când a plecat din balconul neînchis şi strâmt mi-a băgat tot praful în cana cu cafea gestul aripii lui bruşte… aşa…cu-nghiţituri am băut ultima gură cu gust de zbor de muscă şi microscopice lumi prăfuite aia a fost ultima despăţire înainte de tic… sosit ca o apocaliptică schimbare de lume (doar) vântul mă bate prieteneşte pe umăr – tresar…
într-un zodiac (chinezesc îmi pare) ochiul s-a oprit şi-a pus o-ntrebare; curios din fire şi cam agitat nu şi-a dat odihnă până n-a aflat ce cuvânt descrie tainica-mi făptură şi când l-a găsit l-a trimis spre gură care fără grabă însă nici încet pe sonore unde i-a găsit valiză şi i-a pus şi nume i-a zis: analiză drept să spun acuma şi mărturisind am tendinţa asta să mă cam întind pân’ spre dimineaţă tot pun la-ntrebări şi iau iară firul şi-l despic în două şi apoi în patru şi apoi în nouă rătăcesc pe drumul ăstei căutări mă opresc şi-n casa doamnei supărări încercând să aflu rostul vieţii mele până ce spre seară pe sub pleoape grele (sub povara aspră a gândurilor mele) mă aplec sub ele şi mă las învins şi străbat tărâmul care pare nins de o altă lume: nu ştiu de-i mai bună stau şi-ascult la gândul care vrea să spună să pornesc din nou a mea căutare vreau şi nici nu vreau însă tot mai tare răsună ecoul gândurilor mele să ascult de ele sau ele de mine ? … nici acuma încă nu ştiu ce-i mai bine … vorbeam de tendinţa ce o am în mine să cercetez totul să analizez recunosc că nu ştiu să finalizez: dacă ştii răspunsu-ndură-te de mine eu plec că am treabă: cercetez, ştii bine !
cu pensula ‘n mână las tabloul să îşi aleagă singur scenariul pensula comandă cu butoane colorate n-are vârf nici smoc de păr n-are nici fir îmbibat în culoare nici găleată cu vopsea sau tuburi cu ape cu ţărmuri cu mare… *
totuşi ţine o mulţime de lumi şi de lume în ea pensula cu butoane colorate
Undeva pe la jumătatea mărului, îşi ieşi brusc din fire şi spuse către camaradul lui de haleală „M-am săturat şi plictisit. Cu câteva momente în urmă când sprijinit de sâmburele ăla de piatră molfăiam substanţa asta interminabilă, am avut aşa parcă o viziune. Se făcea că ne creştea aripi de o frumuseţe ce nu ţi-o pot descrie şi-n loc de lumea asta din care tot muşcăm era ceva verde ca un rotund, ca un oval foşnăind, înotând într-o substanţă invizibilă şi respirabilă.”
„Mai ia şi tu o îmbucătură, zise celălalt indiferent, şi nu mai folosi cuvinte pe care tocmai le-ai inventat, că oricum am pierdut şirul interminabilei tale ziceri. Cu cât ţi-e gura mai plină cu atât vorbeşti mai puţin.” Şi ca să-i dea un exemplu, muşcă cu sete din peretele interior al mărului, şi rămase mut de uimire în faţa vorbelor care tocmai se concretizaseră.
* Vezi poezia lui Costache Ioanid „Într-o gulie”
tainic, miraculos, magic
între vremuri
între lume de materie şi-ntre lume fără trup
oscilăm
suntem la mijloc
prinşi între mijiri ce rup
rup din noi, din lipsa noastră
din tot ce-ar putea să fie
rup zerouri dintr-o cifră
smulg chiar pomul din hârtie …
atat de logice unele reguli. atat de simple, atat de „normale” – nu stim o alta versiune decat din cartile SF sau din combinatile simple de tot pe hartie (nu chiar asa de simple pentru unii din noi) insa complicate sau neintalnite in lumea cu care dam nas in nas in fiecare dimineata (lumea realitatilor empirice).
