altă socoată

nu mă leg la cap (aşa) aiurea !!! – … de parcă aş ştii să mă leg altfel…

încerc !!!

da’ nu-mi iese nodu’

dreptatea Lui

– Ce faci aici de-un ceas jumătate? Iată că deja-i nouă şi ceva!

Am o ofertă pentru tine, te du ca să munceşti în via mea.

 

Când va veni spre seară timp prielnic te-oi bucura de-o zi de muncă iar,

Cu banul tău primit într-un chip vrednic vei fi un tată bun în casa ta.

 

Şi bucuros porni spre vie omul. Cu gând cinstit, ca să câştige-un ban.

Iar cel cu via, în piaţă iar; în ceas de-amiază,

Ca un gospodar.

 

– Drept ca să-ţi spun, nu mai trăgeam nădejde c-o să găsesc aici pe cineva.

Iată că-i miezul zilei, mai e vreme, te du şi tu la muncă-n via mea!

 

Şi tot aşa, trimise omu-n vie, şi pe la trei, şi seara-n asfinţit.

O oră doar au mai muncit spre seară, trimişii cei din urmă ce-au venit.

 

Toţi bucuroşi că nu au stat degeaba, c-au câştigat un ban muncit cu greu.

E drept că tuturora gospodarul atunci când i-a trimis, le-a zis: un leu.

 

Trudind în arşiţă, sub greul zilei cei ce de dimineaţă au pronit

Au socotit că lor le-a fi mai bine, că doar, o zi întreagă au muncit.

 

Cei ce-au venit în urmă, acum îs primii. Primesc un leu, atât cât li s-a spus.

Iar cei dintâi stau şi-şi aşteaptă rândul, dar plata lor nu-i cu nimic mai sus.

 

– Dar nu-i corect deloc- se-aprinse unul,

Nădăjduiam c-o să primesc mai mult. În lumea asta chiar că nu-i dreptate,

Doar am trudit din zori până-n apus…

Strângând din buze, cu priviri plecate, cu cât i s-a promis, cu-atât s-a dus.

 

Văzând ce se întâmplă, muncitorii, s-au luat la ceartă pentru dreptul lor.

Şi toţi în cor, aprinşi în glas şi-n faptă au trimis vorbă după negustor.

 

Prietenii mei – le spuse negustorul –

Constat că dacă eu sunt bun voi sunteţi răi.

Mă port cu voi pe cât de drept se poate, cuvântul ce l-am spus mi-l ţin precis;

Acuma fiecare îşi primeşte atât cât la venire i s-a zis.

 

Cu banul meu eu pot să fac ce-mi place, aşa cum tu poţi face cu al tău.

Iar de numiţi voi asta nedreptate, precis că mă priviţi cu un ochi rău!

______________________ 

Ani-au trecut, şi anii iute vin!

De s-a’ntâmplat sau nu povestea aceasta, contează cât se poate de puţin.

Învăţătorul lumilor din astre, în vremea ce-a umblat-o printre noi

Când ne vorbea de lucrătorii-n vie, de fapt El nu vorbea decât de noi.

Şi eu şi tu, târziu sau mai devreme,

Suntem chemaţi să luăm al viţei rod

Iar plata ne-o va împărţi Stăpânul viei

Dupa dreptatea Lui de Voievod.

Atunci se va vedea cine-au fost primii

Şi tot aşa şi cei în urm’ajunşi

Dar via e a Lui

La fel şi plata

Atunci se va vedea ce nu se vede

Cinstiţii vor ieşi atunci în faţă

şi tot la fel va fi cu cei ascunşi.

Publicitate

chemarea, sau una din intersecţiile vieţii

Se zidesc clădiri înalte cu simbol în vârf de turlă,

Unii intră şi se-nchină, alţii-s huligani şi urlă.

Pe pereţi stau sfinţi cu cercuri

Ce-au murit veacuri în urmă,

Pildă-n viaţa le-au fost mieii,

Au ştiut cine-i Păstorul, parte-au fost în a Lui turmă.

  

‚De eşti lup’ strigă o voce dup’ un spate de altar,

Şi fiorii reci în tine unul după alt’ tresar.

