Arhive pe etichete: noi

mi-e totuna

Standard
să te-ntinzi să te lungeşti până când
întinderea şi tu totuna este
 
să m-ajungi să m-apuci până când
distanţa dintre noi nu mai este
decât o amintire a unei umbre de gând
şi tu şi cu mine gândul suntem
 
să pleci auzi să pleci doar înainte
şi să nu-ţi laşi în urmă nicio privire niciun regret
nicio eşarfă sau altă urmă de parfum a plecării tale
mi-e totuna
 
şi auzi? …am vrut să-ţi mai spun ceva
ceva nesfârşit şi lung aidoma sentimentului dintre noi
dar de ce de ce să tulbur tăcerea asta a ta
care totuna cu a mea este
 
şi eşti: „a fi” se cheamă pasta cu care te speli pe dinţi
şi tragi de tub şi-l întinzi şi-l lungeşti până când
zâmbetul tău şi tu sunteţi aceeaşi oglindă în care îmi număr cu degetele
aburul vieţii
 
să te-ntinzi până când
îmi umpli cămaşa cu-aroma cafelei tale
dimineţile în care te-ntinzi
până când se crapă de ziuă din pricina
braţelor tale lungi cu care mototoleşti singurătatea
şi-o arunci la coş ca pe-un cotor de măr
până când zgomotul muşcăturii amintirile şi noi
totuna sunt
 

adresa unui cuvânt

Standard
aveai nişte ştrampi cu piele de zebră
şi-n ochi tot pigmentul culorii
nu ştiam de-un’ să luăm înţelesul uitării
nu-l căutam printre dicţionare să vedem de există
iar culoarea pulsa ca o febră
*
te-am găsit într-o carte ascunsă pitită-ntre rânduri
mă pândeai dup’un colţ de iubire
am crăpat puţin uşa un strop de privire
şi ţi-am făcut semn să vii înauntru
*
de atunci dintre semne cel mai drag ţi-e acela
nu l-ai da pe un râu de cuvinte
în cerc ne plimbăm bicicleta prin minte
şi-nclinăm să iubim tot rotundul
ne-nclinăm să iubim cu tot gândul
*
tu pictezi toate culorile dăruite de mine
eu înrămez totul cu dunga de zebră
ne-ascundem în alb
ne-ascundem în negru
tuşim strănutăm de iubire
avem febră
*
e dus firu’ acum
iar ochiul culoare decolorat de trecerea vremii
uitarea regăsită pe sine
îşi cunoaşte adresa-n dicţionare
noi nu-i căutăm înţelesul
în uşi îi răsună bătăile inimii
răsunetul mersul