fantasticul psalm

psalmul ăsta-i fantastic mi se pare atât de bogat de frumos

de proaspăt-de-nou-de-autentic

de bun (la) gust ca merele ionatane ca sunetul ce-l face muşcătura…

şi-s gelos pe „răspicările lui de simţiri”

pe iubirile lui de pe firul „deşir”

şi încep să încep terminând neîncetat

ce a-nceput ca să facă să fac…

n-o să ştiu ce oglindă de lac purpuriu

se va-ntinde între malul lui „scriu” şi-„o să fiu”

să te sorb cu urechea mereu

cum în scrisul tăcut stă ascuns Dumnezeu

să te beau ca lectura unui fund de pahar

cum dimineţile-n răsărituri dispar

şi mereu să te-aduc înapoi

conjugându-mă-ntruna cu-mpărţirea la doi

să mă scald în nimicul de-a fi

în nisipul de zile cu aripile vii

gândul vrabie în soarele tău răsfirat

ca un cer să se (a)bată-ntrupat

să cânte mister

şă aducă-napoi primăverile cuib

sub streaşina-ngustă a tuturor şi-a oricui…

să fie un altfel de-a vorbi de-a cânta

să ne-ajungă ciupirea cu acorduri de stea

să ne-ntâmpine răsturnările cu întorsu’ pe dos

până n-om mai putea să mai ştim ce am fost

şi uitate cărările vechi

s-ascultăm cu privirea să privim pe urechi

să traducem vorbirea-ntre noi

cu-nţelesuri mai acuma mai noi

să uităm înţelesul lui „eu”

cum se scurge în ramuri firul de tei

şi se-mparte Divinul la Trei

înfipţi cu picioarele pe Pământ să ne revenim

cu capul ascuns sus în cer

ca struţul speriat

să trăim timpul tot acum imediat…

vorbele rame de ochelari sparţi

strânse de mână ca filele-n cărţi

să ne-adune în privirile Lui

tablou de trăit de-admirat

sub atârnarea făcută de cui

să sfârșim psalmul (cel) vechi

plantat în uitare şi-n terminat

şi să-ncepem un altul acum imediat…

 

Publicitate

infidelitate

Relatările-s ca nişte amante: mereu infidele adevărului !

vocea experienţei umane

„Ce este literatura? Subiectul ei este experienţa umană. […] Literatura nu transmite, în principal informaţii despre experienţa umană, ci ne prezintă efectiv experienţa cât se poate de concret şi de viu.” – Leland Ryken

NU este reţeta unei prăjituri delicioase, ci este prăjitura însăşi.

revoluţii zilnice (uzate, rapide, adânci)

Scriam cândva că „blogul meu nu va fi un coş de gunoi” şi mă refeream cu precizie la comentariile de un gen sau altul care prin inexactitatea lor sau prin limbajul folosit generează supărare, ceartă, calomnie, injurii, acuze (justificate sau ne, potrivite cu realitatea sau mai puţin).

E o tendinţă în mine, ca şi în mulţi dintre noi, dacă nu cumva în majoritatea, de a observa cu acurateţe greşelile pe care le fac alţii în vorbă şi-n faptă, şi a trece cu vederea, a diminua sau a ignora cu desăvârşire greşelile pe care le fac eu, gunoiul propriu.

E adevărat că fiecare la el acasă are dreptul şi libertatea de a face dezordine, de a spăla sau nu vasele, de a duce sau nu gunoiul, şi când dreptul ăsta şi-l exercită musafirii intrând încălţaţi, se produce instantaneu o revoltă lăuntrică.  „Blogul meu nu va fi coşul gunoaielor voastre” – ar suna puţin mai realistic, ştiut fiind faptul că  şi „produsele” ambalate frumos pot fi dăunătoare, expirate.

Ceea ce citim şi vizionăm ne devine sursă, baterie, prin modelele dialogate sau comportate, prin personajele şi ideile pozitive sau negative înfăţişate făţiş sau subtil, integral sau fragmentat dându-ne în felul ăsta posibilitatea şi invitaţia de a completa după bunul plac ceea ce lipseşte, ceea ce vrem să adăugăm.

Mi-e teamă să fac un inventar al minţii mele, „depozit” din care iau şi din când în când pun aici prin vorbe, simboluri, imagini. Scria cineva într-un comentariu că cititind unele din cele scrise de mine, „cade pe gânduri” – sper să nu cadă aşa de rău încât să-şi rupă ceva :), sper să nu cadă în depresie sau în păcat, să nu cadă în extreme.

„Cu timpul devenim suma  îngăduinţelor şi a toleranţelor noastre, inclusiv a vorbelor pe care le citim şi a imaginilor pe care le vedem” – zicea un nene Leland Ryken, în cartea lui „Ferestre spre lume”.

Poezia, la fel ca orice altă scriere, dă formă sentimentelor şi impulsurilor noastre interioare, acestui amestec de bine şi de rău care aşteaptă încurajare sau descurajare din exterior. Îmi zicea altcineva cândva, că nu poate citi prea mult din cele scrise de mine, că-l demoralizează – însemnând după traducerea mea 🙂 că îl descurajează în partea aceea, că e împins de pe marginea optimismului, în jos.

Către ce gânduri te-mpinge scrierea mea? Cazi spre sus sau cazi spre jos? 🙂 Spre critică, spre deşertăciune? Sau călătoreşti împreună cu mine spre altfel de „oaze”?

… totuşi, oricare ar fi răspunsul, „literatura este ceea ce se întâmplă în tine cititorule, ea nu este un şir de cuvinte pe-o pagină.”

la taclale

din lumea reală -> în mine -> … din mine-n cuvinte-n idei -> … din idei cititorule-n tine -> din plinele tale fântâni realitatea o curgi şi o bei

(…ca iarăşi s-o reverşi prin grădine)

pink – poezia :)

” Literatura este viaţă. Dacă vrei să ştii ce simt şi ce experimentează oamenii în adâncul fiinţei lor, nimic nu poate fi mai bun decât citirea povestirilor şi a poeziilor rasei umane. Scriitorii de literatură au darul de a observa şi mai apoi de a exprima în cuvinte experienţele esenţiale ale oamenilor.” – Ferestre spre lume, Leland Ryken

P.S. Poza e făcută în nordul Italiei in Bellagio, „Perla lacului Como”, după cum îi zic localnicii 🙂 … aşa e floarea asta în mijlocul pietrelor, o perlă; aşa e viaţa, firavă, agăţată de stâncile dure şi lipsite ale adversităţi. Aşa e câteodată poezia (pentru mine cel puţin), ca o pată de culoare pe fondul gri din stânga şi din dreapta.

O să scriu despre floarea asta, şi despre zidul ce-o creşte… o să scriu ! 🙂