi papucii sensibili de vreme nu nu-i o şcoală cu tablăşi n-o să-ţi dau teme zâmbește cât vrei şi-agaţă-l tablou sau pune-l tapetşi lasă-te alintată de leneaş aprinde şi-un foc să-l vezi cum mă ardeşi-n fumul de muzică ţi-aş încălzi ceaiuldar roşul e incandescenta atingere carne iar limbile focului fragile de sticlăvezi sufletul meu cum te prinde în braţeşi cu-n zâmbet de dans te ridică!?nimeni nu poate fi tunici fel altul de-a(mi) ţine inima-n mânăleag-o cumva cu privirea-ţi nebunăşi aşeaz-o la locul ei undeva sub vindecarea răsfirării de degete ca nu cumva…ca nu cumva
călătorru' 