neSimplitatea morţii

în văile înţelegerii

            în văile simţirii…

o să colindăm împreună potecile

           suferinţei sub paşi

ehe, ar fi prea simplist

să merg(em) aşa, pur şi simplu

            în W-uri

 

 

Publicitate

în pauză

nu îmi aştept copiii să vină de la şcoală, nici clopoţelul grabnic să îi elibereze

aştept ca siguranţa dintr-un oţel elastic să ţină vestea bună, s-o lase să vibreze

oprit de căzătură cu coatele julite, nehotărât e ochiul uitându-se la lacrimi

surprinderea a luat-o poştaşul s-o livreze la o adresă vagă închisă precum ochii

sar câteva din pagini cu corzile gândirii să ştiu ce-o să se-ntâmple-n finalul de capitol

dar foile sunt goale cu colţuri rotunjite şi toate sunt bifate cu-a timpului copită

cu chiot şi cu joacă copiii lasă şcoala să îi înveţe umbre de zâmbet şi suspine

în temele de-acasă din viitor le vine scrisoarea ce-o trimite de unde? când? şi cine?

şoapte(le) cicatricei

când cazi până la cicatrice te loveşti până la sângele cu viaţă-n el

te doare-mpiedicarea ca o uşă spre o putere-naltă, spre un ţel

când cazi trăieşti ce n-ai trăit-nainte şi experimentezi ridicătura

sau braţul ce te-ajută şi te ţine cu-ncurajarea ce-o rosteşte gura

când cazi priveşti în urmă şi-nainte la câte-ai învăţat gustând ţărâna

chiar dacă amintirea-ntreagă doare, tu te ridici, direcţia-i numa’ una

se uită întrebarea lung în tine şi-i creşte  parcă aripi din speranţă

o laşi să-şi sufle vorba prin suspine, răspunsul îţi dă ghes şi te în(c)alţă

când cazi vorbeşti încet spre căzătură şi-o înţelegi la fel ca pe o haină

pe tine-o simţi un plasture, o taină ce-o rupi şi-o’mparţi la alţii cu căldură