Arhive pe etichete: munca

jumătatea care este

Standard
e linişte mare pe mare cum e lapte şi pâine pe masă
pluteşte frica pe vânt şi pe ape cum plutesc consecinţele-n fapte
prea multă apă
jumătate-i făcută din soare că doar e univers
nu mulţi poli sau cfr vie ce-o veni
poa’ să plouă sau să ningă sau să viscole
sau să viscolească cu coasa de crivăţ până în labirintul melancoliei
din care nu mai ieşim şi peste care stă ca un capac
nesfârşitul ocean al fanteziei pe care nu ne dăm că n-avem plută
şi oh e ştiut că plută au doar unii
ăia care vers cu vers îşi construiesc zborul din aripile rupte ale eşecului
şi încercării
e linşte mare pe mare…
 
Publicitate

ce-ai bea: ce-ai putea?

Standard
ce-ar putea să rimeze cu „slănină”?
cred – dar ce zic? sunt sigur:
„o zi grozavă de muncă”
e mai ceva decât o poezie
decât o sută de rime, decât o mie…
 
unii – desigur, cei care nu ştiu –
sugerează c-ar rima (şi) cu „ceapă”
dar eu zic că ei nu ştiu ce zic
…de-ngheaţă apele până crapă
şi rima lor nu-i altceva decât materia primă a ploii:
e apă
 
ştiu pe cineva – am fost să-l întreb
cum şi-a scris el mereu poezia
„ceai bei, ceai poţi” mi-a răspuns imediat
înainte să lansez întrebarea
şi-am înţeles că „slănină” rimează câteodat’
când cu dimineaţa
când cu seara
 
pe muchia cuţitului uns
umblu cu teamă desculţ câteodată
şi caut unghere prin care am ascuns
rime incandescente
ce se-aprind ca cearta: toate deodată
sau ca viitorul ce stă să vină
săţios şi neavând nimic de-a face sau desface
cu rimele cuvântului „slănină”
 

plăteşti acum sau după?

Standard
e bun jugul Meu sarcina Mea uşoară
oricum o să faci bătături oricum o să plăteşti
oricum o să te doară…
de ce să te-nhami la un (alt) jug în care vei orbi
tot aruncand privirile’ntr-o parte  (peste umăr) ‘nainte
asemenea vorbelor şi privirea mai spune altceva cu păreri
sau mai minte

vrei o povară doar pentru tine să ai sentimentul posesiunii…
hamurile lor nu-s hamurile Mele
cantarul e înşelător busola dereglată
în jugul Meu şi-n hamurile Mele mai e o persoană legată

în încercare în lepădare îşi lovesc încercătorii inima’n ceafă
de parcă te poţi dezbrăca de piele
dintr-un jug în alt jug
dintr-0’ncăpere în altă’ncăpere

te poţi aşeza în fiece parte
fontul nu contează prea mult
nu-i de lemn nici din aur sau schele
e uşor jugul Meu şi e bun
în faţa lui de faţadă stă viaţa de zi cu zi
ca urechea s’o prindă ochiul s’o creadă
fără nici un fel de jujeu la vedere…

– totuşi oamenii se plang că abia de mai pot să îndure
pe grumazul lor întreaga pădure –

Tu ce urăşti la locul tău de muncă ?

Standard

Mi-a trimis Gabi articolul asta:

Nu te consoleaza cu nimic, dar exista o multime de alti oameni in aceeasi situatie ca si tine. Si, din pacate, situatia economica nu permite schimbari atat de rapide pe cat ti-ai putea dori. Cel mai bun lucru pe care il poti face pentru tine este sa inveti sa accepti lucrurile si sa transformi un job care ti se poate parea odios intr-unul suportabil sau chiar placut!

Eu urăsc faptul că trebuie să mă „cert” ca să pot face ceea ce e jobul meu să fac. Urăsc mizeria şi indiferenta cu care trecem pe lângă ea. Urăsc salariul mic din care nu-mi  mai rămâne de un concediu mic.

Mai urăsc şi altele, o să mă gândesc la ele şi o să le scriu, neapărat lângă lista cu cele care-mi plac la locul meu de muncă.

