„Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit aşa de mult să plângă şi n-au putut. Amare foarte sunt toate cuvintele, de-aceea – lăsaţi-mă să umblu mut printre voi, să vă ies în cale cu ochii închişi.”
ian.27
Arhive pe etichete: lacrimi
mai31
îngerul captiv
mi-au intrat în ochi
firicele de înger o plajă de nisip
făcut din aripă şi-mi plânge pleoapa
făcută risipă iar ochii mi-s roşii
căci îngerul plânge ca o gazdă rea
fără pâine pe masă nu-l las să se-aşeze
şi nu-i dau odihnă iar pana se-agită
şi strigă se zbate şi-ncearcă
să iasă… ce caută în ochiul meu
angelica pană de ce-şi plimbă zborul
pe cerul privirii ? – ciudata prezenţă,
potrivnică firii – pe-obraji se prelinge
şi zboară
mart.29
round trip
pietrele cântau, copiii strigau !
măgăruşul ce făcea?
se-ncorda de spate, se făcea şa
îşi ciulea urechea şi păşea înainte,
înainta
Doamne, tu plângeai ! hohoteai
lor li se părea că jubilai
şaua măgăruşului nu mai înţelegea nimic
nici pietrele nu mai înţelegeau nimic
auzeau dialogul vostru despre ele
şi fiecare vorbă le lovea precum dalta
– un fel de strămoş al târnăcopului dintr-un viitor necunoscut lor
prevăzut să le despartă precum un divorţ
prezent în vorba voastră
în dialogul vostru
ramurile se desprindeau din pomi
îşi t(r)ăiau prematur toamna într-o zi de primăvară
şi pavau drumul sub nepăsarea hainelor aruncate
a dezbrăcării profetice şi inconştiente
copiii cântau, pietrele strigau pe limba lor
neînţelese şi neauzite nici de limba noastră încă nevorbită
nici de limba măgărească
nici de limba evreiască, romană, profană
Doamne, tu ce făceai ?
de ce le vorbeai limba profeţiilor tale ?
păşeai încet pe lângă călătoria către intersecţia celor două lemne,
(a)ducând cu tine împlinirea ce se scălda în şaua plânsului
pe măgăruşul şa, pe şaua istoriei
Tu intrai şi ieşeai simultan !
apr.21
cantăm cu pleoapele închise
razele toate din pricina lacrimilor altfel se revarsă
umbrită e bucuria de pleoapele închise peste inimi
e dimineaţă de mult şi pana spre apusul Soarelui, cu pleoapele închise
mulţi(mea) cantă.
cantăm cu pleoapele închise
Tu păşeşti smerit cu lacrimi în ochi…
lumina Ta veşnic vrăjmaşă nopţii, ca s-o reverşi
în curcubee ai legat fiecare rază de paşii plansului Tău
venind spre noi, totodată plecand…
„spune-le să tacă” ţi-au zis călăuzele oarbe de pe marginea gropii;
le-ai răspuns cu lacrimi în ochi:
– Mă deranjează amestecul vostru nelegiuit-sărbătoresc,
însă dacă buzele lor vor tăcea, voi da buze pietrelor, să strige –
şi vor striga!
apr.8
Nu mă plângeţi pe Mine!
Nu mă plângeţi pe Mine femeilor
Ocrotiţi-vă pieptul şi nu-l bateţi cu pumnii
Salvaţi ce mai puteţi din lacrimi
Iar de-au căzut nu le ştergeţi –
Poate’nverzeşte iară coaja uscată a pomilor voştrii.
Nu mă plangeţi pe Mine!
Strângeţi-vă tare pruncii la piept
Pe ei hrăniţii cu lacrimile voastre
Ajutaţi-i pe ei să crească verzi, drept
Miraţi-vă mai bine de grozăvia uscatelor voastre tulpine
Nu mă plângeţi pe Mine!
Căci dacă pomul verde e tăiat
Şi-l gustă securea cât are încă sevă
Şi-l gustă rugina din cuie şi fier
Ce se va face atunci celui uscat?
