Eugen Evu: Cronichetă :)

Simpleroze la un poet de poet: Ruben Bucoiu

Poetul hunedorean Ruben Bucoiu, care ne-a convins că ESTE încă de la debutul editorial cu |În coaja semnului de întrebare, ed. |Cetate |Deva, 2013, reconfirmă în primul rând valoarea introspectivă, cu nerv filo-ludic, ironismul cu puseuri brusc grave, livresc dar și spontan, în noua-i carte: Ochiul în plus, editura Karina, 2015.

Foto: Remus Suciu

Arta asociativă a unei limbi românești infraseismice, aluzivul frecvent la hermetismul disimulat în rostiri ars-poetice, aforistice, de facto travaliul subtil eseistic, al autodefinirii în campusul paradoxist, îi asigură discursul atractiv, fără falseturi:

Dacă a avut loc un eșec, înseamnă că eșecul acela a avut succes! ( pag. 18). Ochiul în plus…este cel al epifizei și al reptilianului |( cerebel|) din subconștient…Ludic, el polemizează cu generațiile suspendate, după grila Ulici, via dadaiști și Marin Sorescu.

Zborul cu ochii-ntr- parte, în jos, izbindu-mă de nevăzuta direcție (trecînd cu aripa printr-o frică greoaie…( pag.19).

Ochiul în plus face aluzie la ochiul compus al libelulei Libellis Dragon, poate al insectei Călugărița, poate la cel al Timpului interior.

Uneori profesorul de engleză, descrucișează post- arghezian-agîrbicesc- rebusistic apelează la procedee strict grafice de artificiu, parodiind prin transcrierea fără vocale, via Vakulovski, sau Olga Ștefan

“..eu îi prind cât pot de rpd vorbele,, |Obsesia cuvântului pursânge, resoarbe repetat semnificantul, spre a-l reîntrupa în virtualitatea imponderabilă :

”..fular de cuvinte adun că mi-e frică, de greul tăcerilor, de frigu-i nebun, ..le mână ca pe oi la-ngrășare..”|( pag. 30).

Modernitatea explozivă a poeticii generațiilor mai vechi, așa cum o observăm cel mai elocvent în splendida Listă a dlui Nicolae Manolescu, reculează cumva în paradigmele anilor Rimbaud, a.e.baconski, Foarță, E. Brumaru, via Cărtărescu ș.c.l., fără complexe, parafrazice, explicit tăioase. Poetul este din tagma tranzitivă a fricilor lui Konrad și Popper, Homer, Esop sau Borges, Aura Christi, Ladisalu Daradici, Raisa Boiangiu, Borbely, Komartin, Ianus… prin conexiunile colaterale, aidoma celor neuronice…Arta defulează retro, spre știință, rațional, cum ar spune Radu Ciobanu, sau- altfel,- Ghe Grigurcu…Arta ca ghilotină a sinelui |( v. Paulina Popa). Poetul…umblă și acum cu detectorul de metale peste tot, umblă obosit de umblet, v. Valeriu Bârgău|), ca un nas de câine dresat cu marele magnetofon…să detecteze niște mine în niște tine (poetul, pagina 59).

Întregul volum este ingenios, deoarece „ poveștile se povestesc singure, cu guri luate-mprumut, te miri de unde” (pag.79). Practician la o catedră de cartier, poetul scrie grafitti, deloc vetust, ci clar revoltat existențialist, într-o lume ce se autodistruge, autodistrage, auto neantizează în tronuri electronice, recte portaluri…||Ținta este zoon politikon, fie și cu ighemonikon…

Ciudat de vechi, cu tinerele mele mâini adun|, cuvinte și le așez ciudat, de vechi…( v. Volumul anterior). Din areal, are afinități, dar nu le reseamănă, cu Ioan Barb, Constantin Stancu, Ligia Seman, de confesiuni neo-protestante, no problem…

Aproapele de aproape în aripa Bethlen a literaturii hunedorene, Ruben Bucoiu e departe, și bine face, de Bacovia, Labiș, I.P. Bradiceni, Gelu Birău, Adrian Frățilă, și cei undeva numiți „mâna stângă a întunericului”…Întregul exotism al acestui poet imprevizibil este unul tragic, ca textile de la Săpânța, sau unele cărți din biblioteca de zgomote a lui Ion Scorobete, fără a avea …măreția frigului (. V. Niki Hristea Stănescu, Gabriela Melinescu). Ruben Bucoiu își trăiește cathartic, de fapt, poezia, fără a risca ratarea, ca operă.

Unicu-mi sfat ar fi să își editeze cărțile la o editură serioasă și să aspire spre statutul de profesionist al Uniunii Scriitorilor din România.

Eugen Evu

…o plăcută surpriză (cu care mi-am început ziua) din partea scriitorului Eugen Evu. Îi mulțumesc!