‚Sau o vulpe, care-n vie stricăciune-aduce doar…

Viţă de măslin sălbatec, care tot ce dă e umbră,

Sau o muscă, ce-n borcanul cu unsoare a murit,

Şi încet tot undelemnul l-a stricat şi l-a acrit.

De eşti umbră ce cu tine porţi adâncul miez de noapte,

Şi-ntunericul din tine, naşte fapte după fapte…’

Ochii-ţi mici privesc cu teamă,

Nu pot suporta lumina:

Căci îţi dă pe faţă golul şi te face să-ţi vezi vina…

 

‚Vino!’ îţi răsună-n minte

glasul plâns care te cheamă.

Pentru prima dată-n viaţă parcă simţi că-ţi este teamă.

Calci sfios pe piatra udă, cu biserica în spate

Şi mergând fără direcţie îţi croieşti un drum din coate.

O driblezi printre străduţe şi uitându-te în urmă,

Nu-i mai vezi al ei trunchi mare, dar te vede-un ochi din turlă.

Şi de acolo iar te cheamă într-o neştiută limbă,

Lungul dăngănit de clopot,

Ce trezeşte din visare, conştiiţa-ţi adormită, liniştită ca o mare.

  

Şi deodată, mână-n mână,

Valuri multe te-mpresoară,

Ţipă care mai de care, te împing şi te doboară.

În lăuntru’ fiinţei tale, îngenunche al tău suflet,

Tot ce-i mic iţi pare mare, şi valoarea rostu-şi schimbă

Un război se naşte-n tine

Conştiinţă şi gândire

Se trântesc şi se condamnă

Făr’ măcar a-ţi da de ştire…

Prins în iureşul disputei

Glasul tace, pleopa cade

Paşi mărunţi în zări te poartă

Şi de toţi pereţii minţii

Doar un gând se dă cu capul

„Tată iartă, da, mă iartă!”

…spre pomenirea ei

Când era Isus în Betania, în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de El o femeie cu un vas de alabastru cu mir foarte scump; si, pe când sta El la masã, ea a turnat mirul pe capul Lui. Ucenicilor le-a fost necaz, când au vãzut lucrul acesta, si au zis: „Ce rost are risipa aceasta? Mirul acesta s-ar fi putut vinde foarte scump, si banii sã se dea sãracilor.”

Când a auzit Isus, le-a zis: „De ce faceti supãrare femeii? Ea a fãcut un lucru frumos fatã de Mine.  Pentru cã pe sãraci îi aveti totdeauna cu voi, dar pe Mine nu Mã aveti totdeauna.

Dacã a turnat acest mir pe trupul Meu, ea a fãcut lucrul acesta în vederea pregãtirii Mele pentru îngropare.
Adevãrat vã spun cã oriunde va fi propovãduitã Evanghelia aceasta, în toatã lumea, se va spune si ce a fãcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.”

Săptămana Mare – ultima săptămana petrecută de Isus împreună cu ucenicii Săi înainte de patima Sa, înainte de moartea şi învierea Lui a fost o săptămana încărcată de evenimente şi emoţie, întalniri, discuţii, remarci, reacţii, critici sau comentarii, atat din partea lui Isus cat si a celor cu care a avut de-a face.

De remarcat afirmaţia pe care o face Isus despre femeia aceasta care are curajul să iasă din „normal” si să îşi arate, să-şi exprime iubirea, aşa cum a ştiut ea cel mai bine: „…în toată lumea se va spune ce a făcut femeia aceasta, spre pomenirea ei.” – şi eu sunt unul care impresionat de gestul ei, iată o pomenesc în zilele astea de aducere aminte a acelor zile.

Ruptă de cotorul multelor păreri
Pagina umplută de păreri străine
Stă mototolită în mâna tremurândă
Care-a pus alături lucruri şi iubire.
Sub socoata-n grabă a zilei ce trece
Arde nerăbdarea foaia amanării,
Scrumul ei rămană paşilor pecete
Statul mult pe ganduri rudă-i nepăsării.
Păşind pragul casei plină de bărbaţi
Foaia albă-i scrisă cu nepotrivire
Lor le pare însă tristă risipire
Nardul ce se varsă-n gestul de iubire.
Adunată-n vorba acceptării Lui
Şifonata foaie a acuzării,
Cu mireasmă fină de parfum
Nu găseşte loc în cărţile uitării.

