…259200

…cu cele 36 de grade ale mele

aproape că împreună facem un unghi

de 72 de ore – suficient de larg

(ca) să-ncapă-n el o-ntreagă viaţă…

 

Vasile Voiculescu: „Prometeu”

„Am migălit mereu să-mi fac o lume,

Dar nu m-am înjosit, ca Prometeu,

Spre-a-nsufleţi plămada mea de hume,

Să fur din cer un foc ce nu-i al meu.

Ci, ne-ncetat ciocnindu-mă cu mine,

M-am străduit să scapăr singur eu.

N-am izbutit… Şi poate e mai bine.

Nu sunt destul de rece şi-mpăcat,

Ciudoasa râvnă încă mă mai ţine.

Aş vrea scânteia, licăru-nfocat,

Când va ţâşni din suflet să răsară,

Să nu m-aprind ca un păiş uscat.

Să pot purta în mine jar şi pară,

Nemistuit de propriul meu foc,

Să lumineaz şi-n mine şi afară,

Să nu fiu mie însumi un obroc.

Când vulturul trimis să mă sfâşie

Va tăbărî cu groaznicul său cioc

Din inima-mi să rupă o fâşie,

Să-şi vadă pliscul negru luminat,

Şi-aprins pe loc de-atâta bucurie,

Să ducă-n ceruri taina ce-a aflat!”

Publicitate

minunea ce-mi aparţine

minunea are două toarte şi numai una o pot prinde

să ţin de ea cu ochii minţii până le creşte câte-un dinte

să trag de ea apoi cu dinţii

*

mână-n mână legănată ca două gemene bălaie

îşi poartă dansul printre dansuri

banală apa ei de ploaie

ascunsă-n toarta ce se-ntinde ca valul doritor de mal

aşa se-ascunde ca ‘ntr-o umbră, într-un firesc

într-un banal

*

căroaia stă cu-o roată lipsă neputincioasă pe o parte 

cum stau cuvintele-ncordate cu toată forţa lor

în carte

se varsă pe pământ într-una risipă-n punga găurită

că mâna mea n-o crede încă

nu se întinde, n-o ridică

 

gesticulări (ale credinţei)

umpleţi vasele cu apă (sau)

daţi piatra la o parte

strângeţi un omer de mană

sau daţi roată de cetate…

du-te spală-ţi pleoapa, tina

zvârle-ţi haina ce cerşeşte

fă din dud spre El o scară

cere-i iar fărămitura care nu mai e pe masă

strânge-ţi eu-l în răbdare

chiar de doare că îţi pasă…

*

scaldă-te-n Iordan sau Tărlung

de cinci, şase sau chiar şapte

că îţi cere-un lucru simplu

sari din vorbe către fapte

fă corabia fără apă

sap-o groapă, un şanţ, un altul

toarn’ ulei în vas mai mare

prinde-ţi braţu-n rugăciune

vorbeşte apei din stâncă 

să-ţi răspundă cu izvoare…

daţi din mână-n mână gestul

stoarceţi-i din ochi istoria

ca o bârfă ce se varsă dintr-o gură-n altă gură

îmbâcsiţi-vă memoria

rupeţi-i hotar, măsură…

*

crede-L pe Cuvânt

nu-L cerne, nici nu-l pune la’ncercare

vorba Lui e ploaie, ulei, biruinţă

vorba Lui e stâmpărare de sete

şi umplere pentru deschiderea ta

pentru gura aceasta deschisă

ca o ureche ce-ascultă

ca un ochi de credinţă

(balansare între putinţă şi neputinţă

trecere către fiinţă din nefiinţă)

 

nici o minune…

Zilele astea în contextul prezent (despre care poate că o să povestesc altădată) mi-am adus aminte şi am tot repetat cu glas tare, mi-am repetat cu glas tare cuvintele scrise de Blaga, dedicate mie cu ceva vreme în urmă de A.Dama:

„…mi-am ridicat în vânturi rănile/ şi-am aşteptat: oh, nici o minune nu se-mplineşte.
Nu se-mplineşte, nu se-mplineşte!
Şi totuşi …
Cu picioare ca ale noastre/ Isus a umblat peste ape.”

PS. Cred că minunile sunt într-o constantă nevoie de redefinire…