Publicitate

Prin ochiul digital, Info Hd – 11 martie 2016

„Încurajarea este oxigenul sufletului.”- G. M. Adams

În contextul recent al prezentării volumului de poezii „Ochiul în plus”  în fața și pentru hunedorenii interesați – cărora le mulțumesc pentru participare -, (că așa-zisa lansare de la Deva n-a fost de fapt o lansare de carte, a fost mai mult o prezentare de concurs) vreau să îi mulțumesc public și lui Alin Cristea pentru promovarea pe care a făcut-o cărții, imediat după apariția ei (octombrie 2015), prin postarea pe blogul România Evanghelică a 10 din poemele pe care le cuprinde. 

• • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/30/ochiul-in-plus-10/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/29/ochiul-in-plus-9/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/28/ochiul-in-plus-8/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/27/ochiul-in-plus-7/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/27/ochiul-in-plus-6/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/26/ochiul-in-plus-5/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/24/ochiul-in-plus-4/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/23/ochiul-in-plus-3/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/22/ochiul-in-plus-2/
  • https://romaniaevanghelica.wordpress.com/2015/10/21/ochiul-in-plus-1/

Promovând parte din poezia mea (în special cea cu tematică religioasă), Alin Cristea m-a încurajat de-a lungul anilor să continui să caut în cuvinte poezia încă nescrisă (de mine). In rest, cititorul decide mereu cât de mult (sau puțin) timp și interes merită textul scris.
Mulțumesc! 🙂

„Ochiul în plus” – o mică explorare a titlului

Inițial mi-a trecut prin minte (oare cum de-a fost posibil?) 🙂 ideea de a-mi intitula cartea “Al treilea ochi”, dar prea avea conotații esoterice, prea făcea referire directă la ochiul din frunte, așa că am tăiat-o repede de pe listă. “Plus-ul” îmi pare, de departe, o alegere mult mai bună decât numeralul ordinal, care alinia oarecum lucrurile, îngrădindu-le în interpretarea lor clasică, a celor doi ochi pe care îi avem și un altul, un al treilea – cel al minții, cel al perspectivei personale, al înțelepciunii, ochiul ne-fizic.

Desigur că într-un anumit sens tocmai despre ochiul acesta al meu e vorba, despre perspectiva mea asupra lumii, vieții, despre relația mea cu puterile pozitive și negative ale cuvântului, a interdependențelor dintre ele, a sensurilor, simbolurilor și posibilelor lor interpretări, etc.

Scrisul este cu siguranță un mod de a vedea și de a ajuta și pe alții să vadă (așa)…deci într-un anumit fel, scrisul care ajunge să fie împărtășit este o împrumutare de ochi de la scriitor spre cititor. Și tocmai ăsta este scopul oricărui text publicat, de a ajunge sub ochiul altcuiva, de a fi citit și de altcineva. A. S. Exupery spunea că “secretul e să vezi – scrisul este o consecință.” Dar chiar dacă ochiul vede, are capacitatea să vadă, el are nevoie de lumină, măcar de o anumită lumină, deci de contextul propice văzului, pe care îl poate oferi o carte.

“Ochiul în plus” adaugă, – în varianta aceasta – nespunând totuși ce anume adaugă, nu zice specific în plus la ce, chiar dacă primul gând fuge, desigur, la cei doi ochi care se pare că nu ne sunt suficienți pentru a vedea cât mai mult, cât mai departe, cât mai variat, cât mai larg, pe noi înșine și tot tot ceea ce ne înconjoară. Există o vastă lume care rămâne mereu explorată prea puțin, sau neexplorată, dincolo de lumea fizică pe care o putem vedea cu ochii fizici. Titlul nu spune nici ce fel de ochi e, ci pur și simplu afirmă că există, ca adăugare (ăsta e rostul plusului) și ca variantă de expresie a inutilului, ca manifestare (uneori stânjenitoare) a existenței, prezenței, descoperirii unei utilități al cărei rost ne scapă, trece dincolo de văzul nostru, de capacitatea noastră de a înțelege.

După cum spunem uneori “…sunt în plus” sau “mă simt în plus” ca expresii ale unei aparente nepotriviri, tot așa și poezia are (pentru mulți) conotația inutilului imediat, scopul ei practic fiind greu, spre imposibil, de găsit. Ea rămânând totuși un “plus” al lumii, o componentă permanentă și universală pe care nu o putem scoate nicidecum din ecuația umanului. Omul a scris și va continua să scrie poezie – oricare ar fi forma pe care aceasta și-o găsește în mintea, sufletul și scrisul și cititul omului.

Conotația directă a “ochiului în plus” este perspectiva poetică a văzului ca mod de cunoaștere și interpretare a lumii. Ochiul poetic poate, dar nu trebuie neapărat, să se folosească de ochii fizici, nefiind confundat cu ei și nici dependent de ei. Ochiul acesta în plus (privit la rândul lui sub oricare dintre conotațiile lui, pozitivă sau negativă) nu-și găsește locul în ordinea aparent firească a lucrurilor- motiv pentru care freamătă și caută mereu o altă ordine a firii propice lui.

