Arhive pe etichete: intrebare

a doua poartă

Standard

nu m-ai întrebat ce vreau… întreabă-mă ce vreau!

să deschizi a doua poartă a ochilor mei – asta vreau!

(şi mai vreau să văd cum (îmi) zici: capătă-ţi vederea!)

mamă sau tată=?

Standard
îndoială minunată jucăuşă şi sfătoasă
dau cu tine de perete
tu mereu te-ntorci la mine
ca un tenis într-o minge
ca un joc de jucărie
(pe hârtie)
*
tu eşti ochi heliomatic
drum cu multe sensuri pline
şi ‘ntr-o parte şi-n cealaltă
în cuierul întrebării
eşti oglinda ce se-arată
şi cârligul variantei ce se ţine
*
şi îmi ceri să cred în tine îndoială minunată?
ce eşti lumii prieten frate
sau de-acolo dintre frunze
până-n forma-i pixe-lată
pentru orice mers şi cântec
îi eşti tată?
Publicitate

nu-mi permit decât întrebări

Standard

îmi place să pun totul sub semnu’ ntrebării

cel puţin puterea asta o am

să protejez astfel nebunia iertării

şi întrebarea din gândul tău întins ca un ram


vezi cum se leagă de scrisuri citirea ?

şi retrăiesc mare ce am trăit mic

s-ascund pe sub  semne ce-mi dezvăluie firea

e-ntreaga protecţie ce acum îmi permit


aşa ascunde necredinţa credinţa

sub cârligul din urmă cu punctul imens:

e pata de pe imaculata gândire

ce naşte din haos şi multipla direcţie

multiplu de sens


parcă-l văd pe Descartes cu ciocanul în mână

meşterind piramide întrebării de veci

şi cloceşte sub pana îndoielii din cuget

puişorii de aur şi-a gândirii poteci


şi întorc întrebarea când pe-o parte când pe-alta

când cu punctul deasupra când cu punctul în jos

să fac din ea un depozit al lumii

să dezvălui curajul

ascuns în fricos

mă iubeşte?… nu mă iubeşte?

Standard

lasă petalata floare să se rupă

întrebarea cere jertfa de petale

dacă ghinionul e-n numărătoare

când cu soţ când fără

norocul erupă


între arătăror şi degetul mare

cleştele zdorbeşte parfumul iubirii

şi îl lasă-n urmă ca pe o ninsoare

petalat asfaltul trage cu urechea

mută de mirare


cu podoaba-i spână a rămas tulpina

infinit coloana i s-a prins de spate

sculptorul ciopleşte un sărut la poartă

pentru trecătorii ce mereu întreabă

petalat lumina


întrebare

Standard

Stau şi privesc fereastra ce n-arată nimic,

Decât a nopţii haină încă de stele goala.

Aş vrea să plec spre casă,  să nu mai fac nimic.

Da-ncep să mâzgăl rânduri pe-a gândului meu coală.

 

Zâmbesc, că-mi place-a scrie şi să închei în rimă,

Dar nu e lege sfântă, pot încheia şi-alt fel.

Şi chiar de nici n-aş scrie, nu cred c-ar fi vre-o crimă

Dar gândul zboară iute, şi-i unic `n-a lui fel.

 

Privesc din nou fereastra ce pare-acum oglindă

Ce chipul mi-l reflectă cum stau şi mă gîndesc.

S-o fi gândit stejarul c-a fost cândva o ghindă?

Şi asta-s eu acuma! Dar oare-n ce-am să cresc?

o, de ai despica cerurile şi te-ai coborî…

Standard

 „Tu ieşi înaintea celor ce împlinesc cu bucurie dreptatea, celor ce umblă în căile Tale, şi îşi aduc aminte de Tine. Dar Te-ai mîniat, pentrucă am păcătuit: vom suferi noi vecinic, sau putem fi mîntuiţi?”

lipsa subiectului de conversaţie este un subiect în sine

Standard

se poate să rămanem fără subiect de conversaţie?

nu mai ştiu cine a scris pentru ca eu să citesc şi să ţin minte: „oamenii care nu au secrete unii faţă de alţii nu vor căuta niciodată subiecte de conversaţie. ei vorbesc din adancul inimii lor, spun mereu ceea ce gandesc”

A sau F?

true or false?

Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?

Standard

Apun razele în spatele soarelui

Sălcilor le-au crescut pletele

Pământul musteşte de iarbă

Luminile răsar în încăperi

Urăsc singurătatea

Degeaba-mi sărută buzele… mi-e scârbă…

Pereţii bisericii au mucegăit

Adolescenţii se sărută, se ceartă

Proporţiile-mi joacă feste, băncile îmi sprijină inima tremurândă

De frică să nu se oprească tremură

A luat foc părul unei puştoaice

Ce pe zi ce trece devine tot mai conştientă de propria frumuseţe

Băncile se golesc,

Mâine florile răsărite azi se scutură

De ce tremur?

De ce învaţă copiii să meargă?

Un deşert de praf se aşterne peste mormintele faraonilor de azi

Ce nu-şi îmbălsămează nici trupul nici mintea

Şi nu-şi sapă forma în piatră

Oare alţii tânjesc după fericirea ce li se pare că o am?

-Hristos a înviat- vor zice oamenii în curând

Şi apoi se vor scurge vorbele ca vopseaua pe ziduri

Copilul se joacă – şi-n jocul lui e fericirea

Oare să tânjesc după copilărie ?