nimic nu sunt şi sunt nimic o vorbă-n plus o linie+n minus şi-s slab cu pielea mea de os şi stau cu mersu’ dus-întors şi-s gol ca să te fac să vii cum toamna-ntinsă pe câmpii se urcă-n pom * mi-s dragi golirile de tot (cu aromă demiseacă de butoi) de mă alung suntem iar doi şi mă împing mereu pân’ spre de tot ca să-ţi fac loc * aşa mă regăsesc că sunt când mi-oglindesc nimicul cu zulufi mă laud cu ce n-am cum lunile îşi numără zi după zi întregul an mă laud cu ce nu-s privind ‘napoi pe unde-am fost unde m-am dus habar nu am ce sunt ştiind ce-am fost nu-l mai îmbrac pe „sunt” în nici un rost… * asta e clar nimic nu sunt cristal de geam curat prin care nu se vede deformat în care ochii nu se-ndoaie nu se frâng în tot ce nu-s descopăr tot ce sunt * şi rupt şi slab şi jos uşor să pot să zbor decor fiind mereu în alt decor cu tot dicţionaru-n buzunar traduc traduc dicţionaru’ tău şi-i mai uşor să zbor… e mai uşor * (în carnea mea de lut cu gust stătut ţi-ai pus aroma ta de vin tu scump ai cumpărat tot golul meu ca să ai loc să-l faci să fie plin o să mă umflu-n pene cu ce nu-s cu tot ce-ai cumpărat cu ce-ai adus cu ce-ai umplut ce-ai adunat ce-ai pus …mereu o să mă laud cu ce nu-s!)
Arhive pe etichete: lipsă
Nu există durere!
…faptul că nu-i pot explica „lipsa” mă doare. 🙂
Lipsa lecturii
Mi-e mintea blocată
s-au cuplat nişte gânduri aiurea
de la flirt
de la vreme
şi nu ştiu pe unde-am lăsat butonul ăla mic
de reset
Astăzi nu se mai repară totul cu sârmă
în ce s-o fi putut bloca?
ca hârtiile de la imprimantă
numai zig-zaguri
numai tonner întins
petele unor limbi neînţelese
ca nişte calcule cu virgulă
ca nişte erori fără cauză cunoscută
S-a blocat ca atunci
când te rătăceşti şi nu mai poţi merge
înainte că nu ştii care-i înainte
Te opreşti
te blochezi ca şi cum asta e cea mai bună variantă
şi-ţi laşi doar privirea să caute un punct
de sprijin – o amintire
Ştii cum e atunci când
se blochează roţiile trenului !?
dacă eşti afară te prinzi de ureche
dacă eşti înauntru te prinzi de bară
blocarea lor nu te ţine pe loc
te-mbruschează
Mi s-a blocat mintea într-un cerc
ca o pisică
ce-şi fugăreşte propria coadă…
că tot am „făcut” grevă…
„Am văzut (tot) ce se face sub soare; şi iată că totul este deşertăciune şi goană după vânt!
Ce este strâmb, nu se poate îndrepta, şi ce lipseşte nu poate fi trecut la număr.”
în golul urmei
fac roată-mprejur, aşa ca o prinsoare
că toate-şi au privirea şi urechile captive
nu-i nimic
n-a mai rămas nimic nici măcar amintirea timpului când era
e-o bogăţie mare de lipsă
pe masă sunt urme de cuţit
între scânduri sunt urme de rupere
… ce a trecut pe-aici ?
ce urme de felină fac roată-mprejur şi prinsoare ?
… sunt urme de vânt prin grădină ?
dor (de tine)
cum umbrele lumina o-nvăluie în formă
şi-apare ce de altfel nu se putea vedea
atunci cand dintre toate, tu eşti aşa departe
conturul fără margini, în forma lui deplină:
stridentă dintr-o dată
e-ntreagă lipsa ta.
rătăcire
Furi şi hoţii
Te-ai strecurat în magnetul busolei
De nu mai găsesc Acele
se căuta
frenetic confuzia
Ovalului negru
al şiretului
margini de paşi
aduse la disperare
hoţule
furiş
linile hărţilor le-ai sMuls
învârtind din deget
ca-ntr-un pahar cu apă
nori închişi în negru se sufocă
innebunind
pentru că sprâncenele nu se pot atinge
deşi încearcă
furiş
privirile se uită-n colţ
ce priviri ?
