stafiile-nserării se leagănă în hinte şi trag de pleată pomii ca nişte supărate prin nevăzuta ceartă doar frunzele uitării dansează un dans haotic aleargă disperate cu mâinile lor ferme mă-mping ca pe-o privire sub pleoapa de crepuscul deschisă peste noapte şi prin pupila neagră ce freamătă de şoapte duc vestea mai departe legat mă dau de ştire
strălucea cu interiorul în încordare trăsesem perdelele cele groase strălucea cu toate direcțiile îmi învelisem ochii încuiatele pleoape ca o celulă întunecoasă ca un nou stil de viaţă: * interioară ne e toată viaţa întreaga viaţă zâmbită sau plânsă în interiorul gândurilor
o trăim în interiorul privirii o lăsăm să (ne) alerge în(tre) graniţele părerilor şi (pre)judecăţilor acoperişurilor pereţilor cămăruţelor ce ne limitează (spaţiul): întreaga noastră viaţă chiar şi cea exterioară e înterioară:
* dialogul e în(tre) mine şi tine între mine şi noi sub protecţia chefului nostru de a vorbi în interiorul mingii de cer în interiorul cafelei a cunoştinţei şi-a prieteniei noastre în mijlocul limbii ce nu ni se pare străină ce nu ni se pare exterioară
* câteodată sunt(em) în câte-un film altădată în câte-o muzică (sometimes we are in love) fără să putem ieşi din dragoste sau din ura (ei) cu care ne întoarce exteriorul pe dos …sau invers!? din care nu mai putem ieşi nici scăpa nici dori
* în interiorul cântecului în care s-a prins urechea partea interioară a exteriorului a fost coliviată în cuvântul „colivie” tot ce-are în comun în comun interiorul cu exteriorul e uşa geamul şi principiul vaselor al fizicii a’ trecerii * în interiorul curţii se află o oglindă în exteriorul geamului în care am invitat soarele înăuntru şi-am închis storurile el se dichiseşte-n deschideri se nesinchiseşte-n închideri şi se strecoară asemenea ploii în frunze în umbre în pumnii strânși (în bulgări) ai pământului în ochii noştri prinşi în înteriorul privirii prinşi în interiorul orbitelor care se află desigur în interiorul acestei scrieri ce se strecoară chiar acum în ochiul tău în ochiul gândului cu care vezi
e plin de schele`n oameni se lucreză de zor seara-şi zideşte duhul cu-aţipire şi-adaugă aşa ca de decor uleiuri de păcate în potire
e plin de schele`n oameni care plac precum liane strânse de lăuntru ce-s frământate într-un trup-copac din vârful de picior până-n gândire o schelă din întreaga omenire…
e plin de schele`n oameni nevăzute un furnicar fără furnici …şi totuşi se zidesc necunoscute clădiri în care locuiesc o vreme plătind chiria fără de probleme e plin de schele`n oameni şi sunt mu(l)te…
e plin de schele`n oameni se lucrează de zor noaptea-şi zideşte duhul în delire cu amintirile scânteie în decor a unor altor stele altor zile
năuc priveşte ochiu-n sine însuşi pe cuiul intuit de-nşurubare pricepe nu pricepe cu mirare afluxul de clădiri interioare
ce vremuri aride ciuruie viaţa
frunza ei verde mijeşte-ofilirea
o sete fierbinte îi curge prin maţe
şi vorbe uscate îi turuie gura
părerile zic că soarele-i verde
potrivit cu desenul făcut de-o copilă
şi arşiţa lui e o stare de viaţă
ce-i ţinută pe loc de-o pastilă
păcatu-i un vierme iar viermii-s deliciu
la fel ca şi praful de piatră măruntă
ajunsă în sânge cu greu-i de stâncă
fărâma-i devine şi mare şi-adâncă
ce muşcă privirea cu ochiul afară
e coaja subţire aparentă şi bună
hrăneşte-ţi de vrei cu viermi rădăcina
dar ascultă mereu şi frunza cum sună
ce vremuri aride ciuruie viaţa
cu gloanţele oarbe – ciuntită privire
trimite Tu Doamne a iertărilor păsări
ciugulească-ne viermii din gând şi simţire
călătorru' 