Îs bucuros că-s viu și că nu-s mort! Că s-a gătat când nu eram și-acuma sunt…
Sunt bucuros că văd și că nu-s orb; îs bucuros că merg și strâmb și drept și că nu-s șchiop de-un mers sau chiar de doi. Îs bucuros că simt când te ating și că nu e lipsit degetul meu, și nicio parte de la sus spre-n jos… Îs bucuros c-aud și că nu-s surd, dar nu aud orice: că nu-s un radio cu buton, și-s bucuros că-s surd. Când câinii fug de-un fluier mut, eu trec zâmbind, și-s bucuros că-s surd.
Îs bucuros că scriu și că am pix și înțeleg un semn și înc-un semn, și un simbol și-un lung șirag de mâzgăleli nu-i mut în ochiul meu, ba chiar și-alt șir, chiar dacă nu deplin și nici nu tot. Sunt bucuros că simt în păr și-n nări cum se învârte steaua printre sori, și-s bucuros când mușc din măr și are gust, și-s bucuros că măru-i așteptat, nu cade-n gol…nu, nu!
Și-s bucuros că știu și că nu știu! Că pot să-mi amintesc ce-a fost, că pot să uit; că sunt mai vast decât un univers și totuși sunt atât de mic, și-n fiece mai mic al meu e un mister. Sunt bucuros că-s curios și nu obtuz! Că vreau, că intuiesc, presimt, mă tem, mă îngrozesc și cânt. Sunt bucuros că pot ciupi un dialog cu cântecul de fier și-amprenta mea ce alta nu găsesești asemeni ei.
Sunt bucuros că-s nou la fiecare șapte ani și-o zi; că porțile la răni mi se închid chiar și când dorm, și-s bucuros că dorm și că visez și mai ales că știu și pot visa cu ochii larg deschiși.
Îs bucuros că-mi place și că plâng! Că vorbele au scara lor spre cer, și-s bucuros de cerul înstelat, de carele cu roți și de dragoni ce poate că doar morți ajung la noi. Și-s bucuros de câinie și lătrat, de florile de cactus și de țepi, de munții-nalți cu vene reci, de munți stâncoși, și mai ales sunt bucuros de cățărat.
De avioane și de zbor și de înalt; de-alergători pe două roți cu multe legi de care habar n-am, și-s bucuros de bec și de motor, de dușurile când fierbinți când reci; de malu` mării-s bucuros și de apus, dar mai ales sunt bucuros de răsărit.
Și-s bucuros că stau și c-am pe ce: un pat de oxigen din verde crud ce-mi cațără lumina-n piept, și-s bucuros de ROGVAIV și de nămeți; de frig de brad și-s bucuros de foc și de scântei.
De bucurie-s bucuros că sunt!
De viitor, de prieteni, de copii; de râsul ce l-am învățat de la ai mei, de vocea mamei care-ntreabă „ce-i?”…de tata-s bucuros, și poza ce-am făcut-o amândoi, fără să știm exact momentul apăsării pe buton. De pozele color sunt bucuros, și mai ales sunt bucuros de aparat, de film, de cinematograf și de porumb, de whiskey și de vin, de-mpărtășiri și zâmbet zgomotos, de amintiri; de pace-s bucuros și de belșug. Belșug de frați, belșug și de surori; de umbra de la nuc, de statu-n juru` mesei-s bucuros – de retrăirea asta dintr-un gând.
De planuri mici și mari și lungi și de-mpliniri, de apa rece a veștilor hazlii, de suferință și de dor, de inimile care nu-s în piept, și mai ales de grosu` sânge al lor ce curge ne-ncetat – străin izvor – de pomul ce s-a prins când l-am plantat, de neagră seva lui sunt bucuros.
De foșnet și de ochi sclipind, de nesfârșit, de necuprins, de absolut… De norii albi și griul lor și de săgeți în zbor, de îngeri incolori și isipizi, de taine-s bucuros, și mai ales de dezlegarea lor – papucii descălțați la mine-n pod – mansardă mirosind a fân.
Iubire…tu? …nu tre` să te numesc, că tu exiști în tot ce-i scris mai sus, și-n tot ce nevăzut e scris mai jos…cu bold ce-nțeapă ochiul delicat: sunt bucuros!…sunt bucuros!…sunt bucuros! 🙂
călătorru' 