hoţule!
elanul înainte al paşilor în spate
m-am gandit săptămana trecută la rolul pe care îl joacă în viaţa noastră problemele pe care inevitabil le întampinăm. lipsurile care ne nemulţumesc şi care prin comparaţie cu cei ce au mai mult ne fac nefericiţi. nevoile pe care reuşim să le acoperim mai mult sau mai puţin.
punctul de pornire e tocmai existenţa acestor probleme, nevoi sau lipsuri. atunci cand cititm experienţele celor care au trăit puţin înaintea noastră, nu putem să nu constatăm că există nişte elemente clasice, situaţii asemănătoare în esenţă chiar dacă diferite ca formă cu care se confruntă toţi oamenii, şi ceea ce simt eu, au simţit mulţi alţii înaintea mea, simt alţii în acelaşi timp cu mine. poate că avem culturi diferite, varstă diferită, poate că vorbim limbi diferite şi nu arătăm deloc la fel, însă nevoile noastre de bază sunt aceleaşi, strigătul interior se deosebeşte doar ca tonalitate şi contur, problemele sau nevoile sunt puţin diferite însă urmează acelaşi traseu, aceeaşi direcţie.
atunci muşcăm din buze şi căutăm rezolvare într-o parte sau alta. unii la prieteni, alţii în cărţi, alţii în măruntele sau marile iubiri. strigăm spre Dumnezeu cu nădejde sau fără să întindem pumnul către cer, pe după colţurile minţii şi sufletului ne întrebăm ciudoşi de ce nu-i pasă, de ce rămane Nevăzut, tăcut, distant…
şi ştim că El ştie, cum ar putea să n-o facă? şi ştim că El îngăduie, ba mai mult, face să fie aşa (din motive de multe ori (ne)cunoscute:)
-
o primă chestie ce am observat-o e că nevoia, problema, lipsa e o sursă de conflict. stilul ei de comunicare i-mi lipseşte şi de aici apare cearta. îndemanarea nu e suficientă, trebuia să fac altfel! lipsa mea de perseverenţă enervează. stilul meu duce lipsă de multe elemente pe care ceilalţi par a le avea…şi ne-nţelegem greu…apare frustrarea, nemuţumirea, sentimentul că nu sunt suficient aşa cum sunt, că tre’ să adaug la mine multe altele…
-
dar pasul înapoi, s-a zis că e elan pentru înainte. pentru că aceeaşi problemă, aceeaşi nevoie, aceeaşi lipsă devine un motor al acţiunii. creşte dorinţa ca lucrurile să fie altfel şi atunci treci la fapte. nu mai poţi accepta viaţa aşa cum e. cauţi o părere diferită, iei hotarari pe care altfel nu le-ai lua, te rogi mai mult, speri mai mult, munceşti mai mult. începi să faci ceea ce e normal să faci. pentru că toamna trecută ţi-a lipsit recolta, de data asta îţi sameni „graul” primăvara. treci la fapte clătinand din cap în semn că nu, aşa nu se mai poate…
-
atunci cand treci la fapte, manat de dorinţa de a rezolva problema, de a acoperi nevoia, de a umple lipsa, îţi dai seama că tocmai problema aceea ce iţi pricinuieşte frustrare şi nemulţumire s-a transformat într-o sursă a schimbării. ea a deschis o cale spre transformare. mergand in sus şi-n jos ai învăţat să mergi mai repede şi mai hotarat, vorbind cu unul şi cu altul ai învăţat să te deschizi şi să comunici. citind te-ai perfecţionat şi acuma ştii ceea ce înainte nu ştiai. ţi-ai dat cuvintele, cuvantul. în căutarea umplerii de gol ai constatat că poţi să dai deşi credeai că n-ai nimic de dat. tu cel cu lipsă, ai dat din timpul tău. ai folosit puterea ta spre a schimba ceva.
acum zambeşti privindu-te-n oglindă, că tot tu eşti, dar gol şi plin…