Tu ce urăşti la locul tău de muncă ?


ritual

Standard

a tăiat-o la-nceput menirea caldă clocotindă sub pământ

ca-ntr-un cuib lipsit de aripi ce zboară către-nalt către afară cu avânt

muntele nesimţitor la stele a ascuns-o-n inima lui stând

îngropată-n frunze şi surcele

fără nume fără viaţă fără cânt

dalta i-a schimbat destinul sumbru-n învierea adusă de pietrari

când scoţând din munte inima lui tare

au jertfito-n muncă pe altar (tot din mână-n mână ca-ntr-o legănare)

dreptatea Lui

Standard

– Ce faci aici de-un ceas jumătate? Iată că deja-i nouă şi ceva!

Am o ofertă pentru tine, te du ca să munceşti în via mea.

 

Când va veni spre seară timp prielnic te-oi bucura de-o zi de muncă iar,

Cu banul tău primit într-un chip vrednic vei fi un tată bun în casa ta.

 

Şi bucuros porni spre vie omul. Cu gând cinstit, ca să câştige-un ban.

Iar cel cu via, în piaţă iar; în ceas de-amiază,

Ca un gospodar.

 

– Drept ca să-ţi spun, nu mai trăgeam nădejde c-o să găsesc aici pe cineva.

Iată că-i miezul zilei, mai e vreme, te du şi tu la muncă-n via mea!

 

Şi tot aşa, trimise omu-n vie, şi pe la trei, şi seara-n asfinţit.

O oră doar au mai muncit spre seară, trimişii cei din urmă ce-au venit.

 

Toţi bucuroşi că nu au stat degeaba, c-au câştigat un ban muncit cu greu.

E drept că tuturora gospodarul atunci când i-a trimis, le-a zis: un leu.

 

Trudind în arşiţă, sub greul zilei cei ce de dimineaţă au pronit

Au socotit că lor le-a fi mai bine, că doar, o zi întreagă au muncit.

 

Cei ce-au venit în urmă, acum îs primii. Primesc un leu, atât cât li s-a spus.

Iar cei dintâi stau şi-şi aşteaptă rândul, dar plata lor nu-i cu nimic mai sus.

 

– Dar nu-i corect deloc- se-aprinse unul,

Nădăjduiam c-o să primesc mai mult. În lumea asta chiar că nu-i dreptate,

Doar am trudit din zori până-n apus…

Strângând din buze, cu priviri plecate, cu cât i s-a promis, cu-atât s-a dus.

 

Văzând ce se întâmplă, muncitorii, s-au luat la ceartă pentru dreptul lor.

Şi toţi în cor, aprinşi în glas şi-n faptă au trimis vorbă după negustor.

 

Prietenii mei – le spuse negustorul –

Constat că dacă eu sunt bun voi sunteţi răi.

Mă port cu voi pe cât de drept se poate, cuvântul ce l-am spus mi-l ţin precis;

Acuma fiecare îşi primeşte atât cât la venire i s-a zis.

 

Cu banul meu eu pot să fac ce-mi place, aşa cum tu poţi face cu al tău.

Iar de numiţi voi asta nedreptate, precis că mă priviţi cu un ochi rău!

______________________ 

Ani-au trecut, şi anii iute vin!

De s-a’ntâmplat sau nu povestea aceasta, contează cât se poate de puţin.

Învăţătorul lumilor din astre, în vremea ce-a umblat-o printre noi

Când ne vorbea de lucrătorii-n vie, de fapt El nu vorbea decât de noi.

Şi eu şi tu, târziu sau mai devreme,

Suntem chemaţi să luăm al viţei rod

Iar plata ne-o va împărţi Stăpânul viei

Dupa dreptatea Lui de Voievod.

Atunci se va vedea cine-au fost primii

Şi tot aşa şi cei în urm’ajunşi

Dar via e a Lui

La fel şi plata

Atunci se va vedea ce nu se vede

Cinstiţii vor ieşi atunci în faţă

şi tot la fel va fi cu cei ascunşi.

antidot contra plictiselii

Standard

munca ne izbaveste de 3 mari rele :nevoia, plictisul si viciul –

 Voltaire