________________________________________________________________________

varianta 2 🙂

Pagina umplută de priviri străine
Ruptă din cotorul multelor păreri
Stă mototolită în mana tremurandă

Ce curge din lucruri parfum de iubire.

Sub socoata-n grabă a zilei ce trece

Arde nerăbdarea foaia amanării,

Scrumul ei il lasa paşilor pecete
Statul mult pe ganduri rudă-i nepăsării.Foaia albă scrisă cam nepotrivit

Li se pare crunta, tristă risipire

ce cauta ea intre ei, aici?

de ce-si varsa nardu-n gestul de iubire?Adunată-n vorba acceptării Lui

Şifonata foaie’a acuzării,
Cu mireasmă fină de parfum
Nu găseşte loc în cărţile uitării.

mâini murdare

în semiluna fertilă
în seminoaptea lumii încă necoaptă
le-a intrat sub unghii
s-au murdărit pe mâini
legând laolaltă lutul şi varul
s-a revărsat peste ei o mare de vorbe – să-i spele
neînţelesele ploi ale iubirii Tale – şi harul

în coptura lumii,
în amiaza zilei brusc înnegrită
palmele Tale întinse păreau murdare
ţinând laolaltă dreptatea şi harul
s-a turnat peste Tine un puhoi de osandă – şi cuie:
era neînţeleasa Ta semnătură peste foile eliberării noastre
de degete ‘ntinse – şi ură

varful degetului întins

„Un deget arată spre tine şi trei arată spre El;

în trinitatea Lui neînţeleasă, unul pentru fiecare din Ei!”

Afişuri lipite cu aracet împotriva Celui ce este

ca stalpii sub soare: continuu şi drept.

Un semn mare de întrebare a rămas suspendat

de tăcere…

– Cine va merge pentru Noi?

„Mă duc Eu” ai zis, „să-mi lipesc cu aracetul ruginit al cuielor

palmele de stalpul acuzării plin se afişe.

Mă duc Eu pentru Noi! Pană în varful degetului întins către Mine

să plang degetele ce-s întinse-napoi!”

Cum poţi să fii aşa?

A-ncercat să-l convingă

i-a zis de atâtea ori

dar nimic

cu clătinări din cap paşii au mers

şi s-au întors şi iar nimic

ce încăpăţânat!

i-a zis să-l lase-n pace

să nu-i mai bată capu’

în zile rotocol

unul pleca ciudos şi supărat

altul contrariat, nemulţumit

niciunul nu cedează

niciunul nu se lasă

unul de calea sa

altul de vorba lui

şi fiecare crede-n sinea  ce o are

că celălalt tare mai e

’ncăpăţânat.

privirea dintre barnă şi pai

cand intri pe blogurile astea ce cresc ca ciupercile, şi de ce să nu crească? nu te poţi apropia altfel decat cu privirea la început, uneori cu urechea şi cu gandul. contează părerea fiecaruia (a mea e cea mai importanta pentru mine) şi fiecare işi da drumu la tot ce ii trece prin minte si suflet pana in capatul degetelor. sita care sa cearna chestile ce merita citite şi cele ce merită doar degete de praf, sita asta o are fiecare din noi după dimensiunile şi gusturile lui.

privirea ce se plimba printre vorbe si postari, subiecte, argumente, pareri, contraziceri, jigniri, injuraturi, aprecieri, multumiri, etc. acum ca intotdeauna e privirea dintre barna si pai

parc-am uitat sa mai inchid ochii din cand in cand, doar aşa ca să meditez, să fac ordine între paie şi barne:

1 Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. 2 Căci cu ce judecată judecaţi, veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi, vi se va măsura. 3 De ce vezi tu paiul din ochiul fratelui tău, şi nu te uiţi cu băgare de seamă la bîrna din ochiul tău? 4 Sau, cum poţi zice fratelui tău: ,,Lasă-mă să scot paiul din ochiul tău„, şi, cînd colo, tu ai o bîrnă într’al tău?… 5 Făţarnicule, scoate întîi bîrna din ochiul tău, şi atunci vei vedea desluşit să scoţi paiul din ochiul fratelui tău.