încă-s acasă rătăcit pe drum
nu mai găsesc intrarea şi ieşirea
şi am închis al uşilor zăvor
fără să ştiu că cheile te dor
şi te răneşte-adânc înlocuirea
şi locuim sub stele amândoi
în abajurul unei stele sparte
veioză sub lumina unei ploi
ce cade mai aproape de departe
şi-s ud…
sclipeşte-n stropi
zgomot de dălţi
ce muşcă din noroi
în haine ascuns, în gânduri peste ochi
pe hărţi şi peste drumuri
peste ploi
tăcut,
cu ochi plecaţi în colţ de suflet,
aştepţi să mă lărgesc măcar puţin
în toată-nghesuiala ‘nvălmăşită,
depozitări strivite între ele,
de anii ce-au trecut peste milenii,
de ziua cea de ieri,
tăcută,
prăfuită.
Te-am invitat candva să faci lumină,
s-arunci o diferenţă între lucruri
să văd întunecatele unghere…
să îmi dezlegi închisele mistere
afar’ s-arunc tot nefolosul sumbru,
să mă lărgesc
să pot ca să mă umplu.
cum,
n-ai putea să rupi aţele de paianjen,
de ce te laşi încătuşat de ele?
încoardă-ţi Tu puterile în ele,
ca un Samson ce vrei să te răzbuni
să spargi înghesuiala ‘nvălmăşită,
lărgit să mă adun
şi să m-aduni.
călătorru' 