Arhive pe etichete: limbaj

trosnirea pupei

Standard

am Înțeles!
astăzi se scrie altfel
se scrie cu futui și curve
junk food-ul limbii care ne crește
e trupul, scheletul și măduva
poemelor de azi
nuduri de femeie alb-negru

„mi-ai intrat în palme ca uleiul
scurs din motorul în reparații…”
„aripa ta e crescută prin mine…?
cum de împărțim același zbor,
același aer?”

să porți versuri de-astea pe buze
e să umbli gol de conținutul ultimelor reviste
ultimele faruri în noapte rătăcind
în lumina apusă a ce-știi-cărui
naufragiu…

de parcă atunci când trosnea pupa
sub sărutul furtunii
sau brațul Titanicului era rupt
de încordarea de gheață a întâlnirii
nu se-nălța de pe dirijarea aceea haotică
a multor brațe
același cântec de lebădă…

să pierzi o noapte albă
înseamnă să nu știi niciodată
ce tablou ar fi putut ajunge…
înseamnă
să rămânem dincoace de zidul fricii

în umbra gândului că modernismul altora
fiind a fost mai modern decât al nostru

când fiecare deget își are altă amprentă
și fiecare ochi alt iris
când orice inimă dansează
muzica-i proprie
mai ales atunci când nu știe
și-n fiecare zi o stea își trimite spre noi
și de jur împrejur
explozia de bucurie că s-a născut
…și pentru hoți și pentru curve…

ce naufragiu!

Publicitate

întâlnirea

Standard
verbule, cuvântule
cuibăritule pe limbă
zgomotule, voceo cu miez
dincolo de sunet
sinusoidalule, undo
cuibăritule-n ureche
aproape fiind
vrajo – sintaxo – eticheto
crescută în vrejul întortocheat
al simbolului
mâzgălituro…
 
tăcutule
cuibăritule-n ochi
stând pe spate
lumino fără de soare
tu, soare fără de lumină
orbule şi orbireo
tu, întortocheatule
verbule, cuvântule
litero
formo
misterule…
 
crumpled newspaper

nod în papură

Standard
mi-am luat inima-n dinţi
altă mâncare de peşte – ce să zic – atât de repede
m-a trecut fiorul dureros al curajului
că nici nu mai ştiu ce gust are
hai ia-ţi inima-n dinţi şi mai fa-o o dată
până ţi se-nfig în ea dinţii memoriei
de nu mai pot fi cariaţi niciodată
se auziră din prăpăstiosul suflet
ceva ecouri
acum stau cu sufletul la gură
până-mi creşte la fiecare ureche câte-o floare
 

faţă-n faţă

Standard
faţa zilei de mâine e spatele zilei
de azi ochiul e un suflet
care nu-i altceva decât faţa unei priviri
ajunsă faţă-n faţă
cu spatele luminos al lui Dumnezeu
(şi) cu lumea colorată ce-o ţine-n cârcă
întors aşa ca s-o vedem:
viitorul e o înlănţuire de feţe
(un dumnezeu care vine cu spatele
care se-ntoarce)
 

Limbajul înseamnă curaj

Standard

„Limbajul înseamnă curaj: capacitatea de a zămisli un gând, de-al rosti şi, astfel, de a-l transforma în realitate.” – Salman Rushdie

dumnezeu e poliglot

Standard
Tu le vorbeşti pe limba ieslei la păstori
şi cu o stea deşiri astrologia
către magi din orient cu ochii-n sori,
c`o privire Tu vorbeşti către Maria

la plugar îi (s)pui în pietre şi-n pământ
tot ce are-n ea Împărăţia
să-şi extragă mersurile din avânt
cum din moarte-şi scoate capul învierea

Tu vorbeşti pe limba unei întrebări:
căutare cu priviri rotunde
dacă-i dimineaţă Tu vorbeşti cu zori
dacă-i noapte, cu lumini cărunte

câţi analfabeţi pe lume sunt,
curios cum toţi ştiu să se roage
dialectul mâinii li-l vorbeşti
când citirea, scrisul, li-s oloage…

numai mie îmi vorbeşti când, cum…
ba cu bucurii, ba cu necazuri ce se-opresc
în malul unui gând
…limbă ne-nţeleasă de talazuri
 

fascinanta vorbă

Standard

am constatat ca neglijez cu nerusinare Terra Lingua 🙂

macar din cand in cand ar trebui si trebuie, zic eu, să mă străduiesc să rup barierele limbajului moştenit de la părinţi şi să scriu şi în cea de-a 2-a limbă pe care cat de cat o stăpanesc. cu regret trebuie să recunosc ca nu mă descurc şi la alte cuvinte ale altor limbi, chiar romana îmi dă bătăi de cap cateodată şi trebuie să mă întorc să corectez greşelile gramaticale pe care nu le-am observat atunci cand am scris (asta e cazul fericit), sau de care nu mi-am dat seama din neştiiţă, ca altfel le-aş fi observat 🙂

 e atat de fascinantă (pentru mine) capacitatea asta a noastră a oamenilor de a vorbi, care ne diferentiază atat de mult de celelalte fiinţe. călătoria vorbei, care-i de fapt un sunet care poartă cu sine o încărcătură fascinantă şi ea…

şi cu o viteză uluitoare urechea sau ochiul decodează ceea ce atat de natural am codat şi nu ni se pare nimic „anormal” – toate bune şi frumoase, toate la locul lor, toate aşa cum le-am gasit, cum suntem obişnuiţi să fie, ce mai contează că e în romaneşte sau englezeşte, sau altfel…