e linişte mare pe mare cum e lapte şi pâine pe masăpluteşte frica pe vânt şi pe ape cum plutesc consecinţele-n fapteprea multă apăjumătate-i făcută din soare că doar e universnu mulţi poli sau cfr vie ce-o venipoa’ să plouă sau să ningă sau să viscolesau să viscolească cu coasa de crivăţ până în labirintul melancolieidin care nu mai ieşim şi peste care stă ca un capacnesfârşitul ocean al fanteziei pe care nu ne dăm că n-avem plutăşi oh e ştiut că plută au doar uniiăia care vers cu vers îşi construiesc zborul din aripile rupte ale eşeculuişi încercăriie linşte mare pe mare…
ce-ar putea să rimeze cu „slănină”?cred – dar ce zic? sunt sigur:„o zi grozavă de muncă”e mai ceva decât o poeziedecât o sută de rime, decât o mie…unii – desigur, cei care nu ştiu – sugerează c-ar rima (şi) cu „ceapă”dar eu zic că ei nu ştiu ce zic…de-ngheaţă apele până crapăşi rima lor nu-i altceva decât materia primă a ploii:e apăştiu pe cineva – am fost să-l întrebcum şi-a scris el mereu poezia „ceai bei, ceai poţi” mi-a răspuns imediatînainte să lansez întrebareaşi-am înţeles că „slănină” rimează câteodat’când cu dimineaţacând cu searape muchia cuţitului unsumblu cu teamă desculţ câteodatăşi caut unghere prin care am ascuns rime incandescentece se-aprind ca cearta: toate deodatăsau ca viitorul ce stă să vinăsăţios şi neavând nimic de-a face sau desface cu rimele cuvântului „slănină”
e bun jugul Meu sarcina Mea uşoară oricum o să faci bătături oricum o să plăteşti oricum o să te doară…de ce să te-nhami la un (alt) jug în care vei orbi tot aruncand privirile’ntr-o parte (peste umăr) ‘nainteasemenea vorbelor şi privirea mai spune altceva cu părerisau mai minte vrei o povară doar pentru tine să ai sentimentul posesiunii…hamurile lor nu-s hamurile Melecantarul e înşelător busola dereglată în jugul Meu şi-n hamurile Mele mai e o persoană legată în încercare în lepădare îşi lovesc încercătorii inima’n ceafă de parcă te poţi dezbrăca de piele dintr-un jug în alt jug dintr-0’ncăpere în altă’ncăpere te poţi aşeza în fiece parte fontul nu contează prea mult nu-i de lemn nici din aur sau schele e uşor jugul Meu şi e bun în faţa lui de faţadă stă viaţa de zi cu zi ca urechea s’o prindă ochiul s’o creadă fără nici un fel de jujeu la vedere… – totuşi oamenii se plang că abia de mai pot să îndure pe grumazul lor întreaga pădure –
Eu urăsc faptul că trebuie să mă „cert” ca să pot face ceea ce e jobul meu să fac. Urăsc mizeria şi indiferenta cu care trecem pe lângă ea. Urăsc salariul mic din care nu-mi mai rămâne de un concediu mic.
Mai urăsc şi altele, o să mă gândesc la ele şi o să le scriu, neapărat lângă lista cu cele care-mi plac la locul meu de muncă.
călătorru' 