e fascinant-a lumii bogăţie ce nu-i argint, smarald, mărgăritare
ci-o crăpătură de izvor în suflet prin care lumea-ntreagă creşte mare
e ca o poartă, o deschizătură sau ca o gură pentru vorba spusă
e o perdea cu transparenţă dusă ce-atârnă de pe culmi, mereu atârnă…
e fascinant-a lumii avuţie ce dinlăuntru-afară se tot scurge
prin irisuri de ochi ca printr-o gară oprită lângă bănci ca ziua-n seară
ca ochiul ce prin lacrimi se răsfrânge
dar lumea n-ar ochi ascuns în sine şi nici oglinzi în care să se-adune
cuvintele nu-s guri să poată spune de aparţin cuiva sau sunt străine
şi totuşi e atâta bogăţie exact cât intră în măsurătoare
pricep acum de ce lipsa mă doare şi nu vorbesc atunci când tac din gură
… e-un fel de lipsă-n orice crăpătură
se zice că-n cer e mult aur ascuns la vedere în pavelele străzilor respirat de pomii cu mere de aur de lângă râul auriu ce curge peste veşnicele lui pietre de aur
singurul lucru care nu-i de aur în cer e soarele; – în rest, până şi stropii de ploaie şi norii din care pleacă şi-n care se-ntorc ca o pulbere valoroasă de a(b)ur – totu-i reciclare aurie
dumnezeul la care tot aurul din cer se închină e de aur numai inimile celor ce-au ajuns acolo prin strămutare nu-s aşa; în rest totul, până şi privirea cu care contemplă ochii şi sufletul celor ce contemplă e de aur
valoarea aurului din cer e de aur şi cerul de deasupra cerului e tot aşa şi păsările ce străbat auriul aer şi pomii ce-au drept rădăcină întregul pământ totul
singurul lucru pe care nu-l înţeleg (asta pentru că gândirea încă nu mi-e de aur) e dacă aurul de acolo a fost pus sau a fost scos din mine ?
călătorru' 