schimb:

Pe iluzia libertăţii am dat mai-binele…

…şi cine nu vrea să fie liber, beautifully free :)… (măcar înlăuntrul unei scrieri)

„Poezia este o formă de libertate, de multe ori cea mai frumoasă formă a ei.”

* aici am găsit scris

poetul şi spaima din măduva rostirii

e spaimă duhul din măduva osului de cuvânt

ea-i face fosforescent înţelesul ca

linia întreruptă a drumului

când o străbate cu repeziciune felia

tăiată în noapte cu farul

 

săbiile alea cu laser a căror mâner e-ntre dinţi

îşi au toate tecile lor bătute cu pietre

preţioase pe sub coperţi câteodată pe sub

condamnarea aruncării cu pietre a tăcerii

sau o adevărată camuflare roşie-n obraji

a mincinoaselor minţi

 

e spaimă întinderea alegerii după-nţeles

ratare din prima-n a doua zicea

poetul cu dinţii clănţănindu-i de

nu mai putea de-atâta tremurare s-aleagă corect

trup suflet şi duh cuvânt cu vorbă

ce i-a rămas în gât

răstirii i s-a ‘ndesat măduva-n os de schelet chircit

ce tace din toate-ncheieturile

putinţei prea mari de-a rosti orice

orice şi oricât…

 

Publicitate

hopa, s-a trezit inima mea…

întărituri voi cum aţi apărut?

de creşteţi ca ciupercile după ploaie

vă-ndoiţi ca nişte raze-n oglindă

sau veniţi ca un alergător de neoprit

pe care nimeni nu poate să-l prindă?

 

inima mea captivă-ntre voi s-a trezit

ca dup-o secundă de noapte ca dup-o clipire din ochi

a zilei

şi nu străbate spre ea nicio săgeat’ a simţirii

n-o cucereşte deodată niciun afară

nu-i sparge niciun geam pietrele căutării

aruncate aiurea

 

îngenunche înaintea distanţei

se-nchină de-a lungul depărtării

cucerită de separarea cărămizie

din zidul tăcerii ridicat ca o întăritură  de netrecut

zidită treptat absenţ-a rostirii cu-absenţă, sau 

înălţat brusc de nerostire, oh, voi întăriturilor –

ce zidire!

 

morile mi se-nvârt doar cu propriile-mi lacrimi

ce repede-s râuri şi ploi peste mările mele

de volbură ca nişte roţi dinţate pe maluri 

ciclice margini din oră precum clipocitul secundei

 

inima mea secundar dansează pe loc

măsurarea înconjurată de întăriturile ridicate

transparente şi tari

în care stau închis puşcărie

cum stă unu (năuc) faţă-n faţă cu trei zerouri

şi numai atunci e o mie…

***

 

da-mi-o mie horă dă-mi-o mie ziduri

dă-mi fisura dă-mi lipsa ciudoasă

cum coasă e-mbinare în timp ce-i tăiere

când cu ac când cu tăiş

când de-a dreptul când furiş

când de-a stângul

când iubire (cucerită de cuceriri)

când durere…

(cea mai aşa între iubiri)

în ghearele timpului

susură muzica (plouă cu zgomot)

timpul se sparge armonios

(de) parcă împrăştierea lin se adună

în tot ce va fi ce este ce-a fost

 

oamenii strâng încleştarea cu viaţă

firul se ghemuieşte la propriu-i sân

râde şi plânge prăbuşit işi destramă

triumful de-a fi şi rob şi stăpân

 

„repede, repede” suspină răbdarea

umbră ce se-odihneşte în margini de scris

parcă bileţelele răstignite cu bolduri

ascund împlinirea oricărui vis

 

spaţiu-ntre litere ca virgula tace 

respiră răsuflă odihna în el

muzica oamenii răbdarea vivace

în ghearele timpului se simt porumbel

 

eSau nu E

într-un timp neştiut al fiinţei cândva

legenda se destramă ca o mirişte-n flăcări

peste care privirile spectatorilor sunt beznă sau ploaie

sau mângâiere sau altceva par a fi

timp de o oră şi jumătate sau chiar mai bine

până când se aude din spate ceva:

un scâncet sau o monedă căzând sau o zgârietură de căzătură

pe podeaua logodită cu covorul roşu sau o altă culoare

izbitor de asemănătoare

*

crezi că ne pasă dacă înlăuntrul fiinţei tale se dau conflicte

sau altceva

se dau paşii-napoi sau gratis se dă pâinea regretului

crezi că ne pasă sa-ţi pasăm ţie da mai ales ţie păsarea aceasta

cu aripile rupte frânte lipsite de aripi care oricum

nu va mai putea sub nici o formă să te transforme în înger

sau în altceva sub altă formă

decât a ta?

şi mai ales da mai ales

crezi cumva?

într-un timp neştiut al fiinţei şi-n legendă

şi-n destrămare şi-n zgomot

şi mai ales în răspunsul la întrebare

în distanţa dintre bulbul de îndoială şi floare…

într-un viitor al trecutului

în uitat în schimbare?

