locul acela

întâlneşte-te şi cu mine

de când tot aud de foarfeca ta

paşii tăi care taie calea nu-ştiu-cui nu-ştiu-cărei

să se gate drumul odată

să-nceapă tăietura

taie-l!

nu-l săpa la rădăcină nu-l lăsa să crească

fă-i ceva da’ nu metaforic

să nu semene a’ntâlnire a reţetă

întâlneşte-te şi cu mine…

cum cerul întâlneşte plămânul

ochiul privirea

urechea cuvintele

fantezia imaginaţia

cum întâlneşte iubirea inima

nu (mai) vreau să-mi zâmbească o fata morgana

până când nu-şi va da seama plămânul?

până când nu-şi va da seama privirea?

…

m-am dus după capul meu

şi m-am aşezat spate-n spate cu el

la umbră

m-am uitat cu ochiul deschis

şi-n afara mea atingeam lucrurile cu privirea

şi le-atingeam cumva şi conturul interior

din mine

locul acela unde ne-am dat întâlnire

 

Publicitate

îmbinarea lui „ce ai tu” cu „ce am eu”

să născocesc pe cineva

care să mă-nveţe să născocesc

cineva care să mă-nveţe născocire…

şi dacă nu se va născoci învăţarea asta

dacă nu va fi nimeni de la care să fur născocirea

atunci toţi ceilalţi o vor fura de la mine

*

Doamne, când  i-ai dat omului pricepere să născocească,

ce i-ai dat de fapt?

în spatele ei şi dincolo de ea

aş vrea ca născocirea să rămână aşa: ne-expusă şi ne-descusută

în spatele celor încă ne-născocite

ca după o perdea…

*

îmi ţin imaginaţia în mâna stângă, ce pe-o căciulă

pe care o trag peste ochi

împotriva aerului îngheţat de lipsă:

frig de citire

frig de cultură

*

din degetele celor două mâini răsun-o rugăciune

cu care-mi implor imaginaţia

ca pe-o minune

să născocească firea altfel

ca pe o născocită minune

*

aş vrea ca născocirea să rămână aşa

în spatele ei şi dincolo de ea

după perdea

Tu nu eşti umbra fiinţei Tale

Ţi-am găsit umbra lângă pomul plecat

plecat spre cer cu frunza desfăcută,

cu rădăcinile înfipte în eter

cu-ntreaga lui coroană nevăzută.

Te-am căutat şi Te-am găsit umbros;

cum să se lumineze soarele pe sine ?

căzut în lacul drept cu luciul gros

cu umbra lui de raze şi lumine.

Te văd mereu cu degetele ochi,

cu ochii ochi, cu umbra mea căscată

flămândă după trupul Tău necopt

ce cade peste noi cu umbra-i toată.

Te desenez aiurea pe asfalt

cu creta paşilor de jucărie,

să te desprind aiurea de înalt

să te încătuşez cu umbra-Ţi vie.

zborul imaginaţiei

îmi privesc imaginaţia cum zboară

stau pe un punct de vedere puţin cam strâmt

cam incomod

şi mă amuz şi consolez

la gândul că indiferent cât zboară de departe

nu zboară niciodată toată