Lumina poetică e lumina din privirea acestui ochi, care asemenea inimii nu are nimic a face cu inima din piept, ci este un alt soi de inimă care reprezintă în cele din urmă centrul vieții. Tot așa, ochiul acesta este centrul văzului, care adaugă cu plusul lui, perspective noi sau diferite la cele vechi deja existente, pe care sau le schimbă cu totul, sau le completează, explorându-le fisurile și propria incapacitate de a cuprinde întregul (mereu mai mare, mereu în expansiune).

Lipsa plusului (+) ca simbol matematic reprezintă varianta în care toate “socotelile” noastre ar cunoaște doar minusuri/ lipsă/ scădere/ împuținare.

Plusul este și simbol al intersecției, ca posibilitate a schimbării de direcție spre oricare dintre cele patru puncte cardinale – a variantelor multiple, a posibilității alegerilor nesfârșite.

Plusul ca simbol al crucii – al jertfei înlocuitoare, a suferinței ca pedeapsă sau a suferinței ca răscumpărare, îl poate duce pe cititor (cu gândul) către unirea orizontalului cu verticalitatea (măcar într-un punct) – în punctul acela (de vedere) în care sălășluiește ochiul care-l vede – ochiul e în plus, în interiorul lui.

A citi înseamnă, printre altele, a adăuga ochi ochilor tăi, perspectivele altora lângă perspectivele tale, felul lor de a vedea lângă felul tău de a vedea.

“Ochiul în plus” nu este numai ochiul (poetic) al autorului ci este și ochiul interpretativ al cititorului, ca invitație de a-și îmbogăți colecția de ochi, amestecul de priviri într-o nouă privire, al unui nou mod de a vedea, nu cel al autorului singur, nici cel al cititorului singur, ci acela rezultat din împletirea privirilor lor într-o nouă privire, ne-existentă până atunci.

Inutilitatea practică a acestui ochi reprezintă chiar dovada lipsei lui la cel care consideră așa, motiv pentru care îl consideră “în plus”, măsurând și cântărind (în pripă uneori) ca fiind mai important și mai valoros utilul decât frumosul. Dar utilul are frumusețea lui, iar frumosul are utilitatea lui. Ele există deopotrivă, în amestec, în lumea pe care ne-o văd ochii, și în lumea care scapă ochilor noștri fizici. Există așa de mult frumos în lume, așa de multă artă, atâta risipă de artă, că existența și utilitatea ei rămân pentru noi un continuu mister, o chestiune de mirat, de uimit, uimitoare în misterioasa lor existență.

Totuși, frumusețea aceasta – care se exprimă prin diverse forme artistice – chiar și lipsită în aparență de aspectul ei practic, noi nu o considerăm “în plus”, n-o vrem dispărută sau îndepărtată, ci mai degrabă căutăm să ne creștem un ochi pe măsură cu care să vedem ce nu am fost în stare să vedem altă dată. Un fel de lupă, niște ochelari altfel, microscop sau telescop care să adauge privire, claritate, privirii noastre mioape de multe ori, sau de-a dreptul chioare.

Când englezul zice “înțeleg!”, el zice “I see”, adică “văd!” Și cine se poate lăuda că vede, sau vede cum trebuie înțelegerea, neavând nevoie, măcar din când în când de “ochiul în plus” al celuilalt?

Creionul în plus, scaunul în plus, ochiul în plus devine astfel simbol al disponibilului și al disponibilității, nu neapărat ca răspuns la o nevoie imediată, fără de sărăcirea proprie spre îmbogățirea celuilalt – un fel de împărtășire a bogăției care prisosind în-plusul-fiindului ei îmbogățește – într-un fel aparte pe cel care dă, și-un alt fel aparte pe cel ce primește.

 

„Cartea este un cadou pe care-l poți deschide de mai multe ori!”

…dacă aici pe blog nu, (unde găsiți aproape tot ce am fost eu în stare să scriu)…atunci unde? 🙂 …vă invit mai aproape! pe cei care vreți, puteți, doriți… 🙂

Să ne Lansăm de carte: „Ochiul în plus” – 01 octombrie 2015, Deva

„Ochiul în plus” – cel de-al doilea volum al meu de versuri, publicat în urma Concursului de manuscrise „Magister 2015”, ediția a II-a, la secțiunea Literatură – Poezie,Colecția Profart, Seria Literatură 3, Editura Karina 2015, concurs organizat de Sindicatul Invățământului Preuniversitar Hunedoara.

Lansarea de carte va avea loc joi, 01 octombrie 2015, la sediul I.S.J. Hunedoara,- Deva, sala ”Spiru Haret”, începând cu orele 12:00

Ne vedem acolo! 🙂