taci! – m-am răstit şi vocea mea a căzut de pe umerii ei ca o rochie hai, vino odată! – abia mi s-au căţărat afară din gură vorbele c-a şi-nrobit-o dialogul nostru nu tăcea, …vai, nu tăcea! urcă şi-acum spre mine furnica ei şoaptă din zală în zală pupila neagră a altei stele nu prea distinge cine pe cine ‘nrobeşte se vede doar lung şirul furnicilor cărând povara…
mi/am adus aminte (in seara asta) cateva versuri dintr/o poezie ce prezinta (frumos de altfel) gravitatea micului pacat al minciunii, cum se tine el de mana cu alte pacate, cum deschide usa unor nebanuite episoade.
cine nu a spus o minciuna nevinovata ca sa iasa cu „fata curata” dintr/o situatie oarecare, banala?
cine nu a furat cativa banuti din pantalonii tatalui (eu da!), sau de acolo de unde stia ca ii pune, uitand sa faca de cunoscut „imprumutul”? 🙂
cine nu a categorisit pacatele in „grave” si „nevinovate”?
acum sa ne legam asa, chiar de toate „boabele”? n/am putea ignora pur si simplu „necesarele” maruntele minciuni, sa nu fim chiar atat de seriosi cu ele, mai bine cautam un banc, zicem o gluma si inchidem ochii la intregul lor proces de „crestere”
E noapte. La o masă, plecat peste hâtie, cu-abecedaru-n faţă stă un copil şi scrie. Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze, Zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze. Acum copilu-şi pune creionul între dinţi. “…Şopârlele-s frumoase …şi-s repezi… şi-s cuminţi”. Uşor el dă o foaie. Şi alta …Şi-ncă una . Apare papagalul…păunul şi păuna… Şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă, şi un … Dar stai… afară… cine a scâncit la uşă? Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere? Se duce-n prag şi strigă : “ E cineva ?” Tăcere. Ba nu. E-un glas subţire. Auzi ?— Mi-e frig…îngheţ… Copilule , deschide pentr- un sărman drumeţ ! -Dar cine eşti? Mi-e frică.-Sunt mic…-Să-ntreb pe tata ! -Nu-l întreba ! Deschide că plouă cu găleata ! Şi-apoi ştiu basme multe şi ghicitori un sac! -Dar cine eşti ?-Un vierme…-O , viermii nu prea-mi plac. -Dar eu sunt mic…o scamă… Şi , când mă fac covrig, abia mă vezi. Hai, trage zăvorul că mi-e frig ! Şi i-a deschis băiatul: -Noroc şi seară bună ! -Noroc… Dar unde-i ploaia ?- A stat … Nu vezi că-i lună? Hi-hi! …A fost o glumă ca să mă laşi pe prag… Dar stai, nu-nchide uşa, că după mine trag un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod… -Sunt eu ! Dar cartea unde-i ? Ia dă-mi-o să ţi-o rod ! Apoi o să dau fuga pe mese şi prin blide să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide uşa, că trag şi eu cu coada o burfniţă flămândă ! -O bufniţă ? Mi-e frică! -Dar bufniţa e blândă … -Sunt bufniţa ! Priveşte în ochii mei rotunzi. De-acum să umblii noaptea şi ziua să te-ascuzi ! Să fii ascuns de mama , de tata… Stai puţin. Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin… -Eu … Mă cunoşti .Sunt vulpea. Şi cred că mă iubeşti… -Eu ştiu că vulpea strică … -Ce ? -Viile …-Poveşti ! Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi ! -Dar e păcat …-N-ai teamă ! Nu spune în Scripturi că apele furate mai dulci sunt, mai plăcute… Şi-acum …deschide-n lături, că vine… vine iute… o zână fără seamăn ! Zâmbind să-i ieşi în cale slăvitei caracatiţe ! … încolăcimii sale ! -Nu , n-o primesc ! Mi-e frică ! Afară ! … Prea târziu … Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu Dau uşa de perete. Şi umede ventuze se prind în rotocoale pe umeri, peste buze… Ce rece-mbrăţişare ! Cum i se frânge trupul !… -Aşaa ! Sunt deznădejdea ! Acum… apare lupul ! Vai ! În chenarul uşii doi ochi de foc se-arată… E lupul ce rânjeşte… şi vine… vine… “Tată!” Ca trăznetul loveşte o flacără pe lup. Iar umedele braţe de copil se rup. -Tu dormi ? îi spuse tata. Şi lecţia n-ai scris ! Ce bine-i lângă tata ! Ce bine c-a fost… vis… ............................................. “Minciuna nu-i o crimă” , se spune câteodată. “E-un vierme mic, ce trece . Şi floarea-i tot curată…” Nu , floarea nu-i curată ! Un vierme nu-i ca roua. Întâia ta minciună aduce pe a doua . Întâi e o verigă, apoi un lanţ : robia. Visarea trage lenea şi lenea lăcomia. Apare băutura, desfrâul, furtişagul. Şi-apoi când desnădejdea, trecând în grabă pragul, Te face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima, cine-a deschis zăvorul ? Doar o minciună …Prima. Minciuna e o crimă ! E-o crimă orice pată! Când vine micul vierme ! Tu strigă-n grabă : “Tata!” Prin sângele salvării loveşte-l pe duşman ! Alungă primul oaspe , căci ultimu-i Satan!Un vierme mic - Costache Ioanid
călătorru' 