(e-o poveste cu nişte îngeri surzi: o răsturnare secetoasă de nori care pentru a fi în stare să plouă trebuie prima dată să-i uzi)lăsaţi-mă voi îngerilor jos nu mă mai trageţi cu zborurile voastrece-s eu cutia cadastră de conservătraducătorul mutelor aripi cu care jucaţi ping-pongpe masa asta de lumină prezentă?la sfârşitul zilei îmi vreau plata altfel o să v-ameninţ zborul cu foarfeca de-o să fugiţi mâncând pământul şi-o să roadeţi cotoare de săbii cu tot cu coadă… da da coada aia cu care-o să plecaţi între picioare până când or învăţa aripile să meargă – asemenea celor smeriţi – pe jos(frumos v-o spun s-o ştiţi frumos)da’ ce? …au luat ei seama la plângerile melela zdrăngăneala asta însemnată cu pana unuia dintre eice-am smuls-o cu furie când şi-a întins aripa s-o rup nu alta – să rămână-n pană de zbor la marginea cerului de ieriaşa să rămână şi ei cum mă împotmolesc eu câteodatăîn pană de ideinu nici poveste n-au luat amintela cererea mea tânguitoare fierbinteşi trag de mine de parcă m-au câştigat la zaruri de parcă-s nişte prunci care se bat pe daruri şi strică-ntr-un final jucăriile toate le rup le-mpart între eica soldaţii cămaşa divinăaşa mă-mpart şi trag de mine c-aproape mă rup – după cum deja v-am spus – între josul meu şi-al lor sus…
călătorru' 