stridentul nostru dialog lipsă

tăcerea e piatră

d(o)ar vorba-ţi ciocan o sparge în fărâme rostite

iubirea-i o flacără ce arde-un ocean

ţine-mi minte tăcerea iubite

mă uit şi acum la lipsa-ţi stridentă

se ţine peste tot după mine

o alung cu gânduri de-amintiri dichisite

ţine-mi minte rostirea iubito

tu strigi către mine cu zâmbetul tău

sprijinit pe arcanul peretelui poză

dependent de prezenţa ta împrejur

privirea spre tine mi-e doză

loveşte-mi tăcerile cu vorbele tale

aruncă-le ca pe nişte pahare de sticlă

lipsa cioburilor mă-nţeapă mă doare

gălăgia ta-i vie risipă…

sting becul şi trag draperiile toate

ca pe nişte ziduri nerostite-n zidire

trag peste noapte o alt’amintire

şi tac cu tăcerile-mi toate

(poate c-o să sune vreun telefon

poate va suna cândva vreo rostire)

ţine minte iubito iubite iubire

 

Publicitate