Arhive pe etichete: imagini

wor(l)d bone…

Imagine

wor(l)d bone...

© f: rb

uitarea ce ne priveşte pe noi

Standard
ne-am uitat amândoi 
unul la altul
unul pe altul
ne-am uitat încă de multe ori
eu te-am uitat pe tine
tu m-ai uitat pe mine
amândoi ne-am uitat unul pe la altul
 
îţi mai aminteşti că-i aşa
te-ai uitat nu poţi zice nu
nu poţi nega
te-ai uitat aplecată-n afară de tine
numai şi numai ca să mă ţii minte
ca să mă imprimi pe retină
şi să-ţi întinzi privirea pod peste
două anotimpuri:
 
m-ai privit sau m-ai uitat
te-am uitat sau te-am privit?
n-am ştiut sau nu mai ştiu(?)
 

Unde merge strada asta?

Standard
Lucrurile nu sunt lucruri…
culorile nu-s culori
lanterna mea nu-i Lumina Ta…
 
*
Mi-am făcut nişte gheaţă pentru plinătatea paharului
da’ am ignorat unicitatea fulgilor de zăpadă…
 
*
Brusc am luat-o pe străduţa care mergea înainte
– aşa merg străzile în tot felul de direcţii stând pe loc –
mă ducea ducându-mă singur…
 
*
Unde-i imaginea? Imaginea pe care am pierdut-o
a lingurilor lungi cu care îi pot hrăni doar pe alţii
sperând ca ei la rândul lor să facă la fel cu imaginea
lingurilor lungi din mâinile lor…

contur(uri)

Standard
imagine imagine punct
tren autobuz staţie
de la capăt la capăt
măr pară pară
mesaje scrisori lumanare
creioane culori şi oprire
creioane şi staţii
staţii de stat şi de dat jos
staţii de schimbat şi de mers mai departe
mai departe de-aici
mai departe de-acum
acum acum acum

icoana privirii

Standard

ceru-atârnă-n sloiuri

tăcerile-n roiuri

fac din Dumnezeu

un vrăjmaş ateu

ce nu crede-n El

leu lip(s)it de miel

aplecat spre noi

răi firavi şi goi

ce creştem în pleoape

imagini necoapte

ca nişte copii

care fac prostii

vesele şi vii

Tu nu eşti umbra fiinţei Tale

Standard

Ţi-am găsit umbra lângă pomul plecat

plecat spre cer cu frunza desfăcută,

cu rădăcinile înfipte în eter

cu-ntreaga lui coroană nevăzută.


Te-am căutat şi Te-am găsit umbros;

cum să se lumineze soarele pe sine ?

căzut în lacul drept cu luciul gros

cu umbra lui de raze şi lumine.


Te văd mereu cu degetele ochi,

cu ochii ochi, cu umbra mea căscată

flămândă după trupul Tău necopt

ce cade peste noi cu umbra-i toată.


Te desenez aiurea pe asfalt

cu creta paşilor de jucărie,

să te desprind aiurea de înalt

să te încătuşez cu umbra-Ţi vie.

revoluţii zilnice (uzate, rapide, adânci)

Standard

Scriam cândva că „blogul meu nu va fi un coş de gunoi” şi mă refeream cu precizie la comentariile de un gen sau altul care prin inexactitatea lor sau prin limbajul folosit generează supărare, ceartă, calomnie, injurii, acuze (justificate sau ne, potrivite cu realitatea sau mai puţin).

E o tendinţă în mine, ca şi în mulţi dintre noi, dacă nu cumva în majoritatea, de a observa cu acurateţe greşelile pe care le fac alţii în vorbă şi-n faptă, şi a trece cu vederea, a diminua sau a ignora cu desăvârşire greşelile pe care le fac eu, gunoiul propriu.