in lumea literaturii unii din noi ne dam toate silintele sa fim CREATIVI, cat se poate de creativi, pentru a lasa si noi ceva, pentru a CREEA si noi ceva (pentru a fi si noi, intr/o varianta mult miniaturizata, ca El)
in lumea filosofiei oamenii pleaca fara sa stie sigur unde vor ajunge urmarind HARTA FILOSOFICA (paradigma) pe care au primit/o de la altii (direct sau indirect), pe care au combinat/o singuri, pe care au acceptat/o pentru ca li s/a parut cea mai buna sau pentru ca nu cunosc, nu le/a aratat nimeni alta harta. sau ce stii, mai sunt si alte motive: folosesc harta pe care o folosesc cei mai multi. folosesc harta care ii conduce repede spre satisfactii de un gen sau altul (cu costurile si consecintele aferente, desigur)
in lumea spirituala (mana in mana cu lumea filosofiei, dupa filosofia unora) conceptele incearca sa urce pe piedestalul ABSOLUTULUI, aplaudand sau hulind pretentia de unicitate a Divinitatii Triune. pe taramul asta unii incheie cate un pact ce schimba sufletul pe moneada sau faima sau placere, sau toate trei impreuna si imensa dorinta de cunoastere ce ne umple se pleaca in jos spre „adancimile Satanei”. altii abandoneaza valea, si fie ca isi fac cruce de la stanga la dreapta, fie ca isi fac cruce invers, fie ca nu isi fac deloc (fiecare cu crucea lui), urca pe muntele schimbarii la fata – sa se vada pe chipul lor ca au stat si umblat pe „inaltimile Domnului”. si in cazul unora si in cazul celorlalti, nu trebuie sa ne spuna niciunul pe unde a umblat, ca se vede… unul are chipul intunecat, celuilalt ii straluceste fata (mai mult sau mai putin) iar vorbele gurii ii oglindesc prisosul inimii, acreala sau dulceata celor de afara ii trambiteaza calatoria sevei launtrice si spirituale. lumile nu sunt nicidecum paralele
ce ma surprinde la mine, ce ma surprinde la altii, e lejeritatea cu care acceptam normalitatea legilor ce guverneaza lumea fizica, empirica, naturala, neputand face acelasi lucru in dreptul legilor spirituale
ne e greu sa intelegem invierea (element al unei alte lumi, a lumii spirituale), insa nu e greu sa pricepem cum creste si se inmulteste graul, ca el nu rasare aducand cu el alte 30, 45 de boabe daca nu putrezeste si moare acolo in pamant prima data…
ne e greu sa pricepem (ba chiar refuzam cateodata) ca daca facem rau, rau ni se va face si noua, rau vom intalni in cale, raul pe care noi l/am imprastiat in jurul nostru si al altora, chiar raul nostru, sau raul pe care/l fac altii ca reactie, insa nu ne e greu sa pricepem ca daca pe tarlaua ta ai semanat porumb sau cartofi, in nici un caz la vremea recoltei nu o sa culegi banane si struguri
ne e greu sa pricepm cum timpurile vremii se leaga intre ele si se auto determina unele pe altele. ni se pare chiar absurd sa acceptam ideea ca timpul vietii de acum isi lasa amprenta si are un greu cuvant de spus asupra clipei de dincolo de moarte (care nu face decat sa marcheze un sfarsit si un inceput), insa nu ne mira faptul ca daca nu am invatat la lucrare e foarte posibil sa iau nota mica, daca nu am pregatit mai dinainte picnicul, s/ar putea sa nu am tot ce imi trebuie sau tot ce imi doresc la picnic, daca nu mi/am luat examenele nu pot sa ma angajez unde vreau in domeniul respectiv, daca dorm in timpul primaverii nu voi avea nimic bun de cules la toamna, doar buruieni…
ne deranjeaza regulile, mai ales cand trebuie sa le respectam noi, si atata vreme cat nu suntem la conducere avem impresia ca noi stim mai bine, ca am reusi sa facem altfel (pe gustul nostru cel putin), pe cand cel ce e acum acolo face exact acelasi lucru, fara sa il intereseze prea mult punctul meu de vedere, dorintele mele, asteptarile mele. acasa reguli, la scoala reguli, la munca regului, si am tranti cu ele de pamant cateodata, insa pricepem asa de usor ca a trece pe rosu la semafor poate costa viata pe cineva, poate avaria o masina sau mai multe, poate insemna o amenda si o lipsa de bani pentru iesirea planificata in oras …
e normal sa fie un timp intre anotimpuri, e normal sa nu strici florile merilor daca vrei sa mananci mere, si daca e asa normal, de ce ne surpinde, de ce ne mira corespondenta regulilor si a legilor dintr/o lume in alta?
Stau cioburi pe masă Tăcută mireasă Din joc de călcâi
Ah, mire Tu soare din ziua întâi. Stau colţuri de stele În visele mele
se-ntind Somnoroase Şi calc peste cioburi Şi mese livide
Doar doar să le-ating. Stau mese sub cioburi Smerite speteze
Ah, ostenelile lumii Prin blide si pori Creşte pe margini de linguri Lăcusta război
Şi hrană La colţuri de gură Uimită spărtură.
zbang, zbang dă în capăt de uşă sub platoul gol se ascund intenţii
în mâneca chelnăriţei ce joacă fiecare carte a bibliotecii ascunde mâneci şi jocuri şi blide şi …zbang
bat cuie-n ciocane buzduganele zmeilor crăpate ies dintre file tiptil pe praf rămân urme pe coaste de mare se termină brusc şi începe marea să cadă
în urmă rămâne finul nisipal prafului de bibliotecarcare dă cu capul de uşă şi zbang!
călătorru' 