sau, hârtie fără vorbe…
Tu nu-ţi răsteşti cuvintele în mine ele nu emană-n afară din contră mi-s reci şi străine ca nişte mâini îngheţateîn noaptea geroasă lipsită de varăcâteva adunate răzleţe timidemă privesc speriate (strânse de mine)şi nu ştiu se tem de ce-o să păţeascăse-ntreabă de-n sufletul meu vor fi într-o teminţăsau le va fi cald confortabil şi binenu-s soare cu raze cuvintele Tale ci bulgări de jar ce-mi ard amprenta priviriide n-ar fi de piatră inima mea s-ar aprinde şi-ar arde întreg rotocolul uimiriimă mir dar nu miracolul lor mă uimeşteparadisul de apă nu-şi găseşte plăcerea în peşte ci invers total diferit şi pe dos cum nu-şi găseşte drumul desfătareaîn mersul pe jos…
să scrii cu umbre pe apă nu-i greue-o povară uşoară pe umăr e şoaptă înscrisă cu slove de foc ispită de-a mâzgăli simfoniipe ciocul şi limba de ciocârlieaşa într-o doară în glumă în joc să prindă scrisul viaţăsă înviesă scrii cu un câine-un lătratsă scrii cu alergare-o strigaresă scrii cu iertare-un păcatsă scrii cu dureri vindecarepe lespedea-nvăţării slovă-n slovă îşi tatuează umerii cu sprijin orice răspuns cu orice întrebareiar scrisu-şi curge scrierea şi-l doarecu foc scriu lemnele tăcut pe-o sobăşi-l simte bucuria şi-l citeşteprezenţa lui o scrie şi disparecum scrie apa-notul pe un peşte…
călătorru' 