Arhive pe etichete: mizerie

lanţul rupt al păcatelor

Standard
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?
Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”
Facem aşa doar cu cârpele…
cu cârpele ce nu mai au valoare.

e ca o coacere de fruct

Standard
nuferii crescuţi din lacurile blagiene cu noroi
nu sunt ai mei
de ce-i am eu cum de privirea mea îi face să plutească-i
un mister
o umbră neagră pe sub ape
o umbră de-amintire ce-am uitat
*
moroiul meu e vindecarea mea cu gust amar
e frumuseţea care zace-n el
ca o reflecţie-n albul nuferilor
de dedesubt de cer
în mersul (m)eu spre un alt eu
ca unda-n timp
cu timp perfect
şi ca o coacere de fruct ce nu-i
nici prea târziu
nici timpuriu

coji de seminţe

Standard

treptele-s ninse cu coji de seminţe

paşii-s îmbacsiţi într-o obişnuinţă grea

revolta că ninge cand soarele-i mare

se opreşte ca bătăile într-o uşă închisă-n mirare.

de ce eşti nervos? de ce eşti mahnit, supărat?

s-a schimbat normalu-n anormal, sau ce s-a întamplat?

simţi miros de mici de langă bloc,

sau e fum de gunoi înjosit?

ţara-i murdară de noi! de altfel un loc de dorit.

plouă din cand în cand şi ies pe balcon să admir

fără să ies să mă plimb, la gandul că transformarea măturii în lopată

va speria nămeţii cojilor de seminţe pe scări

să fii bob de sare

Standard

se merită oare să fii bob de sare?

cum ai putea să cari în spinare întreagă a stricăciunii salvare?

o mană te ia şi ca pe-un leocoplast, cu usturime te lipeşte de rană;

omul blastămă de durere scraşnind din măsele…

muştele fug înşelate-n avant

şi-n loc să găsească un pămant alterat,

gustul cel dulce-i sărat.

ca să opreşti vantul gunoaielor ţi-ai închis porţile

în îmbrăţişarea murdară

un bob de sare-i puţin; cum ar putea săra o mancare?

mai mult e puţinul puţin decat puţinul deloc!

un bob de sare să fii, se merită! (oare)?