Tânguiţi-vă şi bociţi-vă mult,
Îndepărtaţi lacrimile şi priviţi-mă bine
Uitaţi-vă adânc la lăuntru’ din voi,
Loviţi-vă, bateţi-vă, bociţi-vă,
Însă nu mă plângeţi pe Mine!
feb.3
…despre (auto)înşelare
Pe cine înşeală mai mult copilul care copiază în timpul lucrării: pe profesor (lăsand impresia că ştie cand de fapt nu e aşa), sau pe el însuşi (privandu-se de o informaţie de care va avea nevoie la următoarele ore şi poate candva în viaţa)? îşi fură sau nu-şi fură căciula?
O măsurătoare pe termen scurt (centimetrul să zicem) are ca şi concluzie caştigul, însă măsurătoarea pe termen lung (inch-ul) trage o cu totul altă concluzie: micul caştig (ptr. că în orice lucru rău pe care-l facem există un castig mai mare sau mai mic, chiar şi atunci cand acest rău e doar din punctul de vedere al altora nu şi al nostru), micul caştig deci, nu poate echilibra balanţa pierderii.
Un alt exemplu care revine în mine de ceva ani, e scena aceea în care Profetul se suie pe un măgăruş pentru a intra în cetatea Ierusalim. în calendarul ortodox (şi nu numai) ziua aceea e întregistrată ca sărbătoarea Floriilor, pentru că oamenii vremii au rupt ramuri (probabil inflorite) şi le-au aşezat pe drum, au făcut din hainele lor un covor. toate ar fi fost bune şi fumoase, atmosfera ar fi fost una de veselie şi bucurie aşa cum reiese din descrierea făcută de doctorul Luca, dacă ar fi lipsit „sărbătoritul”. el scrie că toată „mulţimea…plină de bucurie a început să-l laude pe Dumnezeu cu glas tare…”(37) însă izbitorul contrast îl creionează pe „sărbătorit” plangand, pe cel care le era motiv de bucurie şi cantare. „cand s-a apropiat de cetate şi a vazut-o, Isus a plans pentru ea.”(41)
C.Ioanid surprinde scena în felul următor: „…şi totuşi cand în zarea înălţimii vedeai doar zambet, doar extaz nespus
un singur om în mijlocul mulţimii, un singur om plangea, era Isus.”
- ei erau veseli şi El era trist
- ei cantau şi El plangea
- ei spuneau vorbe de mulţumire iar vorbele Lui erau de mustrare
- ei vedeau evenimentul în felul lor, iar El în felul lui
Concluzia evidentă e că priveau şi trăiau aceaşi zi diametral opus, diferit.
Cine o vedea bine şi cine se (auto)înşela?????
Din vorbele ce explică prezenţa lacrimilor reiese că ei s-au înselat cu privire la timp şi la alegerile pe care le-au făcut sau pe care trebuia sa le fi făcut în timpul celor 3,1/2 ani în care l-au avut cu ei pe marele Învăţător. au uitat, sau n-au ştiut că:
1. timpul e special (nu oricand a trăit şi a umblat El printre ei, ci doar atunci)
2. timpul e limitat (iar atunci se încheia)
3. timpul e determinant (ce alegi şi faci azi se răsfrange asupra zilei de maine sau poimaine)
BUCURIA LOR ERA (auto)ÎNŞELARE, una ce trebuia plansă.
41 Cînd S’a apropiat de cetate şi a văzut -o, Isus a plîns pentru ea, 42 şi a zis: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în această zi, lucrurile, cari puteau să-ţi dea pacea! Dar acum, ele sînt ascunse de ochii tăi. 43 Vor veni peste tine zile, cînd vrăjmaşii tăi te vor înconjura cu şanţuri, te vor împresura, şi te vor strînge din toate părţile: 44 te vor face una cu pămîntul, pe tine şi pe copiii tăi din mijlocul tău; şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentrucă n’ai cunoscut vremea cînd ai fost cercetată.„
- sunt lucruri pe care le cunoaştem şi ştim că le cunoaştem
- sunt lucruri pe care nu le cunoaştem şi ştim că nu le cunoaştem
- sunt lucuri pe care le cunoaştem şi nu ştim că le cunoaştem
- şi sunt lucruri pe care nu le cunoaştem şi nu ştim că nu le cunoaştem
călătorru' 