nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!
să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!
(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)
iun.17
Arhive pe etichete: intrebare
feb.5
mamă sau tată=?
îndoială minunată jucăuşă şi sfătoasă dau cu tine de perete tu mereu te-ntorci la mine ca un tenis într-o minge ca un joc de jucărie (pe hârtie) * tu eşti ochi heliomatic drum cu multe sensuri pline şi ‘ntr-o parte şi-n cealaltă în cuierul întrebării eşti oglinda ce se-arată şi cârligul variantei ce se ţine * şi îmi ceri să cred în tine îndoială minunată? ce eşti lumii prieten frate sau de-acolo dintre frunze până-n forma-i pixe-lată pentru orice mers şi cântec
îi eşti tată?
iun.14
nu-mi permit decât întrebări
îmi place să pun totul sub semnu’ ntrebării
cel puţin puterea asta o am
să protejez astfel nebunia iertării
şi întrebarea din gândul tău întins ca un ram
vezi cum se leagă de scrisuri citirea ?
şi retrăiesc mare ce am trăit mic
s-ascund pe sub semne ce-mi dezvăluie firea
e-ntreaga protecţie ce acum îmi permit
aşa ascunde necredinţa credinţa
sub cârligul din urmă cu punctul imens:
e pata de pe imaculata gândire
ce naşte din haos şi multipla direcţie
multiplu de sens
parcă-l văd pe Descartes cu ciocanul în mână
meşterind piramide întrebării de veci
şi cloceşte sub pana îndoielii din cuget
puişorii de aur şi-a gândirii poteci
şi întorc întrebarea când pe-o parte când pe-alta
când cu punctul deasupra când cu punctul în jos
să fac din ea un depozit al lumii
să dezvălui curajul
ascuns în fricos
mart.8
mă iubeşte?… nu mă iubeşte?
lasă petalata floare să se rupă
întrebarea cere jertfa de petale
dacă ghinionul e-n numărătoare
când cu soţ când fără
norocul erupă
între arătăror şi degetul mare
cleştele zdorbeşte parfumul iubirii
şi îl lasă-n urmă ca pe o ninsoare
petalat asfaltul trage cu urechea
mută de mirare
cu podoaba-i spână a rămas tulpina
infinit coloana i s-a prins de spate
sculptorul ciopleşte un sărut la poartă
pentru trecătorii ce mereu întreabă
petalat lumina
dec.3
întrebare
Stau şi privesc fereastra ce n-arată nimic,
Decât a nopţii haină încă de stele goala.
Aş vrea să plec spre casă, să nu mai fac nimic.
Da-ncep să mâzgăl rânduri pe-a gândului meu coală.
Zâmbesc, că-mi place-a scrie şi să închei în rimă,
Dar nu e lege sfântă, pot încheia şi-alt fel.
Şi chiar de nici n-aş scrie, nu cred c-ar fi vre-o crimă
Dar gândul zboară iute, şi-i unic `n-a lui fel.
Privesc din nou fereastra ce pare-acum oglindă
Ce chipul mi-l reflectă cum stau şi mă gîndesc.
S-o fi gândit stejarul c-a fost cândva o ghindă?
Şi asta-s eu acuma! Dar oare-n ce-am să cresc?
mai13
o, de ai despica cerurile şi te-ai coborî…
apr.11
lipsa subiectului de conversaţie este un subiect în sine
se poate să rămanem fără subiect de conversaţie?
nu mai ştiu cine a scris pentru ca eu să citesc şi să ţin minte: „oamenii care nu au secrete unii faţă de alţii nu vor căuta niciodată subiecte de conversaţie. ei vorbesc din adancul inimii lor, spun mereu ceea ce gandesc”
A sau F?
true or false?
mart.19
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
Apun razele în spatele soarelui
Sălcilor le-au crescut pletele
Pământul musteşte de iarbă
Luminile răsar în încăperi
Urăsc singurătatea
Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…
Pereţii bisericii au mucegăit
Adolescenţii se sărută, se ceartă
Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă
De frică să nu se oprească tremură
A luat foc părul unei puştoaice
Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe
Băncile se golesc,
Mâine florile răsărite azi se scutură
De ce tremur?
De ce învaţă copiii să meargă?
Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi
Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea
Şi nu-şi sapă forma în piatră
Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?
-Hristos a înviat- vor zice oamenii în curând
Şi apoi se vor scurge vorbele ca vopseaua pe ziduri
Copilul se joacă – şi-n jocul lui e fericirea
Oare să tânjesc după copilărie ?
călătorru' 