E adevărat că fiecare la el acasă are dreptul şi libertatea de a face dezordine, de a spăla sau nu vasele, de a duce sau nu gunoiul, şi când dreptul ăsta şi-l exercită musafirii intrând încălţaţi, se produce instantaneu o revoltă lăuntrică.  „Blogul meu nu va fi coşul gunoaielor voastre” – ar suna puţin mai realistic, ştiut fiind faptul că  şi „produsele” ambalate frumos pot fi dăunătoare, expirate.

Ceea ce citim şi vizionăm ne devine sursă, baterie, prin modelele dialogate sau comportate, prin personajele şi ideile pozitive sau negative înfăţişate făţiş sau subtil, integral sau fragmentat dându-ne în felul ăsta posibilitatea şi invitaţia de a completa după bunul plac ceea ce lipseşte, ceea ce vrem să adăugăm.

Mi-e teamă să fac un inventar al minţii mele, „depozit” din care iau şi din când în când pun aici prin vorbe, simboluri, imagini. Scria cineva într-un comentariu că cititind unele din cele scrise de mine, „cade pe gânduri” – sper să nu cadă aşa de rău încât să-şi rupă ceva :), sper să nu cadă în depresie sau în păcat, să nu cadă în extreme.

„Cu timpul devenim suma  îngăduinţelor şi a toleranţelor noastre, inclusiv a vorbelor pe care le citim şi a imaginilor pe care le vedem” – zicea un nene Leland Ryken, în cartea lui „Ferestre spre lume”.

Poezia, la fel ca orice altă scriere, dă formă sentimentelor şi impulsurilor noastre interioare, acestui amestec de bine şi de rău care aşteaptă încurajare sau descurajare din exterior. Îmi zicea altcineva cândva, că nu poate citi prea mult din cele scrise de mine, că-l demoralizează – însemnând după traducerea mea 🙂 că îl descurajează în partea aceea, că e împins de pe marginea optimismului, în jos.

Către ce gânduri te-mpinge scrierea mea? Cazi spre sus sau cazi spre jos? 🙂 Spre critică, spre deşertăciune? Sau călătoreşti împreună cu mine spre altfel de „oaze”?

… totuşi, oricare ar fi răspunsul, „literatura este ceea ce se întâmplă în tine cititorule, ea nu este un şir de cuvinte pe-o pagină.”

cu ochii în ecranul filosofiei

Standard

Voi prăpădi înţelepciunea celor înţelepţi şi voi nimici priceperea celor pricepuţi!…N-a prostit Dumnezeu înţelepciunea lumii acesteia? Căci nebunia lui Dumnezeu este mai înţeleaptă decat oamenii; şi slăbiciunea lui e mai tare decat oamenii…”

stau ore întregi în faţa marelui ecran al filosofiei absorbit de imaginile ce se schimbă după telecomanda întalnirilor răzleţe sau planificate.

cateodată apăs aiurea butoanele, fără să ştiu că fac din degete o foarfecă a timpului meu, a unicului şi preţiosului meu timp.

cand obosesc şi-adorm, visez ce am văzut – ce altceva? şirul întalnirilor, îmbrăţişaţii ochi, simţirile mustind în suflet…

dezordonat, neştiutor şi hedonist m-am îndrăgostit de sforile îmbibate-n plăcere, ce m-au legat, şi sar intenţionat ceva butoane, făcand din filosofia celorlalte filosofia mea.

a sunat ceasul într-o diminaţă şi nu-mi amintesc să-l fi pus să sune. am căutat butonul de OFF şi nu l-am găsit. atunci am apăsat butoanele pe care inima din partea Ta mă indemna de mult să le apăs şi mi-am aţintit privirile-n ecran

metafore

Standard
ploua…
cotoarele coperţilor erau întoarse-n sus
iar norii toţi erau coperţi
din răsfirate foi se prelingeau în picuri
răzleţe litere
ceru-şi turna cuvintele în mine
şi ca să pot pătrunde rostul lor
în ale mele gropi
s-au adunat băltoci
în care oglindea ce-avea de zis…