n-a ştiut niciodată să scrie cuvintele lui înşirate haihuin-aveau formă de scris n-auziseră niciodat’ poezie*‘i-era rău şi vărsa ne-ncetat în cofraje betoane cu firul armatce-l aprindeau scânteile orişicui explodând primăveri şi haihui*nu ştia că nu ştie ignorant şi netot scria cu picioarele mersuriagăţa cu privirea durerile-n cotşi-şi vedea (de) scrisul frumos deformat ca pe firul ascuns în betonul armat*se pregătea de nu-ştiu-care război dintre însuşi şi-a fiîntre vechi şi cei noisăpa ziua-n tranşee adânci printre-a scrisului curcubeie şi stâncişi tânjea dup’ acasă cu mersu’ napoi cum tresare pământul sub ploi…*târziu într-un târziu a’nvăţat cratimă să scrie oriceşi-a făcut-o dictare şi-i dicta-nencetat alfabetul trăiriineegalat ea-l scria timidă cu tăcerile ei de-l cânta până şi frunzade tei*şi doru-l citea stând sub numele lui la umbra cuvântuluineştiut şi haihui ajuns o mulţime de mulţimi pe ţărmuri de măriapropieri împletind depărtări*n-a ştiut niciodată c’o s-ajungă aicitot scriind deformat cu mersul şontâc mânat prin curcubeie şi stânciagăţat într-un cot ce-l durea ca o coardă sensibilăîntr-un fruct ce-l mănânci…
imagine imagine punct tren autobuz staţie de la capăt la capăt măr pară pară mesaje scrisori lumanare creioane culori şi oprire creioane şi staţiistaţii de stat şi de dat josstaţii de schimbat şi de mers mai departe mai departe de-aicimai departe de-acum acum acum acum
călătorru' 