Arhive pe etichete: inceput

regele foc al cunoaşterii

Standard
până-n jarul ce trebuie dus altei lumi
fără trebuie
ce ştiu eu ce prometeu te-a învăţat (deja) focul
ce-i jarul şi arderea, mistuirea cenuşă
dorul de-a arde de-a lungul munţilor
sacrii de-a lungul mormanelor de minute
clipite cu ochii închişi pe care încercăm să ne căţărăm
viaţa
te-ai născut ţinând în mână focul – cu jarul sub unghii
în joacă…
 
s-a picurat în tine focul de apă
cu tot cu era lui îngheţată contradictoriu
şi straniu
ce ştiu eu e reminişcenţa unei scântei veşnice
din erele unei memorii ce nu-mi aparţine
decât prin dăruire
şi mă veghează de parcă ar fi ultimul răsărit posibil
ultimul leagăn al scânteii
înainte de consumare
să-i poarte vântul unei priviri cenuşa pe braţe
ca pe pruncii unei poveşti încă nescrise
– imposibil de citit în întunericul nescrierii ei –
 
păr de foc cu crengile mâinilor prin el
cu pere inelare împodobire
să fie furate cândva de dincolo de gard
doar din dorinţa de a arde deodată şi simultan
cu fitilul faptei şi la lumina
strălucirii ei să ardă povestea
prin lemnul de soc al fluierului cu care scriu
prin deschiderea de soc a gurii cu care cânt
prin ochiul de soc al privirii cu care arunc mai departe
lumina de teamă a groazei de a o ţine doar pentru mine
prin tunelul de soc al misterului ce ne protejează
de cunoaşterea rece
 

la mormântul celei de-a treia zile

Standard

murită moartea s-a culcat şi ea
ca dup-o lungă zi de tras la coasă
şi a rămas doar visul după ea
o aburindă umbră copioasă

veniţi la-nmormântarea ei vecinii
oniric conversau doar cu privirea
nu îndrăzneau ca să rostească ştirea
întrezărind de altfel viitorul:
ca un coşmar de pom visând toporul

s-arunce peste ea stropi de ţărână..
şi ce cuvinte ar putea s-aleagă?
– înmormântarea asta-i diferită
şi luminoasă
ca o zi l’amiază
e diferită ziua dintr-o mie –

plângeau cu toţii hohotind
..de bucurie

muşcătură de aer rece

Standard
a căscat noaptea ca atunci când te scoli
şi(-)a deschis ochiul acestei dimineţi
frunza îşi ia rămas bun de la pom ca o geană în ochi
membrana deja s-a rupt
iar minutul netot o coase şi-o descoase
la loc
*
mâna se-ntinde către geamul nespart
să-i smulgă plămânii cu gură cu tot 
să-l stoarcă de aerul încă neinvadat de somnul molatic
de gândul ce noaptea întreagă l-a lepădat
*
şi muşc din trupul lui rece ca dintr-un măr
sorb cu zgomot lumina să nu mă ard
arunc pliculeţul la coş cu hârtie cu tot
îi deschid apei către faţă un vad
lăsând mersul în urmă mirosul de viaţă
trecutul de-acum cu gura căscată
ca o mirare între rostiri
sau o fereastră deschisă-n priviri
 

lanţul rupt al păcatelor

Standard
Ce, nu spălăm noi rufele murdare!?
Nu zicem… „şi-aşa s-a murdărit! s-o murdărim mai tare!”
Facem aşa doar cu cârpele…
cu cârpele ce nu mai au valoare.

printre balamalele zborului

Standard
– îngerul istoriei –

îngerul zboară înainte
cu spatele
străbate viitorul fără de întrerupere
întors mereu cu faţa
spre trecut
gelos pe minusurile mele
pe lipsa mea (de aripi)
pe setea mea
de cunoaștere
 
bătaia lui din aripi
aduce viitorul
mereu mai aproape
mereu mai viu
ca un răsărit de durere
ca uşile deschise
ale prezentului

gândea angelic zborul

Standard

doar gândul că ai pregătit pastile, că ştii de boală şi că ştii de noi

mă face parcă să mă simt mai bine, să văd seninul zării de dincolo de ploi


senină-i noaptea parcă în nopţile istoriei, când peste geana lumii închisă de durere

se deschidea fereasta’ Mpărăţiei şi îngerii cântând vesteau mistere


„O bucurie pentru-ntreaga lume!” ascunsă într-un cântec – ce cadou!

mă-ntreb: Se bucură pământul? O mai ştie…? Copile, Tu de ce plângi? copil nou…


gândea angelic zborul cu glas tare, gândul „păsării” ce l-ai pus în noi

gândea găsirea grabnic pe cărare, gândul din stele luminând prin ploi

paie fără grâu

Standard

mi-ar plăcea să mă mântuieşti astăzi nu mâine

trimite smurdul, salvarea, pompierii

zi un cuvânt, rosteşte un înger, un capăt prezentului astfel

începe o nouă stea şi-un nou albastru

zdrăngăne un cântec şi-o nouă eră din paiele mele reci ce ţi le fac staul

help me … :)

Standard

de dimineaţ’ am mâncat poezie

servită pe gri de hârtie majoră

chitara scria într-o gamă minoră

aştept ca tramvaiul albastru să vie”

împrumut

Standard

într-o părere ideală ne învârtim către sfârşit

veşnicul sus la noi coboară lumina câteodat-i seară

ca să-nvăţăm s-o preţuim


frumos cum eşti nu-i nimeni Doamne de aceea Tu sfârşitul eşti

cu împrumut din începutu-ţi Tu ne hrăneşti ne-aştepţi ne creşti

plouă dimineaţa

Standard

Negre pătrate în colţ

emană un sunet din ele

pe albul imens al cortinei

de suflet flămând şi intens

nemâncat de zile 

cu sete mi-e dor

de ploaia dimineţii

cu aripi

tu înger plăpând

deviez în intersecţie vântul

cu vorbe întorc pe dos pătratele negre

cortina o trag pe urechi

cum trage din foi de tutun

 fumul

 viaţa din om

dimineaţa cu un cui fără chef

uit de tot

fără vlagă păşesc timid

 în universul dur.