trup îmbrăcat cu alt trup atunci când ceea ce este muritor în noi va fi hrană şi înghiţitură vieţiinegreşitdacă nu vom fi găsiţi dezbrăcaţi de trupul ăsta de care ne putem dezbrăcadupă cum 270 de zile una după alta lucrează la oasele sensibile la zgomotul muziciia tot ceea ce urmează să se nascăaşa hoinăreşte acum palatul meu ce-aşteaptă să mă-mbracelegat de cordonul ombilical al planurilor Tale acolo în burta viitorului care pentru Tine a şi fostde parc-ar fi o poezie pe care-ai învăţat-o pe de rostpe vremea când erai copil şi făceai lego învăţând să construieşti lumi să le zideşti pe-o scară mai mică sau mai mare când în jurul unui gând de fasole pe harac de speranţă cândpeste trupul nostru de hârtie decojit din lemnul de viaţă pe care jocul Tău îl îmbie pomul vieţii a ajuns cheresteade-aia grădina nu mai e nici ea heruvimii cu săbiile lor n-au tăiat frunză la câinici-au ciopârţit de coajă ramură după ramură luând cu zborul lor (când au plecat)pieile pomilor din care Tu faci astăzi palate de nu ştie uşa din dor de va-ncepe cândva să se gate…pe primii doi i-ai îmbrăcat cu haine de piele ei s-au ascuns după lipsa copacilor prin tufişuri pentru că Tu ţi-ai luat înapoi pomul vieţii casă n-ajungă scândură de coşciug în care viaţabătută-n cuie să fie îngropată prin grădină şi-ai făcut din el depozit de cherestea ce-a dat în frunze de hârtie cu rodul Cuvântului Tău printre eleşi nu ţărâna ne-adună ci lemnul unei profeţiicioplit de heruvimi cu săbiile lor vii în lego-ul a cărui poveste nu ştie (şi nu poate) încă nimeni s-o spună
călătorru' 