Arhive pe etichete: incurajare

mart.14

„Încurajarea este oxigenul sufletului.”- G. M. Adams

Publicat pe de
Standard

În contextul recent al prezentării volumului de poezii „Ochiul în plus”  în fața și pentru hunedorenii interesați – cărora le mulțumesc pentru participare -, (că așa-zisa lansare de la Deva n-a fost de fapt o lansare de carte, a fost mai mult o prezentare de concurs) vreau să îi mulțumesc public și lui Alin Cristea pentru promovarea pe care a făcut-o cărții, imediat după apariția ei (octombrie 2015), prin postarea pe blogul România Evanghelică a 10 din poemele pe care le cuprinde. 

Promovând parte din poezia mea (în special cea cu tematică religioasă), Alin Cristea m-a încurajat de-a lungul anilor să continui să caut în cuvinte poezia încă nescrisă (de mine). In rest, cititorul decide mereu cât de mult (sau puțin) timp și interes merită textul scris.
Mulțumesc! 🙂

P1110982

Publicitate
mart.6

„…am cântat, cu stele hrănindu-mă!”

Publicat pe de
Standard

Vreau să îi mulțumesc public A.Damei (Rodica Bogdan) pentru încurajările de care mi-a făcut parte de-a lungul anilor, în încercarea mea (așa cum sunt eu în stare) de a sur-prinde poezia în cuvinte.

A.Dama a repostat ieri pe blogul ei Explorarea titlului „Ochiul în plus„ – titlul celui de-al doilea volum de versuri ce-mi aparține -, scriind următoarele:

„Unii sunt consecvenți să le spună și altora ce văd cu „ochiul în plus”. Alții rămân în urmă… Dacă vezi șaizeci, ce să-i spui semenului tău – că ai văzut șaizeci? Însă dacă vezi „scânteia-ntâlnirii-ntre fire” și dacă vezi că celui ce încearcă să zboare îi cresc aripi, oare cum să taci? Ruben Bucoiu e dintre cei consecvenți cu „Ochiul în plus”.”

În contextul, mai vechi, al întrebărilor (unora) dacă cele scrise de mine merită sau nu eticheta de poezie, într-un comentariu pe blogul lui Dionis Bodiu, comentariu pe care îl puteți găsi aici, A.Dama scria:

„Despre poezia lui Ruben, am scris foarte puțin pe blogul meu – aici m-am referit la un singur poem. Nu atât critic, cât mai ales venind „dinăuntrul” poemului. Mai întâi, am interiorizat textul, apoi am scris despre el. Iar aici, am semnalat doar apariția volumului lui Ruben, fără a face observații critice. După cum se va înțelege, părerea mea este că Ruben scrie poezie, nu că ar fi „un poet fără poezie”. Nu mă dușmăniți pentru ca avem păreri diferite!”

A urmat apoi, în trei episoade, o frumoasă argumentare (personală) a anumitor calități artistic-poetice care nu par a lipsi cu desăvârșire textelor mele:

E normal, zic eu, să fiu încurajat și să îmi iau ca (parte din) repere astfel de texte. Ele cred că reprezintă „hrănirea (aceea) cu stele” la care face referire Pablo Neruda, într-unul din poemele lui (Îngerul păzitor).  Chiar dacă am parte destul de rar de astfel de texte, și mai important e faptul că ele vin din partea cuiva avizat, cunoscător în domeniu. În același comentariu, la care am făcut referire mai sus, putem citi astfel despre A.Dama:

„Eu sunt filolog. Ca să termin facultatea respectivă, am parcurs zeci de mii de pagini de poezie, proză, teatru, eseistică, critică literară, istoria limbii, istoria literaturii, psihologie, filosofie, etc. Asta a fost atunci. Între timp, am mai avut de-a face cu poeți și scriitori, cu manuscrise și festivaluri sau alte activități ale scriitorilor. Mi-am continuat activitatea de filolog în învățământul preuniversitar și universitar. [..] dacă m-am exprimat vizavi de un text […] am făcut-o în cunoștință de…, nu ca un neinițiat.”

După publicarea primului meu volum (În coaja semnului de întrebare, 2013) A.Dama a împărtășit bucuria mea cu cititorii blogului ei, precum și unul dintre poemele mele (Dacă-i spui numele dispare), preferat de ea, lucru pe care l-a făcut și cu altă ocazie – un poem drag mie (Mărirea perspectivelor micșorate) cu atât mai mult prin faptul că i-a plăcut și ei.

Pe amândouă, împreună cu scrierile de pe marginea lor, le găsiți aici:

Mulțumesc! 🙂

a.dama

aug.4

muZeul poeziei nescrise

Publicat pe de
Standard
stăteam cu ana blandiana de vorbă
pe un vis lung stam amândoi cu picioarele
atârnânde în gol ca în nişte butuci
ai nerostirii – de frică
vorbeam despre poeţi rataţi de spaimă
vorbeam despre culorile nopţii
şi din când în când din gurile noastre
străfulgera câte-o stea căzătoare
 
mi-a spus că fusese prizonieră zilei
– era foarte frumoasă – ca la razele röntgen
i se vedea în trup poezia – poezia nescrisă
neapucată încă de coarne
ne-ncarcerată în sâmburii vorbei
 
o întrebam şi cu întrebările mele
o trăgeam mai aproape
să mă străbată şi pe mine razele ei
ca printr-o ţiglă spartă să-şi treacă în mine
nebunia
 
însă ea şi-a strecurat mâna prin umărul meu
şi cu stăpânirea de sine a unei femei care ştie ce face
mi-a apucat inima de ureche
şi-a dus-o într-o disciplină a tăcerii
apoi într-o disciplină a rostirii
de parcă cu copilul de mână
curajul vizita fără grabă
muzeul poeziei
a poeziei nescrise de frică…
 
oct.16

toate cuvintele sunt ale Cuvântului

Publicat pe de
Standard

 

Îți voi dărui tot ce mâna va scrie ! Cucerește țara aceasta a scrisului, numită poezie !