realizez:aşa (mă) realizez fără să ştiu nefericirea mi-e datoarec’o dependenţăam nevoie (de ea) să o-notîn vâltorile ei să mă lupt să-i caut capătul uscat pe care să-mi aşezsleitul trupnefericit moment de fericiremă fericesc când sunt (nefericit)de parcă noaptea crapă-n răsăritşi primul mal e-un foşnet pe sub oşti un violent tumult de bătălie până-n victoria mallcu bucurii o cheltuială de cumpărăturisau o deschidere de pungi spre ce va fi ca o lumină-n ochi dup-o orbire de-mprumut:de ce o port când nu-i a mea?ies în tricou pe timp ploios sau cu-nveliş de geci când e senin?arunc eu apă făr’ să fie foc mă-nghesui când am locîmi cresc puterile când simt că pot?prins între cei doi ochi verzuiîntre (două) bătăi de inimă inegaleîntre variante cu umbre şi luminoasele lor fanteîntre umblat şi neumblat câteodatăploile soarele să mă batăiubirea mea de neiubirecunoaşterea pe buze în neştiree drum între două oraşe la mijloc între „ne” şi „fericire”
Alternez între citit şi scris. Nu voi putea depăşi „vama” aceasta pentru că trecerea nu-i ca graniţele pe care le păşeşti dintr-o parte în alta. Ea e o „lungă trecere” cu peisaj diferit, mereu şi mereu diferit. E ca şi cum în loc să treci strada, mergi de-a lungul ei.
călătorru' 