Arhive pe etichete: minune

…259200

Standard
…cu cele 36 de grade ale mele
aproape că împreună facem un unghi
de 72 de ore – suficient de larg
(ca) să-ncapă-n el o-ntreagă viaţă…
 

Vasile Voiculescu: „Prometeu”

Standard
„Am migălit mereu să-mi fac o lume,
Dar nu m-am înjosit, ca Prometeu,
Spre-a-nsufleţi plămada mea de hume,

Să fur din cer un foc ce nu-i al meu.
Ci, ne-ncetat ciocnindu-mă cu mine,
M-am străduit să scapăr singur eu.

N-am izbutit… Şi poate e mai bine.
Nu sunt destul de rece şi-mpăcat,
Ciudoasa râvnă încă mă mai ţine.

Aş vrea scânteia, licăru-nfocat,
Când va ţâşni din suflet să răsară,
Să nu m-aprind ca un păiş uscat.

Să pot purta în mine jar şi pară,
Nemistuit de propriul meu foc,
Să lumineaz şi-n mine şi afară,

Să nu fiu mie însumi un obroc.
Când vulturul trimis să mă sfâşie
Va tăbărî cu groaznicul său cioc

Din inima-mi să rupă o fâşie,
Să-şi vadă pliscul negru luminat,
Şi-aprins pe loc de-atâta bucurie,

Să ducă-n ceruri taina ce-a aflat!”
atiredaile

minunea ce-mi aparţine

Standard
minunea are două toarte şi numai una o pot prinde
să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte
să trag de ea apoi cu dinţii
*
mână-n mână legănată ca două gemene bălaie
îşi poartă dansul printre dansuri
banală apa ei de ploaie
ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal
aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc
într-un banal
*
căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte 
cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor
în carte
se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită
că mâna mea n-o crede încă
nu se întinde, n-o ridică
 

gesticulări (ale credinţei)

Standard
umpleţi vasele cu apă (sau)
daţi piatra la o parte
strângeţi un omer de mană
sau daţi roată de cetate…
du-te spală-ţi pleoapa, tina
zvârle-ţi haina ce cerşeşte
fă din dud spre El o scară
cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă
strânge-ţi eu-l în răbdare
chiar de doare că îţi pasă…
*
scaldă-te-n Iordan sau Tărlung
de cinci, şase sau chiar şapte
că îţi cere-un lucru simplu
sari din vorbe către fapte
fă corabia fără apă
sap-o groapă, un şanţ, un altul
toarn’ ulei în vas mai mare
prinde-ţi braţu-n rugăciune
vorbeşte apei din stâncă 
să-ţi răspundă cu izvoare…
daţi din mână-n mână gestul
stoarceţi-i din ochi istoria
ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură
îmbâcsiţi-vă memoria
rupeţi-i hotar, măsură…
*
crede-L pe Cuvânt
nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare
vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă
vorba Lui e stâmpărare de sete
şi umplere pentru deschiderea ta
pentru gura aceasta deschisă
ca o ureche ce-ascultă
ca un ochi de credinţă
(balansare între putinţă şi neputinţă
trecere către fiinţă din nefiinţă)
 

nici o minune…

Standard

Zilele astea în contextul prezent (despre care poate că o să povestesc altădată) mi-am adus aminte şi am tot repetat cu glas tare, mi-am repetat cu glas tare cuvintele scrise de Blaga, dedicate mie cu ceva vreme în urmă de A.Dama:

„…mi-am ridicat în vânturi rănile/ şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi …
Cu picioare ca ale noastre/ Isus a umblat peste ape.”

PS. Cred că minunile sunt într-o constantă nevoie de redefinire…