(ce) nu este fiind…

hoţilor şi nebunilor

hoţi şi nebuni ce sunteţi?

ce-aţi furat nebunia virgulei

puncte-punctele propoziţiilor neterminate…

calculele egale cu zero?

 

cine mai e în stare să vă

fure zâmbetul din colţul buzelor

sau să vă taie cu metaforica foarfecă 

panglica acestei deschideri?

 

cine vă poate fura lumina

găurilor negre din ochii voştri?

focul acesta străin pe care

nebunia mea nu-l înţelege

oricât şi-ar întinde privirea palmele

(di)sperând a-ncălzire

 

voi mi-aţi furat nebunia?

înţeleapta nebunie de a fura

înapoi ce mi-aţi luat 

(dovadă cum că este)

înşelându-vă amarnic…

 

Publicitate

originalitate primordială

(…sau (ne)regula primei menţionări)

Prima nebunie din lume a fost singurătatea fiinţei umane. 

„…nu este bine ca omul să fie singur…”

gesticulări (ale credinţei)

umpleţi vasele cu apă (sau)

daţi piatra la o parte

strângeţi un omer de mană

sau daţi roată de cetate…

du-te spală-ţi pleoapa, tina

zvârle-ţi haina ce cerşeşte

fă din dud spre El o scară

cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă

strânge-ţi eu-l în răbdare

chiar de doare că îţi pasă…

*

scaldă-te-n Iordan sau Tărlung

de cinci, şase sau chiar şapte

că îţi cere-un lucru simplu

sari din vorbe către fapte

fă corabia fără apă

sap-o groapă, un şanţ, un altul

toarn’ ulei în vas mai mare

prinde-ţi braţu-n rugăciune

vorbeşte apei din stâncă 

să-ţi răspundă cu izvoare…

daţi din mână-n mână gestul

stoarceţi-i din ochi istoria

ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură

îmbâcsiţi-vă memoria

rupeţi-i hotar, măsură…

*

crede-L pe Cuvânt

nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare

vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă

vorba Lui e stâmpărare de sete

şi umplere pentru deschiderea ta

pentru gura aceasta deschisă

ca o ureche ce-ascultă

ca un ochi de credinţă

(balansare între putinţă şi neputinţă

trecere către fiinţă din nefiinţă)

 

„Mizerii” în „ploaie” :)

„Unele mizerii sunt nobile si subestimate!”- P.E.M.

„Da, da’ se vede că-i aşa numa’ după ce le spală vremea.” – R.B.

între „înţelepciunea” vârstei de acum şi „nebunia” lui Dumnezeu

prefer să fiu nebun deşi e de preferat să nu…

în înţelepciunea vârstei de acum nebunia n-are ce căuta

(şi… şi de-ar căuta, ce ar găsi?)

 

voi fi împins probabil într-un ospiciu

ca într-o cămaşă de forţă

mă voi izola ca prada de prădător

sau ca zgribulirea de frig

 

prefer să fiu nebun de dragul de-a avea o altă percepţie a percepţiei

să nu ştiu că sunt nebun şi să nu-mi pese…

 

sau ce? e nepăsarea o alternativă a vieţii?

o matrice în altă matrice

o refugiere din nebunie în realitate

sau o întoarcere la realitate?

 

frica de nebunie

înnebunesc !

mi-e frică s-o spun la gândul că peste ani

cineva mă va crede,

şi-o să caute printre reţetele farmaceutice

volumele mele de poezie

pe care le-am băut şi inspirat,

pe care le-am tăiat cu foarfeca

şi le-am mâncat;

pe când ele tocmai asta vroiau:

să nu mi se dăruie

să nu le iau.

înnebunesc la gândul că înnebunesc

şi nici măcar nu ştiu,

încă n-am descoperit ce-i aia poezie

nici nebunie, nici prea târziu.

o formă de nebunie

Nebunia e o formă.

N-are nimic de-a face cu geometria, deşi de-ar fi înrudite probabil că i-ar cauza probleme

un soi de probleme inaccesibil legilor lui Pitagora.

Şi totuşi e o formă

nebunia.