a doua lege

totu-i energie

nimic se consumă 

nimic se naşte

în primordialul pântec

al timpului

totul moare

 

Simon din Cirena

Ziua era’ncinsă, printre praf şi trudă

Soarele curgea pe ziduri şi străzi

ca să scapi de arşiţa şi nădufu’ amiezii

te duceai spre casă trecând printre gărzi.

 

Era multă lume, strada’nghesuită

suliţe romane pentru osândiţi

Străin îţi era şi sclavul şi arena

fără să te’ntrebe ţi-au pus în spinare povara osândei

s-o porţi tu o clipă, Simon din Cirena.

 

Întâmplare a fost c’ai trecut pe acolo?

Trecător prin viaţă te-au oprit din mers

lunge dupamieze ţi-au venit în minte

paşii întâlnirii:

Tu o lume mică

El un univers.

 

N-ar fi trebuit ca să te silească,

crescându-ţi pe umăr rănile sub lemn

ai simţit cum crucea’ncepe să vorbească

semnele dreptăţii toate într’un semn:

 

„Aşa se cuvine – îţi suna în minte –

Vinovatul cade sub osânda grea

fărdelegi ai multe, adu-ţi doar aminte

nu-i o întâmplare, asta-i crucea ta!”

 

Doar privirea vie a mers mai departe

străduţa îngustă, osândiţi şi cruci

Lemnul de pe umăr ţi l-a luat în braţe

privindu-te adânc, tăcut, ca un miel

Tu-ai purtat doar lemnul,

pomu’n rămăşiţe

Dar cumplita vină luând-o de la tine

Şi adânc pedeapsa, a purtat-o El.

 

 

Publicitate