*

…din faţă de pe podeaua logodită cu covorul roşu

sau o altă culoare se aude ceva:

un ecou de tăcere

un răspuns cu nodul în gât

o oglindă clonată şi-o căzătură

nişte cuvinte murite pe buze pe malul de gură

şi dorinţa ca cineva să întindă mâna şi să ia piatra sau bolovanul

sau altceva şi drept răspuns

oglindirii să-l dea

 

 

schimb

(m)I-ai dat drumul:

din colivie a zburat direct în lanţurile libertăţii.

nu-i o întâmplare!

au ieşit cu câinii la plimbare

pe sub semnul lesă peste pragul zilei

cărarea prin parcuri nu-i o întâmplare

ramura de vreascuri nu-i pădurea toată

lipsa

e o parte care-i şi bogată

*

câinii-şi plimbă-n lesă mâna ce îi ţine

nu-i o întâmplare libertatea

asta

adunate toate

minusuri străine se cunosc a fi…

şi cu asta basta!

false(le) jucării

cum coboară din elicoptere cutii

pe scripeţi de funii învârtite în ei

spre nişte nevinovaţi şi curioşi copii

cu timpul laşi în mine

cutiile străine a zilelor prea pline

de false jucării

*

cum de nu ştii? şopteşte o stea

spre licărul ochi din inima mea

cum de nu ştii de mână să ţii

verbul „a fi” cu verbu’ „a avea”?

ridic din umeri simplu poverile lăsate

acolo de noapte de stele de stea…

*

cum urcă spre elicoptere funiile goale

şi zborul lor static umbreşte plecarea decorul

(iar) ochii copiilor tulbură marea

din care coboară valuri de cer

(cutii îngrădite-n libertăţi de mister)

*

cum de nu vrei? ţip-un cocor

aflat întâmplător în decor

cum de nu poţi? răspund decorurile

toate la toţi

şi tac din priviri cu gura deschisă:

surprindere furată de hoţi

*

cum (,) coboară din elicoptere cutii?

cum funiile-s scripeţi iar umbletul lor

cercuri jucării?

cum ştie zborul elice să stea

luceafăr sclipind într-o noapte de om?

de ce-s zilele pline carton

mici prunci nevinovaţi curioşi

cuiburi de zile în a zilelor pom…

*

ce-s în cutii elicoptere şi cer

urechea uşă sau clopoţel

libertate ‘ngrădire mister!?

Nu există libertate!

Există doar îngrădiri şi alegeri!

(pe unele le percepem ca îngrădiri, iar pe altele nu 🙂 )

impresie

„N-am stăpân !”… mi-ai răspuns…

eu am zâmbit şi m-am uitat încă o dată pe lista chiriilor tale…

nu există libertate

E atâta libertate pe pământ, că sunt confuz în orice intersecţie

şi limitările ce-s înrobite-n gând, tronează-n orice luare de direcţie.

cadou(l)

Libertatea îmi dă doar voie să plec, nu mă şi împinge. Deşi, sunt cazuri în care libertatea îi împinge pe unii (când la una când la alta).

evadarea unei noi zile

suntem încătuşaţi în bucuria fiecărei zile

în celula orelor ei simetrice, egale

săpând cu visurile noastre  ca nişte terminaţii de degete

tunele strâmte de evadare

spre temniţa zilei de mâine

zăbrele sunt doar pe peretele din spate

prin care se văd până la intrare celulele trecute ale istoriei

încătuşate în decupări de ziare

pe partea interioară a pleoapelor

suntem aşa de bucuroşi de cele 24 de scuturi

ce ne protejează de atacurile de dinainte şi de din urmă

încât încercăm să călcăm fiecare centimetru al timpului

scobind miezul pâinii

să trecem prin coajă spre mâine

când ziua ne-mpinge afară din ea

îngenunchem pe mâna dreaptă sau pe mâna stângă

şi rostim cu împreunarea pleoapelor

mulţumirea de a ne fi avut prizonieri

îngroziţi parcă de incerta ospitalitate a noii gazde

aprindem găuri în bani cu bricheta,

scormonim aerul îngălbenit dintre filele manualelor

şi minţim zodiacele

luptând pentru pace, pentru împăcarea cu gândul

că suntem încătuşaţi în bucuria fiecărei zile

că evadăm într-o altă celulă

că nu ne cunoaştem niciodată pe deplin evadarea

libertatea din îngrădire

sunt un om liber

nimic nu am din lanţul limitării să nu îşi aibă urmele în mine

unirea zalelor e-apropiere

iar separarea dincolo-ului de dincoace e-o recunoaştere a omului de sine

când nu cunosc ce-i curtea ştiu ce-i lanţul

şi pomu-l ştiu şi cuşca, limitarea

şi dacă nu cunosc ce-i amintirea

atuncea sigur ştiu ce e uitarea

ce liber sunt !

nimic din ce-i aproape nu-i departe

şi dacă dincolo de despărţire

se-mprăştie altfel de libertate

mi-e dăruită-n întregime mie…

s-o umblu printre pagini

ca pe-o carte